DNA a deschis un dosar în legătură cu activitățile Hexi Harma, firma aflată în centrul scandalului dezinfectanților diluați vânduți spitalelor.
Joi, procurorii anticorupție au declanșat primele urmări penale, vizând persoane fizice și juridice, sub acuzațiile de spălare de bani și evaziune fiscală.
De asemenea, a fost pus sechestru pe 23 de imobile și 32 de autoturisme, pentru a se putea recupera, prin confiscare specială, eventualul prejudiciu provocat din tranzacțiile fictive care au avut ca scop sustragerea de la plata impozitului pe profit pe o sumă de aproape 11 milioane euro.
Persoanele urmărite penal:
Hexi Pharma – evaziune fiscală și spălare a banilor
Hatom Limited Limassol și Chemical & Pharmaceutical Sol LTD Nicosia – complicitate la evaziune fiscală și spălare a banilor
Flori Dinu, director general Hexi Pharma – complicitate la evaziune fiscală
Miron – Victor Panaitescu, Uliana Ochinciuc (partenerea lui Dan Condrea) și Radu Ochinciuc (fratele Ulianei Ochinciuc) – spălare a banilor
Toate cele patru persoane au fost audiate joi la DNA.
Acuzațiile DNA:
„În perioada 2008 – 2016, societatea S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a evidențiat în actele contabile operațiuni fictive de intermediere a achizițiilor de bunuri, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și diminuării obligațiilor de plată către bugetul de stat cu o sumă estimată în această etapă a cercetărilor la 7.816.485 lei (echivalentul a 1.737.417 euro).
Astfel, societatea înregistra achiziții de la două societăți înregistrate în Cipru, având ca obiect substanțe active folosite în procesul de producție a biocidelor.
În realitate, achizițiile erau realizate de către HEXI PHARMA CO S.R.L. direct de la firmele producătoare din Germania, așa cum rezultă din documentele obținute din această țară în cursul urmăririi penale. Comenzile erau realizate în România de către angajații HEXI PHARMA, care se ocupau și de realizarea plăților către producători, iar produsele erau livrate din Germania direct în România.
Prin operațiunile menționate, societatea a înregistrat cheltuieli în cuantum de 53.548.657,58 lei (echivalentul a 11.939.114,5 euro), în condițiile în care valoarea reală a bunurilor achiziționate a fost de 4.695.626 lei (echivalentul a 1.080.256,7 euro).
Având în vedere caracterul fictiv al operațiunii de intermediere, diferența de preț înregistrată în contabilitate ca urmare a acestor fapte, în sumă de 48.853.031,58 lei (echivalentul a 10.858.857,8 euro) a fost sustrasă de la impozitare în mod nelegal, pentru ca societatea să nu plătească impozitul pe profit datorat.
Suspecta S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a fost ajutată la săvârșirea acestor fapte de către persoanele juridice înregistrate în Cipru, respectiv CHEMICAL & PHARMACEUTICAL SOLUTIONS și HATOM LIMITED, societăți afiliate companiei din România care figurau în aceste tranzacții ca intermediari cu rolul exclusiv de a diminua profitul real al societății române.
Din extrasele bancare ale acestor societăți rezultă că activitatea lor nu avea un scop comercial real, singura rațiune pentru care au fost înființate fiind realizarea circuitelor comerciale fictive. Societățile nu au angajați, nu au alți parteneri de afaceri și nu au nici un fel de activitate pe teritoriul Ciprului, toate actele îndeplinite în numele lor aparținând în realitate reprezentanților HEXI PHARMA CO S.R.L.
Având în vedere că dispozițiile codului fiscal referitoare la prețurile de transfer interzic în mod expres ca tranzacțiile dintre societăți afiliate să se realizeze la prețuri mai mari decât cele de piață, în înscrisurile întocmite a fost ascunsă împrejurarea că toate aceste societăți erau controlate de aceeași persoană.
Astfel, în registrele publice din Cipru societățile figurează cu acționari și directori nominali cetățeni ciprioți, însă din documentele de înființare obținute în cursul urmăririi penale rezultă că beneficiarul real al HATOM LIMITED și CHEMICAL & PHARMACEUTICAL SOLUTIONS este Condrea Dan Alexandru, asociatul majoritar al HEXI PHARMA CO S.R.L.
De asemenea, la săvârșirea faptelor a participat și Dinu Flori, directorul general al HEXI PHARMA CO SRL, care a semnat un contract și acte adiționale cu societatea Hatom Limited, prin care compania cipriotă a fost interpusă în mod fictiv în relația comercială cu furnizorii externi din Germania, în scopul majorării în mod nejustificat a prețului bunurilor achiziționate și a diminuării impozitului pe profit datorat.
Sumele obținute din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost transferate în conturile bancare deschise în Cipru și în România de către suspectele HATOM LIMITED și CHEMICAL & PHARMACEUTICAL SOLUTIONS.
Aceste sume au revenit în România, fie în conturile bancare personale ale lui Condrea Dan Alexandru și ale tatălui acestuia (suma totală de 1.239.900 euro), fie în conturile unei rețele formate din 9 societăți comerciale controlate de suspectul Panaitescu Miron Victor, în baza unor operațiuni de consultanță fictive prin care se urmărea să se ascundă originea infracțională a banilor (suma totală de 2.768.050 euro).
Plățile se realizau prin internet banking sau cu ajutorul unui token, iar o parte din acești bani au fost retrași în numerar și au fost folosiți pentru achiziția de bunuri imobile atât de persoanele implicate în săvârșirea de infracțiuni, cât și de persoane apropiate acestora.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat că în perioada 29 aprilie 2016 – 13 mai 2016, după ce au fost relatate în presă aspecte privind faptele săvârșite de către reprezentanții HEXI PHARMA CO S.R.L., Condrea Dan Alexandru a transferat o parte din aceste sume din conturile personale în conturile suspecților OCHINCIUC ULIANA (229.024 euro) și OCHINCIUC RADU (320.000 euro) în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite„, se arată într-un comunicat al DNA.
Sechestre în vederea confiscării speciale
Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile, imobile și conturilor bancare dobândite prin infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, bunuri supuse confiscării speciale indiferent de identitatea proprietarului actual:
- 23 de imobile situate în municipiul București și județul Ilfov
- 32 de autoturisme
- utilaje, echipamente și instalații destinate procesului de producție
- conturi bancare deschise în România, Cipru, Elveția și Germania de către persoanele care au participat la săvârșirea infracțiunilor sau care au obținut beneficii în urma acestora.