13 iunie, 2024

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în perioada ianuarie – aprilie 2024, un deficit de 6,576 miliarde de euro, cu 26,68% mai mare comparativ cu cel de 5,191 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2023, informează joi Banca Naţională a României.

Structura deficitului:

  • balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 464 milioane euro
  • balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 651 milioane euro
  • balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 791 milioane euro
  • balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 521 milioane euro.

Datoria externă a urcat cu 1,80 mld. euro

În perioada ianuarie – aprilie 2024, datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde de euro, până la 171,887 miliarde de euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 126,798 miliarde de euro la 30 aprilie 2024 (73,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,1% faţă de 31 decembrie 2023. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2024 nivelul de 45,089 miliarde de euro (26,2% din totalul datoriei externe), în scădere cu 6,7% faţă de 31 decembrie 2023.


Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 16,9% în luna aprilie 2024, comparativ cu 16,7% în anul 2023. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 30 aprilie 2024 a fost de 6 luni, în comparaţie cu 5,6 luni la 31 decembrie 2023.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 aprilie 2024 a fost de 109,1%, comparativ cu 96,3% la 31 decembrie 2023.

****


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: