Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor, datoria administrației publice a crescut în ritm susținut anul trecut, atât în termeni nominali cât și raportat la valoarea PIB.
Astfel, pentru luna noiembrie 2019, suma de 366,4 miliarde lei a însemnat o majorare de aproape 11% față de decembrie 2018 și o inversare a trendului din anii precedenți, de scădere față de PIB, de la 35% la 37,1% pe parcursul lui 2019.
De reținut și de luat aminte, dacă datoria pe termen scurt a scăzut cu circa 30% din 2015 încoace, datoria pe termen lung s-a majorat cu 36%, ceea ce înseamnă angajarea unor cheltuieli cu dobânzile aferente pentru mai mulți ani deacum înainte, deși, pentru moment, efortul de plată pare să fie mai mic.
(Citiți și: ”Nesăbuitul perfect: Cea mai mare creștere economică din UE a ieșit cu dobânzile din UE”)
Practic, dincolo de creșterea sistematică a datoriei publice într-o perioadă de creștere economică susținută, când am fi putut să reducem obligațiile de plată lăsate moștenire generațiilor viitoare ( și generate de erorile de politică economică ale generațiilor din trecutul apropiat), am ajuns în situația în care angajăm pe termen nedefinit plăți din bugetul statului mult peste ritmul de creștere al PIB.
În context, ar fi de remarcat și faptul că jumătate din banii împrumutați sunt supuși riscului valutar, deoarece statul român încasează impozitele din care plătește datoriile în lei, dar le achită în proporție de circa 50% în valută. Ceea ce este mai bine decât în 2015, când această pondere era de 54%, dar riscul rămâne semnificativ, în eventualitatea devalorizării leului.
Distribuția datoriei arată concentrarea resurselor financiare la decidentul administrației centrale
În fine, ar fi de semnalat și disproporția evidentă de evoluție între datoria administrației publice centrale și cea a administrației publice locale.
Dacă datoria centrală a crescut puternic din 2019 încoace, cea a admistrației locale a scăzut sistematic, chiar și în valori nominale, ca să nu mai vorbim de ponderea foarte redusă în PIB ( de la 2,2% în 2015 la 1,14% în noiembrie 2019).
Pondere care scoate în evidență procesul de concentrare a resurselor financiare, contrar procesului normal de descentralizare la nivel european și de lărgire a autonomiei financiare. Care ar fi trebuit să conducă la dezvoltarea unor proiecte mai ample în profil regional, pe baza managentului local performant.
Una peste alta, tendințele sunt ca datoria să nu fie a noastră ci „a urmașilor, urmașilor noștri, în veacul vecilor”, o mare parte din plata datoriei se va face cel mai probabil amplificată de creșterea cursului de schimb (câtă vreme nu aderăm la Zona Euro, să vedem și la ce paritate) iar autoritățile locale vor continua să fie ținute la mâna discreționară a celor centrale.
