duminică

28 aprilie, 2024

1 mai, 2023

Autoritățile de reglementare din Statele Unite au anunțat luni că au preluat First Republic Bank iar activele băncii vor fi achiziționate de JPMorgan Chase & Co după ce eforturile de salvare ale băncii au eșuat, neputând acoperi retragerile masive ale clienților și pierderile, scrie Bloomberg.

Gigantul bancar va prelua credite de 173 miliarde de dolari și titluri de valoare în sumă de 30 de miliarde de dolari, inclusiv depozite în valoare de 93 miliarde de dolari, se arată într-un comunicat al JPMorgan, citat de Reuters. JPMorgan menționează că nu își va asuma datoria corporativă sau acțiunile preferențiale ale băncii.

Autoritatea de reglementare din California a numit Federal Deposit Insurance Corp (FDIC) în calitate de administrator judiciar al băncii cu sediul în San Francisco. „Depozitele sunt asigurate la nivel federal de FDIC, sub rezerva limitelor aplicabile”, a precizat FDIC.


Acțiunile First Republic Bank au pierdut 97% din valoare de la începutiul anului. După anunțul tranzației, acțiunile JP Morgan au crescut cu 2,6%.

JPMorgan s-a numărat printre cumpărătorii interesați, alături de PNC Financial Services Group și Citizens Financial Group Inc, care au depus oferte finale la licitația organizată în weekend de autoritățile de reglementare din SUA, au declarat surse familiare cu negocierile.

JPMorgan își consolidează poziția de lider

Tranzacţia face ca JPMorgan, cea mai mare bancă din ţară, să devină şi mai mare – un rezultat pe care oficialii guvernamentali s-au străduit să-l evite în trecut. Din cauza restricţiilor de reglementare din SUA, dimensiunea JPMorgan şi cota sa actuală de 10% din depozitele americanilor ar împiedica, în condiţii normale, JPMorgan să îşi extindă şi mai mult baza de depozite. Iar parlamentari democraţi proeminenţi şi administraţia Biden s-au arătat deranjaţi de consolidarea în industria financiară precum şi în alte sectoare.

JPMorgan a fost un jucător cheie în timpul dificultăţilor întâmpinate de First Republic. Banca şi-a consiliat rivalul mai mic în încercarea acestuia de a găsi alternative strategice, iar directorul general Jamie Dimon a avut un rol cheie în mobilizarea directorilor băncii pentru a injecta 30 de miliarde de dolari în First Republic pentru a-i consolida finanţele pe fondul retragerilor masive începute din martie.

Banca „bogaților”


First Republic este specializată în servicii bancare private care se adresează persoanelor mai bogate, la fel ca Silicon Valley Bank, care a dat faliment în martie, axată pe firmele cu capital de risc.

Preşedintele Jim Herbert a înfiinţat First Bank în 1985 cu mai puţin de 10 acționari, potrivit unui istoric al First Republic. În iulie 2020, banca a declarat că se afla pe locul 14 în SUA, cu 80 de birouri în şapte state. La sfârşitul anului trecut, avea peste 7.200 de angajaţi.

De la prăbuşirea bruscă a Silicon Valley Bank în martie, atenţia s-a concentrat asupra First Republic ca fiind veriga cea mai slabă a sistemului bancar american. La fel ca SVB, care se adresa comunităţii de startup-uri din domeniul tehnologiei, First Republic era, de asemenea, un creditor specializat, cu sediul în California. Se concentra pe deservirea americanilor bogaţi de pe coastă, atrăgându-i cu ipoteci cu rate scăzute în schimbul constituirii de depozite la bancă.

Dar acest model s-a destrămat în urma prăbuşirii SVB, deoarece clienţii First Republic au retras peste 100 de miliarde de dolari din depozite, a dezvăluit banca în raportul său de profit din 24 aprilie. Instituţiile cu o proporţie mare de depozite neasigurate, precum SVB şi First Republic, s-au trezit vulnerabile, deoarece clienţii se temeau să nu-şi piardă economiile în cazul unor retrageri necontrolate de la bancă.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: