Cătălin Nae, director general al Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu și un prejudiciu de cinci milioane de euro provocat instituției.
În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi patru administratori ai unor societăţi comerciale, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Institutul „Elie Carafoli” a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, informează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Acuzațiile ce-i sunt aduse de către DNA:
procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cătălin Nae, la data faptei şi în prezent director general, respectiv preşedinte al consiliului de administraţie al Institutului „Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Faptele concrete pentru care este acuzat Cătălin Nae:
Procurorii notează în rechizitoriu că, în perioada 2012 – 2014, Cătălin Nae, în calitatea menţionată, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat 12 contracte cu societăţi comerciale cu un comportament de tip „fantomă”, controlate de ceilalţi patru administratori, în condiţiile în care acesta ar fi cunoscut faptul că agenţii economici respectivi nu puteau să îndeplinească prestaţiile în domeniul cercetării aeronautice la care se obligaseră, neavând capacitatea obiectivă să execute astfel de activităţi, adică nu dispuneau de capital uman şi tehnic.
„În contextul menţionat, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Aerospaţială „Elie Carafoli” a achitat societăţilor respective suma totală de 21.495.199 lei (aproximativ 5.000.000 euro), ce constituie un prejudiciu în dauna institutului, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societăţile celor patru oameni de afaceri”, arată anchetatorii.
****