27 octombrie, 2022

Economia americană a revenit, cel mai probabil, pe plus în trimestrul al treilea, după ce s-a contractat în prima jumătate a anului, transmite MarketWatch, avertizând însă că riscul de recesiune este în continuare ridicat.

Economiștii chestionați de Reuters anticipează un avans al PIB-ului de 2,4% în trimestrul al treilea, față de T3 2021, după o contracție de 0,6% în trimestrul al doilea, respectiv 1,6% în primele trei luni ale anului.

În general, economiștii consideră că două trimestre de contracție a PIB-ului înseamnă că economia respectivă a intrat în recesiune tehnică. Statele Unite folosesc o metodologie diferită, specialiștii fiind de părere că economia americană nu a fost în recesiune deoarece consumul privat s-a menținut la cote foarte ridicate, chiar și dacă este ajustat cu inflația.


Consumul privat a crescut în primul trimestru cu 1,3% (procent ajustat cu inflația) față de aceeași perioadă a anului anterior, respectiv cu 2% în trimestrul al doilea. Consumul gospodăriilor generează circa 70% din creșterea economică a SUA.

Rezerva Federală este în mijlocul unui proces drastic de creștere a ratelor dobânzii pentru a combate inflația ridicată, dar asta îngreunează achiziția de locuințe noi, de mașini sau de alte articole mari. De asemenea, duce la creșterea costurilor aferente cardurilor de credit și împrumuturilor contractate de companii.

„Creșterea ar putea deveni negativă în al patrulea trimestru și va fi probabil foarte slabă în următorul an”, a scris David Kelly, strateg șef la JPMorgan Asset Management, într-o notă transmisă investitorilor.

Ratele ipotecare s-au mai mult decât dublu de la începutul anului. Dolarul american s-a apreciat în 2022 cu circa 20% față de un coș de valute. Această întărire poate afecta exporturile americane și profiturile din străinătate ale companiilor americane, ceea ce ar putea slăbi creșterea. Totodată, deficitul bugetar a fost redus la jumătate, ceea ce indică o reducere a cheltuielilor guvernamentale.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: