18 februarie, 2023

Numărul de declarații de faliment în rândul afacerilor din UE a crescut substanțial în trimestrul patru din 2022 (26,8% față de precedentele trei luni) și a ajuns la cel mai ridicat nivel de când se colectează aceste date, anul 2015, potrivit cifrelor publicate vineri de Eurostat.

Numărul de declarații de faliment a crescut în toate cele patru trimestre ale anului trecut.

În privința înregistrărilor de noi companii, datele Eurostat indică o scădere cu 0,2% în trimestrul patru din 2022, comparativ cu precedentele trei luni. Pe de altă parte, în toate cele patru trimestre ale anului trecut, nivelul înregistrărilor de noi afaceri a fost mai ridicat decât înaintea pandemiei.

Cele mai afectate sectoare


În funcție de domeniul de activitate, în toate sectoarele s-au înregistrat creșteri ale numărului de falimente în trimestrul patru din 2022, față de precedentele trei luni.

Activitățile cu cea mai semnificativă creștere a numărului de falimente au fost:

  • transport și depozitare (72,2%),
  • servicii de cazare și alimentație publică (39,4%),
  • educație, sănătate și activități sociale (29,5%).

Comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei – trimestrul patru din 2019 – numărul de declarații de faliment în UE a fost mai ridicat în majoritatea sectoarelor economiei, în ultimele trei luni din 2022.

Cea mai semnificativă creștere a numărului de falimente, comparativ cu trimestrul patru din 2019, a fost în sectorul serviciilor de cazare și alimentație publică (97,7%), transport și depozitare (85,7%).


Numărul de declarații de faliment în trimestrul patru din 2022, comparativ cu perioada de dinaintea pandemiei (trimestrul patru din 2019) a fost mai redus în doar trei sectoare ale economiei: industrie (-17,6%), construcții (-9,2%) informare și comunicare (-4%).

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: