cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Școlile rămân deschise și săptămâna viitoare, când s-ar putea depăși 40.000 de cazuri Covid pe zi – ministrul Sănătății

27 ianuarie, 2022

Grădinițele și școlile vor funcționa săptămâna viitoare cu prezență la clasă, însă în a doua săptămână din februarie unitățile din Cluj ar putea intra în online, din cauza creșterii gradului de ocupare a paturilor de spitale ocupate de pacienții Covid-19, a declarat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

România a înregistrat joi a doua zi cu peste 30.000 de cazuri noi de bolnavi infectați cu SARS-CoV-2, iar ministrul Rafila a declarat la începutul ședinței de guvern că trendul ascendent al epidemiei va continua până la mijlocul lunii februarie.

Este posibil, a mai spus acesta, ca în curând să fie depășit plafonul de 40.000 de noi cazuri pe zi:


”Trendul ascendent al acestei infecţii continuă, chiar dacă astăzi a fost o mică scădere aşteptată pentru că ieri am avut numărul maxim de cazuri după patru zile  libere, când, în mod evident, testarea a fost mai limitată şi aceste valori, în jurul a 30.000 de cazuri, probabil că vor fi înregistrate până sâmbătă, după care va urma o nouă scădere, undeva în jurul cifrei  de 15.000 – 18.000 de cazuri de cazuri pentru week-end”, a declarat Alexandru Rafila.  

”Apoi ne aşteptăm la o nouă creştere spectaculoasă. Cifrele cu 4 în faţă nu sunt excluse pentru această perioadă”, a adăugat ministrul.

Județul Cluj, cea mai mare rată de ocupare a paturilor de spital destinate pacienților Covid – 68%

Aproximativ 34,05% din paturile alocate la nivel naţional pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus sunt ocupate, astfel încât săptămâna viitoare toate şcolile menţin activitatea cu prezenţă fizică, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă.

Noile reglementări impun trecerea în sistem online a școlilor la o rată de ocupare a paturilor Covid-19 din județ de cel puțin 75% .


„În acest moment vorbim de un grad de ocupare al paturilor de 34,05% la nivel naţional. Înseamnă că săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea în formatul normal deschis, nedepăşindu-se acest nivel de 75%”, a spus Andrei Baciu.

Gradul de ocupare avariază între 9% şi 68%.

Cel mai mare procent, de 68%, a fost raportat de județul Cluj, care are ar putea fi primul ce va obliga școlile să transfere cursurile în online, a spus ministrul Rafila:

„În anumite județe, sistemul dă indicii nu de epuizare, ci de blocare.

De exemplu, în Cluj, este cea mai mare rată de spitalizare din țară: 68% dintre paturi sunt ocupate.

S-ar putea ca săptămâna viitoare să dăm prima decizie de trecere a școlilor în online”.

În secțiile de Terapie Intensivă (ATI) rezervate bolnavilor Covid-19, rata de ocupare este sub 40%. În unele județe, cu procente mari în prezent, este posibil ca săptămâna viitoare să fie depășită capacitatea și să se treacă la transferul pacienților în județele cu paturi libere.

Doar 50% din populația adultă a României este vaccinată cu cel puțin o doză

Doar 50% din populaţia adultă a României s-a imunizat cu cel puţin o doză de vaccin anti-Covid, comparativ cu peste 80% din întreaga populație, în cele mai multe state membre.

„În momentul acesta, avem 50% din populaţia adultă peste 18 ani care are cel puţin o doză de vaccin. Practic, am atins acest prag de vaccinare în populaţie adultă. Din populaţia totală rezidentă în România, rata de vaccinare se apropie de 41,8%. (…) În momentul de faţă, sunt peste 2,33 milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul la acest moment care s-au prezent pentru efectuarea acestui tip de vaccin”, a spus joi coordonatorul campaniei naționale anti-Covid, Valeriu Gheorghiță.

Ținta tuturor statelor UE a fost ca la 31 august să ajungă la o acoperire vaccinală de cel puțin 75% din populația adultă. Media UE a fost atinsă, însă cu discrepanțe mari între țările occidentale și cele din centrul și estul blocului comunitar.

Datorită ratei mari de vaccinare, și imunizătii categoriilor vulnerabile, unele state UE au anunțat săptămâna aceasta intenția de renunțare la restricții, în condițiile în care varianta omicron a noului coronavirus se răspândește mai repede, dar este mai puțin agresivă și a provocat mai puține decese și internări.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: