Consiliul general al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a votat luni, în unanimitate, că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea este un plagiat.
Decizia a fost votată de toți membri Consiliului prezenți – 35 din 47 – a anunțat într-o conferință de presă președintele CNATDCU, academicianul Viorel Barbu.
Ca urmare, Consiliul general a votat și recomandarea comisiei de specialitate care a analizat teza fostului vicepremier, adică retragerea titlului de doctor deținut de Gabriel Oprea.
Decizia poate fi contestată în 10 zile.
Într-o postare pe Facebook, Gabriel Oprea susține, așa cum făcea și Victor Ponta, că normele și standardele etice erau altele în 2000 (lucru fals) și anunță că va contesta decizia CNATDCU:
Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Plângerea prealabila – perspectiva istorica”a fost coordonată de profesorul Ion Neagu, de la Facultatea de Drept a Universității din București. Ion Neagu a fost membru al PSD, chiar senator al acestei formațiuni.
Și Comisia de Etică a Universității București s-a pronunțat, în septembrie anul trecut, în privința tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, considerând-o un plagiat. Marian Popescu, președintele acestei Comisii, a spus că a identificat mai multe formule de copiere în lucrarea lui Gabriel Oprea – nu doar copy&paste, nu doar citări fără ghilimele, ci și copiere de idei, reformulate pe scurt.
Fostul vicepremier va pierde astfel (dacă verdictul rămâne același și după o eventuală contestați) nu doar titlul academic, ci și posibilitatea de a mai coordona lucrări de doctorate sau de a preda.
Reamintim că Oprea era îndrumător de doctorate la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, unde a coordonat 21 de teze, cele mai multe suspectate și ele că ar fi fost plagiate.
(Citiți și: De ce acceptă Academia SRI renunțările la titluri ale ”doctorilor” făcuți de Gabriel Oprea)
Nouă dintre persoanele care și-au dat doctoratul cu fostul vicepremier, marea majoritate demnitari și persoane publice, au înaintat deja cereri de renunțare la doctorat, însă nu există normele tehnice pentru un astfel de demers.
Cele nouă persoane și-au dat doctoratul în perioada 2010 – 2013, cu Gabriel Oprea, și care doresc acum să scape de titluri fără o analiză a CNATDCU:
- Radu Stroe
- Daniel-Andrei Moldoveanu
- Romeo-Marius Raicu
- Mihai Stănişoară
- Dimitrie Bogdan Licu
- Adela-Loredana Popescu (Neagu)
- Mihai Tudose
- Neculai Onţanu
- Loredana-Claudia Diaconescu (Radu)
Este a doua decizie importantă luată de noua echipă a CNATDCU, selectată după ce s-au făcut și mai multe modificări pe legislația aferentă – de exemplu, nu mai pot intra în acest organism cei care sunt membri de partid.
Săptămâna trecută, CNATDCU a decis definitiv că Victor Ponta a plagiat. Fostul premier a anunțat că va ataca decizia în instanță.