20 iunie, 2022

Zona euro este într-o poziție bună de a face față volatilității recente a pieței, iar economia blocului monetar va crește atât anul acesta cât și anul viitor, a dat asigurări președintele eurogrupului, Paschal Donohoe, negând speculațiile potrivit cărora uniunea valutară s-ar putea confrunta cu o criză a datoriilor asemănătoare cu cea care a lovit în urmă cu un deceniu, transmite Financial Times.

Paschal Donohoe, care este ministrul de finanțe al Irlandei, precum și șeful grupului de miniștri de finanțe din zona euro, a precizat că actualele circumstanțe sunt „complet diferite” de cele în care se afla blocul monetar la începutul anilor 2010, când s-a confruntat cu o vânzare în masă a titlurilor suverane care a declanșat o criză a datoriilor publice.

Donohoe a spus că zona euro are acum o „arhitectură mai puternică” și „baze mai profunde”.


De la ultima criză a datoriilor din regiune, UE și-a consolidat reglementarea bancară prin crearea unui supraveghetor paneuropean și a unei infrastructuri de combatere a crizelor printr-un mecanism comun de rezoluție care se activează în eventualitatea unor falimente. Totodată, Banca Centrală Europeană (BCE) are noi instrumente pentru a cumpăra obligațiuni guvernamentale, în timp ce parlamentarii europeni au creat un fond de recuperare finanțat prin emiterea de datorie comună, cu scopul de a combate efectele pandemiei de coronavirus.

„Suntem cu toții încrezători în capacitatea noastră de a naviga prin schimbările care au loc”, a spus el.

Inflația și creșterea costurilor de împrumut afectează disproporționat statele zonei euro

Creșterea inflației și scăderea încrederii, cauzate parțial de întreruperile aprovizionării cu energie cauzate de invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie, au stârnit temeri că zona euro se îndreaptă către o recesiune. Odată cu decizia BCE de a majora ratele dobânzilor, aceste temeri s-au intensificat. Randamentele obligațiunilor italiene și spaniole au atins cele mai ridicate niveluri din ultimii opt ani săptămâna trecută.

BCE a anunțat, în urma unei reuniuni de urgență de săptămâna trecută, că lucrează la dezvoltarea unui nou „instrument anti-fragmentare” pentru a preveni creșterea disproporționată a costurilor de împrumut în țările mai slabe precum Italia.


Ministrul german de Finanțe Christian Lindner a sugerat săptămâna trecută că BCE a reacționat exagerat la vânzările de pe piețele de obligațiuni. Lindner susține că zona euro este „stabilă și robustă” și că „nu există motive de îngrijorare” cu privire la creșterea mai rapidă costurilor de împrumut ale unor țări față de altele.

Deși statele membre ar trebui să se angajeze în planuri credibile de reducere a datoriilor publice și de gestionare a presiunilor inflaționiste – ritmul de creștere a prețurilor a depășit 8% –, Donohoe a insistat că o piață puternică a muncii indică o expansiune economică.

Eurogrup recomandă o poziție fiscală neutră, cu sprijin atent direcționat

Potrivit prognozei BCE, zona euro ar putea înregistra o creștere de 2,8% din PIB anul viitor. În situația în care Rusia decide să întrerupă complet aprovizionarea cu energie, prognoza BCE indică o contracție de 1,7% din PIB pentru 2023.

Capitalele europene încearcă să găsească un echilibru delicat între a ajuta gospodăriile afectate de inflație și, în același timp, de a reduce datoriile publice. Eurogrupul și-a schimbat poziția. Dacă anterior le recomanda statelor membre să adopte o poziție fiscală de ușoară susține, noua recomandare este de adoptarea a unei politici neutre, cu sprijin atent direcționat acolo unde este nevoie.

Împrumuturile guvernelor au crescut în timpul pandemiei, deoarece veniturile fiscale au scăzut brusc, iar cheltuielile pentru asistența medicală și măsuri de sprijin a economiei afectate de restricții au crescut.

„Pozițiile inițiale ale statelor membre în ceea ce privește nivelul datoriilor și deficitului este acum foarte, foarte diferită de locul în care eram înainte să ne lovească Covid”, a spus Donohoe. „Vom continua să avem nevoie de planuri de reducere atentă a nivelului împrumturilor. Planurile de a face acest lucru vor trebui să fie credibile. Acestea vor trebui să reflecte faptul că ne aflăm într-un mediu inflaționist.”

Nivelurile excesive de împrumut pot „contribui la presiunile inflaționiste pe care încercăm în prezent să le reducem”, a adăugat ministrul irlandez de finanțe.

Unii politicieni sunt de părere că UE ar trebui să se angajeze la mai multe împrumuturi comune pentru a sprijini tranziția energetică și alte priorități. Donohoe a insistat că statele membre vor să se concentreze pe implementarea planurilor existente.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: