Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun, precum și cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul al carburanților au înregistrat scăderi în mai față de aprilie, de 0,1%, respectiv 1,1% pe serie ajustată sezonier, reiese din datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
Comerțul a fost susținut în mai de vânzările de produse nealimentare, care au înregistrat în mai o creștere de 1% față aprilie.
Față de luna mai 2021, comerțul de produse alimentare a înregistrat o creștere de 6,8%, vânzările de carburanți de 7,4%, iar comerțul de produse nealimentare de 4,8%.
Inflația s-a apropiat de pragul de 15% în mai
Rata anuală a inflației a urcat la 14,5% în luna mai a acestui an, de la 13,8% în luna aprilie, potrivit celor mai recente date ale INS. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,7% față de luna aprilie, cele nealimentare cu 1%, iar serviciile cu 0,6%.
Combustibilii au înregistrat o creștere de prețuri de 2,9% față de luna anterioară, scumpirile de la începutul anului 2022 fiind de circa 21,2%, iar din mai 2021 de 38,5%, potrivit datelor oficiale. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 10,3% în primele cinci luni ale anului, mai rezultă din datele Statisticii.
În luna mai 2022 volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut față de luna aprilie 2022 cu 0,9% pe serie ajustată sezonier.
Față de luna mai 2021, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul în luna mai 2022 a crescut cu 6,2% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.
Astfel, creșterea din primele cinci luni a fost de 7,3%.
Cifra de afaceri netă reprezintă veniturile totale înregistrate de către întreprindere în perioada de referință, provenite atât din activitatea principală, cât și din activitățile secundare exercitate de aceasta.
Cifra de afaceri netă nu include TVA și veniturile din vânzarea sau transferul de mijloace fixe.