vineri

26 aprilie, 2024

20 decembrie, 2023

Consiliul Județean Cluj anunță încheierea cu succes a subscrierii obligațiunilor în valoare de 75.680.000 euro, emise de județul Cluj în cadrul unui plasament privat derulat de consorțiul format din BT capital Partners, Alpha Bank și Raiffeisen Bank.

Maturitatea împrumutului este de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de răscumpărare anticipată în anul 2029. Obligațiunile emise de județul Cluj s-au suprasubscris, fiind lansate ordine cumulate pentru cumpărarea a 1.216.020 obligațiuni reprezentând 160,6% din totalul emisiunii. Marja cuponului este 325 bps p.a. peste EURIBOR 6 la luni, situându-se sub limita maximă a intervalului propus, datorită interesului mare al investitorilor.Emisiunea a fost adresată investitorilor calificați, dintre care au cumpărat cu precădere băncile, dar s-a observat un interes crescut și din partea asset managerilor și a fondurilor de pensii.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj a declarat: „Ne bucurăm că plasamentul obligațiunilor emise de județul Cluj a fost un succes, cu atât mai mult cu cât suntem primul județ din România care emite obligațiuni în ultimul deceniu. (…) Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea ambițiosului program de investiții al Consiliului, care vizează obiective de interes local, regional și chiar național, pe multiple axe vitale de infrastructură: sănătate, educație, drumuri sau cultură.


”Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor de investiții derulate de Consiliul Județean Cluj, aflate în diferite stadii de implementare, precum: modernizarea a peste 160 de km de drumuri județene componente ale rețelei TEN-T din nordul Transilvaniei, dotarea cu aparatură medicală a spitalelor clujene, edificarea unui nou sediu pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, etc. De asemenea, o parte din totalul emisiunii de obligațiuni va fi folosită pentru refinanțarea datoriei publice existente.„Apreciem interesul în creștere al fondurilor de investiții și fondurilor de pensii pentru astfel de instrumente. Deși băncile sunt mai familiarizate cu raportările financiare ale UAT-urilor și cu interpretarea rezultatelor și a performanțelor financiare ale acestora, am văzut cu ocazia acestui plasament la Cluj că și fondurile de pensii și asset managerii au început să aibă încredere și să investească în infrastructura publică de care avem atâta nevoie”, a spus Valentin Miron, Director General VMB Partners, consultantul financiar al Consiliului Județean Cluj pentru această emisiune.

”Într-o tranzacție istorică, am condus un efort comun de a promova și intermedia prima finanțare prin piața de capital a Județului Cluj. Suntem deosebit de mândri de interesul investitorilor calificați și de rezultatul plasamentului privat pentru emitent. Sprijinul și încrederea oferite în acest fel Consiliului Județean Cluj pentru a-și continua și amplifica programul de investiții constituie un exemplu de urmat, atât ca metodă cât și ca execuție, de către alte autorități locale. Rămânem dedicați planurilor viitoare ale emitentului și avem convingerea că aceasta este confimarea unei noi inițiative de succes pentru județ și pentru piața locală de capital”, a declarat Daniela Secară, Director General BT capital Partners.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: