sâmbătă

20 aprilie, 2024

19 octombrie, 2021

Directorul general al Termoenergetica, Claudiu Crețu (foto), le recomandă clienților companiei care nu au apă caldă și căldură din cauza avariilor din rețea să folosească boilere și calorifere electrice. Achiziționarea unui boiler sau a unui calorifer costă doar câteva sute de lei, spune directorul, fără a se referi la criza energiei și facturile în creștere.

„Avariile pot apărea oriunde. Am avut săptămâna trecută câteva zile în care nu am avut apă caldă şi căldură.

Pentru spălat există soluţia de boiler electric, e câteva sute de lei, pentru momentele când există avarii. 


Da, eu mi-am pus un boiler electric din cauza acestor avarii”, a spus directorul Termoenergetica, Claudiu Creţu, marţi, la Antena 3.

În ceea ce privește căldura, soluția este un calorifer electric, care costă și el tot „câteva sute de lei”.

„Problema acestui sistem e foarte gravă, sunt câţiva ani de când spunem că există aceste probleme, cerem finanţare pentru acest sistem. Soluţia e modernizarea acestui sistem”, a mai spus managerul Termoenergetica.

Claudiu Creţu estimează că de la 1 noiembrie situaţia va fi alta, mult îmbunătăţită pentru cei aproape 100.000 de bucureşteni care nu au acum nici apă caldă, nici căldură.


În acest moment, a explicat directorul Termoenergetica, în București „sunt câteva mii de blocuri, ceea ce înseamnă zeci de mii sau peste suta de mii de oameni care nu au apă caldă”.

„Faptul că nu s-a investit în ultimii 10-15 ani ani ne face să suferim acum. Sunt mii de kilometri care au probleme, spărturi, modernizarea înseamnă investiţii.

Pe termen scurt, reparăm aceste spărturi şi cred că undeva de la 1 noiembrie sistemul va funcţiona din ce în ce mai bine.

Avem promisiunea că şi celelalte CET-uri care sunt oprite vor porni de la 1 noiembrie. Estimăm că va fi mult mai bine faţă de octombrie”, a mai declarat directorul Termoenergetica, Claudiu Creţu.

Gigacaloria în București se scumpește cu 110 lei, până la 600 de lei. Nu se știe dacă și care va fi subvenția

În momentul de față, gigacaloria costă 490 de lei, din care bucureștenii plătesc doar 164 de lei, diferența reprezentând subvenția Primăriei Municipiului București.

De la 1 noiembrie, gigacaloria urcă la 600 de lei, conform estimărilor PMB, iar primarul Nicușor Dan nu a luat încă nicio decizie privind propunerea ce va fi înaintată Consiliului General.

„Estimarea este că preţul total al gigacaloriei nu o să mai fie 490 de lei, cum este acum, o să fie undeva la 600 de lei, dar asta depinde de mai multe, răspunsul final o să vină de la ANRE prin noiembrie, adică pe 27 octombrie pentru 1 noiembrie. (…) Deci, la 1 noiembrie, când o să aflăm şi tariful pe care ANRE îl stabileşte, Consiliul General, după o dezbatere pe care o să o avem, o să spună şi cât din cei 600 de lei o să fie plătiţi de bucureşteni şi cât o să fie plătit de Primărie în continuare”, a explicat Nicuşor Dan, vineri.

PMB și-a diminuat anul acesta datoriape care o avea la Termoenergetica și în noiembrie aceasta se va situa sub 100 de milioane de lei, conform declarațiilor primarului.

Măsurile de atenuare a scumpirii energiei

În Parlament se dezbate zilele acestea OUG 118/2021, ce prevedea compensarea facturilor de energie electrică. Parlamentarii au adăugat deja numeroase amendamente prin care sunt vizate mai multe variante de menținere a facturilor la nivele apropiate celor din prezent, în pofida scumpirilor record înregistrate în ultimele săptămâni.

Modificări votate luni în Comisia economică din Senat:

  • La cerere, consumatorii care fac parte din categoria vulnerabilililor pot solicita amânarea la plată pentru maximum șase luni.
  • Facturile la energie electrică ale consumatorilor casnici vor fi compensate, în perioada 1 noiembrie – 31 martie cu 29,1 bani/kWh, în limita unui consum de 1.500 kWh pentru toată această perioadă, dar nu mai puțin de 1 kWh/zi. Se acceptă o creștere cu 10% a acestui consum. Plafonul minim de preț este de 68 de bani/kWh, iar compensarea se acordă direct, prin factură.
  • Facturile la gaze ale consumatorilor casnici se compensează, în aceeași perioadă, cu 33% din valoarea componentei gazului din factură (fără tariful de transport, distribuție, și TVA). Plafonul minim de preț este de 125 de lei/MWh de gaze. Pentru a beneficia de compensare, consumul maxim este de 1.000 de metri cubi pentru întreaga perioadă.
  • Facturile la energie și gaze naturale pentru agenții economici nu vor mai conține certificatele verzi și contribuția de cogenerare pentru primii 200 MWh consumați lunar. Factura la gaze nu va mai conține acciza pentru primiii 500 MWh consumași lunar. Suplimentar, TVA scade, și la energie și gaze, de la 19% la 5%.
  • De asemenea, se introduce o plafonare a prețului final al energiei electrice pentru clienții casnici. Plafonul maxim de preț este de 1 leu/kWh, preț cu toate tarifele și taxele incluse, deci acesta este prețul maxim pe care îl vor plăti persoanele fize. Din prețul de 1 leu/kWh, prețul maxim al energiei active este de 0, 5252 lei/kWh.
  • Se plafonează și prețul final al gazelor naturale, la 0,37 lei/KWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/KWh. La consumatorii casnici, gazul nu va putea costa mai mult de 0,37 lei/kWh, în factură. Statul va comensa furnizorii pentru diferență.
  • Se introduce supraimpozitarea tuturor producătorilor de energie electrică din România, în perioada 1 noiembrie-31 martie. Toți producătorii de energie electrică vor plăti o așa numită “windfall tax”, o taxă suplimentară pe veniturile excepționale realizate din vânzarea energiei electrice. Ea va fi de 80% din veniturile realizate ca urmare a vânzării energiei la preț mai mai mare de 450 de lei/MWh. Modul de aplicare va fi stabilit prin ordin ANAF.
  • Profitul furnizorilor de energie și gaze va fi plafonat la 5%. “În perioada de aplicare a prezentei legi, pentru activitatea de vânzare, comercianţii de energie electrică şi gaze naturale nu pot înregistra o rată a profitului mai mare de 5%, aplicată la costurile de furnizare, fără a fi inclusă achiziţia de energie electrică şi gaze naturale, scrie în proiectul de lege.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: