Deșertul din Oltenia tinde să-și dubleze suprafața, dunele avansează cu 0,5 km pe an. Cum să ne salvăm suprafața agricolă a țării

4 august, 2024

Iulie 2024, luna record de căldură ca număr de zile consecutive – temperatură și secetă – readuce în atenție întinsele zone din România aflate în plină deșertificare.

Dincolo de generalitățile vehiculate în spațiul public – de la administrație și până la activiștii de pe rețelele sociale – stau cifrele. Să construim, mai întâi, un tablou din aceste cifre:

Terenurile nisipoase pe care nu se mai poate face agricultură tradițională pentru România au ajuns la 400.000 de hectare.

Alte 800.000 de hectare sunt în pericol de a deveni deșert într-un deceniu.

Alte 11,2 milioane de hectare sunt în pericol să-și scadă umiditate din sol până în 2050.

Deșertul Olteniei s-a născut dintr-o veche albie a Dunării, care anual avansează spre centrul țării: de la 15 kilometri de albia fluviului, la 30 de km în ultimele 3 decenii, iar ritmul de avansare riscă să fie și mai mare.

Deșertul (terenul nisipos) înaintează cu 0,5 km pe an

Avansul nisipului până la 50 de kilometri de Dunăre poate fi oprit doar prin împăduriri.

Cauzele: o lungă listă

Terenurile pierdute în fața nisipului nu mai pot fi recuperate pentru culturi de legume sau cereale.

Aclimatizarea unor specii exotice care sunt întreținute prin irigarea prin picurare este soluția utilizării terenurilor nisipoase.

Pe lângă Oltenia, și alte regiuni sunt în pericol să devină deșertice până în 2050. Dobrogea este regiunea cea mai amenințată.

***

Terenurile nisipoase din sudul țării nu sunt un fenomen nou, cel puțin așa susțin specialiștii români. Natura și oamenii, prin politicile administrative și economice aplicate, au dus la creșterea vitezei cu care nisipul ocupă tot mai mult teren.

Puțină istorie – albia Dunării și migrația spre nord a nisipurilor

Malurile Dunării ar fi, conform acestora, punctul de plecare de la care se extinde an de an terenul nisipos al României. Prima lucrare care a abrdat fenomenul la nivel științific a fost studiul „Cercetări asupra nisipurilor din sudul Olteniei”, semnată de autorii ing. dr. Constantin D. Chiriță și ing. Teodor P. Bălănică și publicată în 1938.

Însă, viteaza cu care se extind suprafețele nisipoase în ultimii ani este însă alarmantă.

Timp sute de mii de ani, aceste terenuri au avansat 15 kilometri de la Dunăre până la Poiana Mare, județul Dolj, în timpul domniei lui Carol I.

Știm asta pentru că în drum spre frontul din Bulgaria, unde s-a desfășurat Războiului de Independență dintre 1877-1878 , Carol I a observat că Poiana Mare era o comuna care începea să fie cu terenuri nisipoase spre Dunăre, așa cum reiese din notările istorice ale vremii.

Acum, în 2024, nisipul a avansat până la cel puțin 30 de kilometri de cursul Dunării, până în localități ca Mârșani, județul Dolj.

Deșertul a câștigat, în ultimii 30 de ani, încă 15 kilometri, adică jumătate de kilometru pe an:

Tabloul cifrelor

Pentru că deșertificarea este o problemă tot mai evidentă, are o instituție care se ocupă cu studiul acestui fenomen.

Este vorba de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (ICPA).

Olga Vizitiu, directorul ICPA, a declarat pentru CursDeGuvernare că „la nivelul țării noastre, 11.298.069,03 ha sunt susceptibile de degradare prin aridizare și posibilă deșertificare. Din acestea, 7.546.349,87 ha (66,8%) prezintă susceptibilitate mare, 2.970.082,19 ha (26,3%) prezintă susceptibilitate moderată”.

Datele se regăsesc și în Strategia Națională privind Prevenirea și Combaterea Deșertificării și Degradării terenurilor 2019-2030:

„Creșterea temperaturilor medii anuale cu 0,2-0,6°C în ultimii 10 ani, au relevat tendința clară de intensificare și extindere a fenomenelor de deșertificare și degradare a terenurilor, în special în zonele de sud și est ale țării”, este scris în strategia amintită.

400.000 de hectare sunt deja nisipoase

În România, ca urmare a fenomenelor de aridizare și deșertificare, sunt peste 400.000 de hectare de soluri nisipoase, pe care producțiile agricole sunt semnificativ diminuate, spune profesorul universitar Ioan Jelev, vicepreședinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice și cercetător.

Și mai știm că peste o treime din suprafața arabilă a țării prezintă risc de aridizare și chiar deșertificare, potrivit unui studiu recent al Ministerului Mediului.

800.000 de hectare de teren arabil riscă să devină deșert în cel mult un deceniu

Este vorba de peste 800.000 de hectare de teren arabil în pericol de deșertificare, pe care fermierii practică agricultura din ce în ce mai greu. Cele mai afectate de fenomen sunt județele Olt, Dolj și Mehedinți.

11,3 milioane de hectare de teren sunt în pericol de degradare prin aridizare

De asemenea, peste 11,2 milioane de hectare de teren sunt în pericol de degradare prin aridizare din cauza temperaturilor foarte ridicate și prezintă un risc major de deșertificare, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie București.

Pentru toate aceste suprafețe, specialiștii atrag atenția că nu se poate vorbi de terenuri deșertice.

„Deocamdată, vorbim de pericolul deșertificării. Desigur că, în funcție de evoluția viitoare a climei în sens nefavorabil, corelat și cu evoluția calității solurilor (deșertificarea se determină în funcție de mai mulți factori, precum clima, evoluția calității solurilor, apă), ar putea apărea teoretic pe termen lung și foarte lung astfel de situații”, a mai explicat Ioan Jelev, vicepreședinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice și cercetător.

Oltenia – Situația din teren

În Oltenia, terenul nisipos este acum la 30-40 de kilometri de Dunăre.

Așa se întâmplă în comuna Mîrșani, județul Dolj, localitatea aflată la 30 de kilometri în linie dreaptă spre cursul Dunării:

Câmpurile nisipoase din Mîrșani, localitate aflată la 30 de km. de Dunăre

Alexandru Dunoiu, unul dintre bătrânii din Mîrșani, povestește să zona este unde deșertică acum, în care nu mai este nicio șansă se planteze cereale sau cartofi, culturi care erau obișnuite acum 30-40 de ani.

La rândul său, Iulică Dinu, unul dintre fermierii activi din Mârșani, spune că a început să cultive căpșuni pe terenurile pe care odată cultiva cartofi: culturile de cartofi nu mai sunt profitabile pe terenurile aride din sud.

Acesta își amintește că tot terenul din zonă era cultivat până în 1990. „Se cultivau cartofi, porumb, secară soia, rapiță, floarea soarelui. Înainte mergea și sistemul de irigații, zi și noapte se uda”, spune acesta.

Oltenia este acum regiunea din România cea mai afectată de deșertificare, în condițiile în care aproximativ 1.000 de hectare de soluri fertile devin dune de nisip în fiecare an, consideră vicepreședintele Academiei de Științe Agricole și Silvice.

Specialiștii academiei agricole mai cred că deșertul din sud poate avansa doar până la 50 de kilometri de Dunăre, zonă care ar putea fi acoperită în totalitate de teren nisipos.

Cauzele amenințării cu dublarea deșertului

Motivele care fac ca România să tindă spre încă 800.000 de hectare de deșert, dublu față de situația actuală, ar fi:

lipsa precipițiilor din ultimii ani care să acopere lipsa apei din sol, dar și necesarul de apă al culturilor din anul respectiv;

defrișările.

schimbările climatice care vor prelungi anii de secetă;

irigarea excesivă din perioada comunistă care a secat cursul apelor curgătoare și cantitatea de apă din pânza freatică;

„Principalele amenințări care afectează calitatea solurilor sunt: seceta, umiditatea excesivă, eroziunea, compactarea, sărăcirea solului în materie organică și nutrienți, salinizarea, acidifierea, poluarea, extinderea suprafețelor cu soluri încadrate în clase inferioare de calitate, degradarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare și extinderea suprafețelor afectate de secetă, decopertarea orizonturilor fertile pentru comercializare etc”, ne explică și Olga Vizitiu, directorul de la ICPA.

Seceta pedologică: acum 3-4 decenii, fântinile aveau 10 m adâncime; acum au 40-60 de metri

Seceta pedologică nu e cauzată doar de lipsa ploilor, ci de secarea apei din pământ și adâncirea pânzei freatice în ultimii ani.

Prin urmare, efectele nu se răsfrâng doar asupra recoltelor dintr-un, ci devin cauză pentru deșertificarea României și pentru scăderea producției agricole pe termen lung, conform studiilor Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului.

În consecință, dacă într-un an ar ploua și de 4-5 ori mai mult decât media anuală, solul tot nu ar avea apă destulă pentru culturile tradiționale. care au nevoie de multă apă, cum sunt cerealele și legumele.

„România este situată într-o zonă de climă excesiv continentală, cu secete pedologice prelungite, iar creșterea în ultimii 10 ani a temperaturilor medii anuale cu 0,2 – 0,6 grade Celsius şi scăderea precipitațiilor cu 10 – 15 milimetri, față de mediile multianuale relevă tendința clară a intensificării şi extinderii fenomenelor de deșertificare şi degradare a terenurilor în special în zonele de sud şi est a țării”, explică profesorul universitar Ioan Jelev.

Pentru a explica practic lipsa apei din sol cel mai bun exemplu este adâncimea forajelor pentru a ajunge la apă.

Locuitorii din Mârșani spun că acum 3-4 decenii, era îndeajuns un foraj de până la 10 metri. Acum, firmele de foraj din Dolj contactate de CursdeGuvernare ne-au spus că în zona Mârșani este nevoie de foraje la adâncimi între 40 și 60 de metri.

De la irigarea excesivă din vremea comunismului, la schimbările climatice

Împuținarea precipitațiilor este și va rămâne un fenomen înregistrat tot mai des pe teritoriul României. De vină ar fi schimbările climatice la care este supusă planeta în acest secol. Schimbări climatice care duc nu doar la apariția secetei, a temperaturilor ridicate, dar și prin inundații atipice sau furtuni dese.

„Inundațiile atipice au apărut în țara noastră pentru prima oară în luna decembrie a anului 1994, fapt neobișnuit în România, unde viiturile maxime aveau loc odată cu topirea zăpezilor și ploile de primăvară și apoi toamna”, detaliază Ioan Jelev unul dintre fenomenele meteo cu care România se confruntă din ce în ce mai des.

Fenomenul a început să fie mai vizibil după anii 1990.

Regimul comunist a încercat tot felul de metode pentru a extinde suprafața agricolă chiar și în sudul țării. Au fost distruse sau restrânse inclusiv puținele resurse de apă din zonă.

Astfel, malul stâng al Dunării a fost îndiguit, bălțile adiacente au fost desecate, iar zăvoaiele de plop și salcie au fost tăiate.

A fost pornită irigarea excesivă a amenajării dintre localitățile Sadova–Corabia, suprafața dintre cele două localități cu o întindere de 80.000 de hectare.

În zonă s-au cultivat atunci pe suprafețe mari pepeni și pomi fructiferi, pe lângă culturile tradiționale de cereale și floarea soarelui.

Amenajarea Sadova – Corabia (80.000 ha) a funcționat doar parțial până în 2010, când statul nu a mai subvenționat apa pentru irigații pentru că era un consum prea mare de apă și de energie pentru pomparea apei la deal încât activitatea agricolă nu mai era sustenabilă.

Dar nu mai era nici apă pentru irigații pentru că resursele fusese epuizate.

Această realitate a fost observată clar când Petre Daea s-a apucat să refacă sistemul de irigații comunist din sudul României cu o investiție inițială de un miliard de euro.

În iulie 2022, ministrul Agriculturii de atunci, Petre Daea, anunța (https://www.digi24.ro/stiri/economie/agricultura/petre-daea-din-nefericire-in-teleorman-olt-si-dolj-nu-mai-avem-apa-pentru-a-iriga-2023889) că sistemele de irigații din Teleorman, Olt și Dolj nu mai pot fi alimentate cu apă din cauza nivelului foarte scăzut al Dunării.

Defrișările și tăierile ilegale din perdelele de păduri

După Revoluția din 1989 o parte din perdelele de păduri plantate de la Carol I până la regimul comunist au fost tăiate ilegal. Ministerul Mediului nu are date statistice din care să reiasă care era suprafața împădurită în zonă în 1990 și care este cea de acum.

Perdelele de păduri trebuia să oprească avansarea terenului nisipos.

Constantin Garoflid, ministru al Agriculturii în mai multe mandate între 1918 și 1927 și primul președinte al Academiei de Agricultură din România, este cel care stabilește prin programe de împădurire că agricultura din sudul țării are nevoie de perdele de păduri, ne spune profesorul universitar Florin Stănică.

„Au fost două perioade de apogeu ale împăduririlor. Prima în anii ’20-’30 din secolul trecut, în perioada lui Garoflit. A doua, în perioada comunistă, când s-au făcut sistemele de irigații”, ne amintește Florin Stănică.

Fermier mehedințean Cornel Stroescu deține în prezent 250 de hectare, pe care cultivă porumb și grâu, dar și o fermă de păsări. Își amintește că pe vremea comunismului, în sudul județului Mehedinți au fost plantate mii de hectare de pădure. Hoții nu s-au atins de lizieră, ca să nu bată la ochi, dar au furat copacii din interiorul pădurii, iar acest lucru a accentuat deșertificarea.

Soluțiile de încetinire a deșertificării

Există însă și o veste bună. Sunt trei metode prin care viteza avansului nisipului din sudul țării pote fi limitată, iar terenurile deja nisipoase să fie utile. Este vorba de:

fertilizările unor specii de culturi propice pentru deșertul din Oltenia
irigarea prin picurare;
împăduriri;

Aceste soluții sunt indicate în studiul realizat de un consorțiu de institute naționale și universități din România (Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București; Administrația Națională de Meteorologie și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București).

Fertilizările și speciile aclimatizate

Cercetătorii români lucrează de aproape un secol la o modalitate de valorificare pentru agricultură a terenurilor nisipoase din sudul Olteniei.

Primele cercetări agronomice pe solurile nisipoase au fost efectuate în 1930, în comuna Gârla Mare din judetul Mehedinți, sub coordonarea Institutului de Cercetări Agronomice al României, sub îndrumarea lui Gheorghe Ionescu-Șișești.

Profesorul Ioan Jelev spune că vom asista la o migrație spre altitudini mai ridicate a culturilor, dar și a diferitelor specii de arbori, pe măsură ce ne vom confrunta cu veri mai secetoase și cu temperaturi mai ridicate.

Unitățile de cercetare din rețeaua Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” lucrează în prezent la crearea de soiuri noi de plante rezistente la secetă și lipsa de apă, inclusiv la seceta atmosferică pe lângă cea hidrologică.

Pe de altă parte, se fac studii privind adaptarea la condițiile țării noastre a unor specii de plante sau pomi din zone mai calde, subtropicale sau chiar tropicale.

Un exemplu elocvent sunt cercetările derulate la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri de la Dăbuleni, unde, pe lângă celebrii de acum pepeni de Dăbuleni, se studiază cu succes adaptarea la condițiile climatice din România a unor plante subtropicale precum: kiwi, măslinul, jujuba (curmalul chinezesc), kaki, fistic, afin, goji, aronia, lonicera, banana nordului (Asimina triloba), cartoful dulce.

O altă direcție de cercetare este crearea de pomi fructiferi cu înflorire târzie, pentru a trece peste episoadele de temperaturi scăzute care apar în ultimul timp în lunile martie și aprilie și care chiar și scurte fiind, conduc la pierderi uriașe în producția de fructe.

Irigarea modernă

În România se folosește cu preponderență sistemul de irigare prin aspersiune, ce presupune distribuirea apei printr-un sistem de conducte și pulverizarea ei în aer, la presiune mare, prin aspersoare sau sprinklere.

„Este o modalitate excelentă de a uda suprafeţele mari cultivate poate cu cereale. Dar nu este o modalitate inteligenta de a iriga actualele suprafețe din sudul țării”, ne explică Nelu Matei, inginer agricol.

În ultimii ani a început să fie folosit din ce în cem ai mult și sistemul de irigare prin picurare, mai ales pe suprafețe mici.

Acest tip de irigare presupune picurarea unei cantități mici de apă, într-o perioadă scurtă de timp, astfel încât să poată fi absorbită de rădăcinile plantelor și să nu se scurgă în adâncimea solului, acolo unde planta nu o mai poate folosi.

Iulică Dinu, fermier din Mârșani, ne asigură nu ar putea susține – din punct de vedere al costurilor, dar și a lipsei ape din zonă, irigarea prin stropire. „Pentru irigare prin stropire trebuie canale de irigații mari. Acestea nu mai sunt în zonă, au secat sau au fost distruse. Fără irigarea această prin picurare, noi nu am putea folosi terenul”, ne asigură acesta..

(Re)Împăduririle

57.000 de hectare ar trebui împădurite până în 2026 pentru a opri avansul nisipurilor, așa reiese din datele guvernamentale consultate de CursDeGuvernare.

În 2022, România a lansat cel mai amplu proces de împădurire din ultimii 30 de ani. Comisia Europeană a aprobat o schemă de finanțare de 500 de milioane de euro pentru un proiect de împădurire masivă care se va încheia în 2026.

Vor fi vizate în special zonele deșertificate, transformate în comunism în terenuri agricole. Lipsa pădurilor în acele zone generează încălzirea globală și toate problemele pe care aceasta le presupune, de la inundații sau secetă, la alunecări de teren. În total, 57.000 de hectare vor fi împădurite prin PNRR.

Olga Vizitiu, directorul de la ICPA, crede că Strategia Națională privind Prevenirea și Combaterea Deșertificării și Degradării terenurilor 2019-2030 oferă în parte soluțiile pentru limitarea deșertificării.

„Scopul strategiei este acela de a reduce/ameliora efectele deșertificării terenurilor prin implementarea unui set de măsuri care prevăd creșterea suprafețelor împădurite, îmbunătățirea calității solurilor prin aplicarea unor bune practici agricole care reduc eroziunea solului și contaminarea acestuia”, punctează Olga Vizitiu.

Nu doar Oltenia este în pericol

Până când teoria va fi pusă în practică și alte regiuni riscă să aibă parte de suprafețe tot mai întinde de terenuri nisipoase, ne atrage atenția Olga Vizitiu.

Susceptibilitate extrem de mare pentru procese de degradare, din care fac parte arealele semi-aride, cu un climat arid de stepă, cum este Delta Dunării.

Susceptibilitate foarte mare pentru procese de degradare, care cuprind arealele semi-aride, dar cu un climat temperat cu veri fierbinți: zona centrală și nord-vestică a Podișului Dobrogei;

Susceptibilitate mare pentru procese de degradare, care cuprind arealele semi-umede, cu un climat temperat cu veri fierbinți: arealele joase (de câmpie și podiș) extracarpatice din vestul (Câmpia de Vest), sudul (Câmpia Română) și sud-estul țării (sectoarele estice ale Câmpiei Române ‒ Câmpia Bărăganului, Câmpia Siretului Inferior și Podișului Dobrogei);

Susceptibilitate moderată pentru procese de degradare, care cuprind arealele semi-umede, cu un climat temperat cu veri calde: areale joase de câmpie situate în extremitatea nordică a Câmpiei de Vest (Câmpia Someșului), areale vestice din Podișul Transilvaniei (extremitatea vestică a Câmpiei Transilvaniei și Podișului Târnavelor), precum și areale din nordul și centrul Podișului Moldovei (Câmpia Moldovei și nordul și centrul Podișului Bârlad).