15 decembrie, 2017

Taxa  clawback pentru medicamentele derivate din sânge uman sau plasmă umană, categorie în care intră imunoglobulinele, va fi suspendată doi ani, începând cu 1 ianuarie 2018, conform unei ordonanțe de urgență ce a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului.

„Astfel, vor fi evitate pe viitor situațiile cauzate de lipsa de pe piață a disponibilității acestor medicamente, situaţii care au impact direct asupra sănătății publice”, menționează un comunicat al Ministerului Sănătății.

Impactul bugetar al eliminării taxei va fi de 34 de milioane de euro, conform fostului ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, imunoglobulina fiind un tratament scump, de aproximativ 1.000 de euro/lună.

Suma rămâne ca beneficiu al deținătorilor de autorizație de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, iar deficitul creat bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate va fi acopeit de la bugetul de stat.

Vlad Voiculescu a atenționat, imediat după ce actualul ministru al Sănătății, Florian Bodog, a dezvăluit această intenție, că măsura este un precedent periculos. În opinia sa, producătorii altor  medicamente vitale pentru bolnavi ar putea presa pentru a se bucura de o asemenea derogare.

De altfel, ministrul Bodog a anunțat săptămâna trecută formarea unui grup de lucru care va regândi taxa de clawback. Din acest grup vor face parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Ministerul de Finanțe, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) și câte doi reprezentanți din partea asociațiilor producătorilor de medicamente.

De menționat că, în luna noiembrie, președinte la CNAS a fost numit Laurențiu Mihai, care în ultimii șapte ani a fost director al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generic (APMG) și a cerut insistent, în numele acesteia, eliminarea taxei clawback.

Criza imunoglobulinei, negată până la primul deces provocat de lipsa medicamentului

Imunoglobulina este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană care conține anticorpi și este indispensabilă pacienților cu imunodeficiențe și afecțiuni autoimune, al căror organism nu se poate apăra de virusuri, bacterii etc. în lipsa acestor produse.

Criza a început în urmă cu aproximativ șase luni, după ce Guvernul PSD – ALDE a eliminat lista medicamentelor esențiale.


Medicamentele de pe această listă instituită anul trecut, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale de Sănătate, introducea o metodă diferită de calcul a preţului pentru anumite produse (esențiale în tratarea bolilor de inimă, cancerului, bolnavilor cu imunodeficiențe etc.), tocmai pentru ca ele să nu mai dispară din spitalele românești.

Ministrul Florian Bodog a negat existența crizei de imunoglobulină până în urmă cu 10 zile, când o femeie de 69 de ani a murit la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, din cauza lipsei medicamentului.

În ședința de miercuri a Executivului, ministrul a anunțat că primul import de fiole necesare pacienților cu imunodeficiențe a sosit în țară abia în noaptea de marți spre miercuri, după șase luni de când bolnavii acuză lipsa tratamentului (compensat 100%) și sunt nevoiți să-l procure din străinătate:

„Astă-noapte, la ora 23:35, a aterizat pe aeroportul din Bucureşti. Azi-dimineaţă a fost preluată de către Unifarm şi am fost informat de către Compania Naţională Unifarm că au început distribuirea în spitalele unde e nevoie de ea, pentru al doilea tip de imunoglobulină.


Celelalte 2.000 de flacoane, pentru cazurile urgente, pentru cazurile de terapie intensivă sunt deja în spitale”.

Taxa clawback

Taxa a fost introdusă în 2009, după ce datoria statului către industria pharma depășișe un miliard de euro.

Este plătită de producătorii de medicamente (nu de distribuitori), care sunt obligați să returneze statutului român un procent din partea de profit care depășește suma alocată de la Fondul Național de Asigurări de Sănătate pentru medicamentele compensate.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: