vineri

26 aprilie, 2024

19 aprilie, 2017

Începând din 2018 s-ar putea impozita veniturile anuale globale care depăşesc 24.000 de lei, pentru o gospodărie de o singură persoană, după deducerea anumitor cheltuieli.

Deși lista deducerilor acceptabile este lungă, acestea nu trebuie să depăşească plafonul de 2.000 de lei, la o gospodărie de o singură persoană.

(Descărcați AICI proiectul impozitării prin globalizare)

Guvernul a admis miercuri că lucrează la ”un nou concept de administrare a impozitului pe venit, prin globalizare”, după ce un draft al proiectului a fost citat de Profit.ro.


Între alte noutăți ale proiectului noului Cod Fiscal, se remarcă:

  • obligația salariaților de a-și plăti singur impozitul pe venit, care este acum reținut la sursă
  • impozitarea moștenirilor, a donațiilor
  • taxarea veniturilor din prima tranzacție a acțiunilor Fondului Proprietatea, primite ca despăgubire.

Deducerile

Doar costul asigurărilor auto acoperă aproape jumătate din plafonul maxim de deduceri pentru o gospodărie de o persoană. Nu este clar încă în ce fel plafonul de deduceri va crește, în funcție de un număr mai mare de membri ai gospodăriei.

Dacă se mai adaugă şi deducerile aferente contribuţiei de asigurări sociale şi ale contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, datorate şi plătite, şi un abonament de servicii medicale private, din cele 2.000 de lei nu mai rămâne destul loc pentru a acoperi alte deduceri din lista lungă de tipuri de deduceri, cuprinsă în proiectul de cod fiscal.

Gospodăriile vor avea de ales dintr-o lungă listă de deduceri, care nu includ, însă și cheltuielile curente cu utilitățile :

  • contribuţia de asigurări sociale şi contributia de asigurări sociale de sănătate datorate şi plătite de către persoanele fizice în baza art. 148 si 170 din Codul fiscal;
  • primele de asigurare voluntară de sănătate, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, definite conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească nivelul unui salariu minim pentru un muncitor necalificat pe gospodărie;
  • contribuția la fondurile de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificările şi completările ulterioare sau cele reprezentând contribuţii la scheme de pensii facultative, calificate astfel în conformitate cu legislaţia privind pensiile facultative de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, administrate de către entităţi autorizate stabilite în state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European;
  • prime de asigurare voluntară de sănătate conform Legii nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi serviciile medicale furnizate sub formă de abonament;
  • asigurările obligatorii pentru casa şi masina (RCA);
  • programe educaţionale şi recreere pentru copiii aflaţi în întreţinere: grădiniţe particulare, programe tip before/after school, taxe şcolare, tabere sau excursii şcolare, cursuri: limbi străine, arte, sport, cursuri de pregatire tip meditaţii;
  • alimentarea contului pentru educaţie permanentă, înfiinţat în baza Legea nr. 1/2011 Legea educaţiei naţionale; activităţi educaţionale pentru tineri/adulţi (ex. taxe şcolare, etc) activităţi sportive pentru adulţi (ex. abonamente sală fitness, gimnastică, dans, alte activităţi sportive);
  • achiziţii de cărţi şi produse de papetarie;
  • activităţi culturale (ex: bilete/abonamente la teatru, cinema, spectacole);
  • servicii balneo-climaterice, fiziterapeutice, kinetoterapeutice;
  • medicamente pentru boli cronice şi grave;
  • întreţinere şi reparaţii gospodărie;
  • susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Calculul impozitului


Calulul pleacă de la standardul unei gospodării de o persoană. Plafonul neimpozabil de 24.000 de lei pe an și totalul deducerilor cumulând într-un an 2.000 de lei (în cazul în care plafonul neimpozabil lunar nu variază), se scad din venitul total obţinut de acea persoană într-un an, iar la ce rămîne statul ar urma să aplice un impozit de 10%.

Venitul global va fi neimpozabil până la un anumit plafon (Pn), stabilit în funcție de numărul de persoane membre ale gospodăriei care va achita impozit.

Fiecare familie va primi un punctaj în funcţie de numărul de persoane membre în gospodărie. Punctajul (P) al gospodăriei va fi egal cu numărul de membri plus un punct. Astfel, pentru o gospodărie cu 3 membri, punctajul în funcţie de numărul de persoane va fi de 4 (3+1).

Venitul anual global (VAG) al unei gospodării va fi reprezentat de suma veniturilor/câştigurilor nete/brute, după caz, obţinute de către fiecare membru al gospodăriei din România, cu excepţia veniturilor neimpozabile şi a veniturile impozabile realizate de persoanele scutite.

Gospodăriile cu venituri mici în care se află copii minori vor primi, în anumite condiţii, sprijin financiar din partea statului

Alte noutăţi

Salariații își vor plăti singuri, în cursul anului următor, impozitul pe venit, când vor depune declarații de venit global pe gospodărie. Acum acest impozit este reținut la sursă și îl plătesc acum angajatorii în numele angajaților.

Angajatorii nu vor mai reține, lunar, din salariul angajaților, decât contribuțiile sociale, nu și impozitul pe venit.

Va fi eliminată și obligația de reținere la sursă a impozitului pe veniturile din dobânzi, din jocuri de noroc.

Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație ar urma să fie impozitate cu 3% dacă depășesc valoarea de 100.000 de euro.

Tot un impozit de 3% va fi introdus și pe veniturile realizate din prima tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea și primite ca despăgubire de proprietarii imobilelor naționalizate.

Explicații guvernamentale

”Încă de la începutul anului Guvernul lucrează la realizarea Codului Economic, care include Codul Fiscal, așa cum este prevăzut în Programul de Guvernare, iar impozitul pe venit este un capitol din Codul Fiscal.

În acest scop, unul dintre grupurile de lucru organizate de Ministerul Finanțelor Publice analizează conceptul referitor la administrarea impozitului pe venit, prin globalizare anuală pentru fiecare gospodărie din România. Conceptul este evaluat de către o paletă largă de specialiști, atât din partea MFP, cât și din partea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, a Camerei Consultanților Fiscali, a Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați și a Coaliției pentru Dezvoltarea României.

După finalizarea analizelor și a simulărilor necesare, proiectul Codului Economic, în care vor fi integrate toate propunerile avizate, va fi supus dezbaterii publice și înaintat Parlamentului României.”, a trasmis miercuri Ministerul Finanțelor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: