Daniel Dăianu / Robustețea sistemelor scade. Ce este de făcut?

1. Introducere: robustetea sistemelor “sub asediu”

Cum am putea defini robustetea (rezilientaⁱ) unui sistem habitat uman (social), care include o componenta infrastructurala si tehnologica cu grad de complexitate inalt? Sunt de mentionat cateva trasaturi intre care:

– existenta rezervelor (redundanta pozitiva), care faciliteaza amortizarea socurilor;

– flexibilitate, capacitate de corectie/ajustare a dezechilibrelor;

– mentinerea coeziunii sociale, a tesutului social; acestea depind de capitalul social (cum l-a definit Robert Putnam) si politic, de institutii ale dialogului social si politic care sa permita negocieri si ajungerea la compromisuri (mai ales in democratii);

– performanta economica ce asigura sustenabilitate;

– si nu in cele din urma, o capacitate de adaptare, auto-organizare si invatare, care ar permite dezvoltarea de “anti-corpi” si amortizori la socuri previzibile si imprevizibile. Ceea ce Ilya Prigogine a numit “structuri disipative” ajuta sistemele sa reziste la socuri.

Supozitia din titlu este porneste de la manunchiul de crize ce a cuprins lumea, la sumedenia de eveimente extreme. Suntem prinsi intr-un vortex al bifurcatiilor. Ce poate mira este ca o criza financiara profunda afecteaza sever zone puternic dezvoltate (industrializate), care sunt prezumate a beneficia de alcatuiri institutionale solide. Ne confruntam cu cea mai grava criza financiara/economica de la Marea Depresiune, din secolul trecut; economii nationale sunt stresate din punct de vedere social, ceea ce se vede in tensiuni, care ating si procesul politic (ex: blocaje ale institutiilor de dialog/negociere/decizie publica, derapaje extremiste in viata politica din democratii mature, accente exacerbate de sovinism si xenofobie).

Schimbarea de clima indica dereglari in relatia omului cu natura. Aici trebuie sa mentionam sirul de fenomene extreme, a caror proliferare invalideaza chiar perceperea lor ca evenimente extreme, rare (tail events/lebede negre, cum le-a numit Nassim Taleb, 2006).

Putem extrage o ipoteza de lucru: desi avem informatie tot mai multa, suntem beneficiari ai unor castiguri stiintifice si tehnologice noi importante, nu automat avem o capacitate cognitiva si capabilitati superioare de a raspunde la socuri, la provocari. Mai jos este examinata aceasta ipoteza si sunt schitate cai de actiune pentru a intari robustetea sistemelor.

2. Socuri: conventionale si non-conventionale

Socuri conventionale si neconventionale s-au inmultit, ceea ce pune la grea incercare robustetea sistemelor sociale (economice) si tehnologice. O criza economica grava erodeaza sisteme sociale, tot astfel un dezastru natural testeaza robustetea, rezilienta unei infrastructuri de baza/tehnologice.

Criza financiara/economica actuala echivaleaza, ca impact, cu un razboi in timp de paceⁱⁱ; ea a marit datorii publice in mod substantial. In UE datoriile agregate ale guvernelor au crescut cu cca. 40% dupa 2008. Datoriile sectorului privat sunt la multiplu in raport cu PIB-ul cumulat al UE. In SUA datoria publica era peste 100% din PIB in 2012. Potentialul de crestere economica este estimat a fi fost injumatatit de criza in statele industrializate; pentru UE media a scazut de la 2-2,5% la 1-1,5%. In cazul Romaniei se poate estima un potential de crestere economica de 2-2,5% acum, fata de aproximativ 5% in anii precriza.

Complicatii apar cand magnitudinea si natura socurilor gasesc nepregatite, sau insuficient pregatite sistemele. De exemplu, multi decidenti nu au intuit, constientizat, anvergura crizei financiare. Este chiar straniu ca lideri europeni vorbeau despre “robustetea” economiilor lor in raport cu ce observau ca se intampla (in 2008) peste Ocean; nu au realizat ca aceleasi vicii structurale erau detectabile si in sistemul financiar european. Zona euro este un caz ce ofera numeroase invataminte. Necazurile ei, dincolo de efectele crizei financiare, se leaga de un design gresit si politici defectuoase, care s-au concretizat intr-o arie monetara lipsita de robusteteⁱⁱⁱ. Este de vazut daca Uniunea Bancara reprezinta calea definitiva de iesire din impas. Oricum, ce a facut BCE la finele lui 2011 si in 2012, ca iprumutator de ultima instanta (lender of last resort) a salvat practic zona euro, cel putin pana acum.

Katrina, ca si scurgerile de titei cauzate de instalatii defecte (defectuoase) ale British Petroleum in Golful Mexic, dezastrul de la Fukushima si alte evenimente similare au aratat ca nu exista tehnologie infailibila, ca decizii eronate se impletesc cu vulnerabilitati tehnice.

Socurile, conventionale si non-conventionale, incordeaza, streseaza sistemele. Chiar si cand exista dispozitive de amortizare, cand rezerve sunt considerabile, stresul este vizibil. In cele mai nefericite cazuri apare dezordine, se manifesta incapacitatea de ajustare, apar dezechilibre (precum imbalante externe mari, nesustenabile) ce pot cauza colaps economic si nu numai.

Robustetea (rezilienta) sistemului are de ce sa fie tema de interes pentru expertii in stiinte sociale ca si pentru cei ce examineaza angrenaje tehnologice. Expertii in probleme de securitate nationala au de ce sa fie interesati in cel mai inalt grad de aceasta chestiune, inclusiv din perspectiva amenintarilor de tip nou, gen “atacuri si conflicte informatice” (cyberfare). Cand economia pierde din vitalitate, cand slabeste, robustetea se deterioreaza. Criza din zona euro, deficitul de coordonare in Europa (UE) in domeniul apararii, al inzestrarii militare, reprezinta minusuri importante, care se simt in cadrul NATO^iv. Un alt exemplu relevant: esecul in renegocierea functionarii concernului industrial EADS exprima trainicia intereselor nationale, in dauna celor “comunitare”.

Raspunsul la amenintari testeaza virtutile statelor democratice in raport cu capitalismul de tip autoritarist. Sistemele autoritariste, desi pot mobiliza resurse pe scara larga se simt vulnerabile la circulatia libera a informatiei; ele incearca sa limiteze informatia pe internet prin diverse filtre(firewalls) — ma refer la tari arabe si asiatice (China de exemplu).

3. De ce scade robustetea (rezilienta)?

De ce scade robustetea (rezilienta) sistemelor?

-conectivitatea (cresterea gradului de inter-conectare) a lovit robustatea (rezilienta) in masura in care efectele de contagiune (contaminare) cresc in intensitate fara a exista instrumente de stavilire. Epidemiile se raspandesc mult mai repede in conditiile circulatiei intense a oamenilor si marfurilor si cand mijloace de control sunt ineficace.

– noi tehnologii informationale si comunicationale cresc vulnerabilitatea sistemelor informatice care sunt cu un pas in urma in a se apara de virusare, de accesare neingaduita (hackers).

– in domeniul financiar, interconectarea pietelor si aparitia de produse “toxice’ ca si accentul pus de diverse institutii pe trading (speculatie) au marit exponential riscuri sistemice. Andrew Haldane, director de cercetare la Banca Angliei, a subliniat ca evolutia sistemului financiar in tarile avansate economic, in ultimele decenii (prin spargerea “peretilor chinezesti” intre diverse activitati, renuntarea la legislatia Glass Steagal in SUA, Big Bang-ul in Marea Britanie in 1986), “a diminuat robustetea economiilor”. Si Alexander Lamfalussy, eminenta cenusie in lumea finantelor, a anticipat aceasta situatie. O logica pe termen scurt, care ignora riscuri sistemice, conduita unor banci centrale ca si o cosmologie simplificatoare au favorizat o evolutie nefasta. Asa s-a grabit formarea de premize pentru o criza fara egal dupa Marea Depresiune, care a reclamat interventia guvernelor si a bancilor centrale pentru a evita prabusirea economiilor –un deznodamant care ar fi condus la generalizarea somajului de doua cifre, la caderi de productie masive (nota bene: sunt tari europene unde somajul a trecut de 25% in 2012). Acolo unde somajul structural atinge doua cifre situatia sociala poate deveni exploziva (o mare parte din forta de munca nefiind adaptata la o piata mult schimbata^v).

– procesul de globalizare, negestionat, a fragilizat, vulnerabilizat sisteme, chiar in tari dezvoltate. Nici cele mai performante economii mature nu pot amortiza eficace socuri create de concurenta tarilor ce asimilieaza tehnologii avansate si care poseda forta de munca ieftina. Germania este superperformnata ca aparat industrial, dar ii va fi tot mai greu sa faca fata ascensiunii industriale a Asiei. Viteza de inrautatire a situatiei depinde de ce se intampla in zona euro. Dinamica avantajelor comparative nu ii face pe toti castigatori in spatiul global, unde jocurile sunt adesea cu suma nula.

– criza a reliefat, sau a scos la iveala vulnerabilitati. Sistemele (economiile) care au dependente excesive de structuri ce provoaca socuri sufera mai mult. Sisteme cu structuri de productie ce depind considerabil de cateva sectoare sunt mai putin robuste. Si structura capitalului atras conteaza –daca este imprumutat, sau este sub forma de investitii directe. Acestea din urma difera ca impact in functie de robustetea entitatilor, a economiilor de unde provin. De exemplu, prezenta bancilor scandinave (suedeze, finlandeze) in tarile baltice prezinta atuuri fata de prezenta bancilor elene in Bulgaria si Romania, in alte tari din Sud-estul Europei^vi.

– asezarea geografica joaca si ea un rol, dupa cum sugereaza observatia de mai sus; proximitatea de sisteme robuste ajuta. Cu cat exista o mare mare compatibilitate structurala cu un sistem robust cu atat mai mari sunt avantajele apropierii geografice pentru sisteme de dimensiune mai mica.

– sub-investitii in infrastructura de baza si insuficienta rezervelor, inclusiv in tari dezvoltate economic (constatare facuta de Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie).

– sub-investitii au fost si in sistemele educationale.

– robustetea sistemelor a scazut si pentru ca politici publice au neglijat relatia intre dinamica economica si distributia veniturilor. Studii ale OCDE, FMI subliniaza cresterea inegalitatilor in tari industrializate in ultimele decenii, care a inrautatit coeziunea sociala. Aceasta evolutie este de judecat in corelatie cu efectele crizei economice si financiare. Inegalitatea de venituri, cum remarca Fukuyama, face parte din miscarea economiei de piata; esential insa este ca “sanse egale” sa existe, pentru a prezerva legitimitatea sistemului (2011, p.9)

– se manifesta un trade-off de luat aminte. Pe de o parte criza ca si evolutii anterioare (inclusiv de ordin demografic) au erodat resursele statului social (asistential), ceea ce necesita ajustari, o reforma a sistemului de asigurari sociale (dar nu demantelarea statului social, cum cer unii). Pe de alta parte, daca aceste corectii se fac brutal, in mod necugetat, ele micsoreaza capacitatea unor institutii de dialog si compromis, care asigura echilibrul social, homeostaza sistemului/robustetea sa (Dani Rodrik evidentiaza importanta acestor institutii cu functie de “asigurare sociala” impotriva riscurilor).

– complexitatea poate diminua robustetea sistemelor. Daca acestea din urma nu se adaptateaza rapid, nu au capacitate de auto-organizare si de invatare adecvata (structuri disipative eficace) apar fisuri, vulnerabilitati noi. Complexitatea poate sfida capacitatea indivizilor si organizatiilor de a-i face fata. Asa s-a intamplat in industrial financiara, care a devenit tot mai mult un black-box…frecvent chiar pentru oameni din interior. Scaderea robustetii se vede la nivelul institutiilor financiare individuale, unde “regulile de conformare”, mecanismele de prudentialitate interne s-au dovedit inadecvate. Anticipand remarc ca solutia aici ar fi revenirea la un sistem mai simplu, mai “prietenos” pentru utilizatori, ceea ce implica regementari si supraveghere corespunzatoare. Altminteri, homeostaza (echilibrul dinamic) al sistemului ar fi tot mai in deriva, cu avarii mari.

– in fine, demografia poate afecta negativ robustetea; o depopulare masiva (migratie) loveste echilibrul intre generatii, intre categorii profesionale, iar “fuga creierelor” (brain drain) deterioraza stocul de capital uman de inalta calificare ca si capacitatea sa de reinnoire. Migratia poate usura problema somajului, dar costurile nete pe termen lung sunt mai probabile pentru sistem.

In Romania robustetea sistemului a fost testata de-a lungul anilor de socuri cauzate de inundatii mari (ale caror efecte sunt accentuate de deforestari si indiguiri precare). Subinvestitiile in educatie, in infrastructura sunt alte slabiciuni majore, care afecteaza robustetea sistemului economic autohton. Politici inadecvate ca si reguli ale jocului in UE au favorizat aparitia de dezechilibre externe mari (de doua cifre) in deceniul trecut, ce au obligat la corectii dureroase in conditiile inghetarii pietelor financiare. Exista si o insuficienta orientare a resurselor spre productia de bunuri si servicii exportabile si care pot acoperi nevoile interne (tradables). Agricultura este subdezvoltata tara importand masiv alimente de baza; dependenta PIB-ului (a recoltelor agricole) de conditii meteo este graitoare in acest sens. Slabiciunea institutiilor este o trasatura a functionarii societatii romanesti, care ii afecteaza performanta economica.

3.1 Robustetea sistemelor si probleme de ordin cognitiv

Scaderea robustetei (rezilientei) poate fi pusa si pe seama unor probleme de ordin cognitiv si ale unor alegeri facute in politici publice. De pilda, in domeniul economic/financiar increderea uneori oarba in metodele cantitative a condus la esecuri monumentale in decizii individuale si la scara sistemului. Caderea fondului de risc (hedge fund) LTCM in 1998 a fost un precursor al crizei de acum. Atunci, modele elaborate de Myron Scholes si Robert Merton, economisti faimosi, au neglijat evenimente extreme posibile (tail events), ceea ce s-a dovedit fatal pentru strategia adoptata. A fost nevoie de interventia Fed-ului (Banca Centrala a SUA), fie si indirect, pentru a salva sistemul financiar (care era amenintat de contaminare). Cu un deceniu mai tarziu s-a vazut ca modelarea practicata de banci centrale era nepotrivita, ca riscurile sistemice erau neglijate. Suntem acum intr-o perioada de reevaluare a algoritmilor de modelare, se iau tot mai mult in calcul evolutii non-liniare (evenimente extreme, bifurcatii).

In marea chestiune a schimbarii de clima se cuvine sa discutam despre logica cresterii economice ce ignora epuizabilitatea resurselor. clubul de la roma si alte organizatii au avut si au dreptate. Un anume mod de viata, mai ales in lumea industrializata si o logica economica ce nu internalizeaza efectele schimbarii de clima si epuizabilitatea unor resurse (ca externalitati negative, carora ar trebui sa li se atribuie costuri pe masura), ingreuneaza adaptarea. De mai mult timp exista o gandire privind sustenabilitatea, ce este ilustrata de „steady state economics”. Daca nu va exista un consens ca trebuie facut ceva pentru a preveni ce este mai rau, s-ar putea sa trecem de un prag critic, de un tipping point^vii, care sa fie precum o cale fara intoarcere. „The Day after”, sa ne amintim filmul, nu este o fantasmagorie. Multi sunt prizoneri ai realitatilor imediate, ai disputelor pentru piete, pentru controlul resurselor planetei subestimand tabloul mare. Nici nu este usor sa realizezi consens cand lumea nu are reguli de ordonare suficient de clare. G2 (SUA si China drept superputeri ce ar “organiza” dialogul global, in contrast cu un cacofonic G20) este de comparat cu un “Gzero”, cum vede evolutia sistemului global in viitor Ian Bremmer. Daca UE ar fi mai puternic integrata (rezolvandu-se si criza zonei euro) si ar capata coerenta in politica externa am putea vorbi de formarea unui G3 ca fundament al unui nou regim international. Aici trebuie sa avem in vedere trade-off-urile intre utilizari ale resurselor limitate, de pilda pamant pentru hrana vs. pamant pentru energie. Sunt numerosi experti care vad in aceste optiuni alternative sursa unor conflicte viitoare (H.W.Sinn, 2011)

Criza economica de acum pune in discutie o paradigma dominanta in ultimele decenii. Pe de o parte, este dezavuat fundamentalismul in abordari teoretice si practici economice. Fara economie libera (piete) nu exista libertate economica, democratie. Aceasta este marea lectie a comunismului. Dar credinta in reglare perfecta prin piete este aiurea. Dereglementarea pietelor financiare, o cosmologie economica simplista, au condus in buna parte la criza de acum. Metodele cantitative au imperfectiuni, unele congenitale, intrucat nu exista infailibilitate. In plus, rationalitatea economica nu este singurul driver, stimul al actiunii umane; sa ne gandim, de pilda, la “rationalitatea limitata”(bounded rationality) descrisa de Herbert Simon, la studiile lui Daniel Kahneman si Amos Tverski. Totusi, cred ca societatea umana ramane una „economica” par excellence, adica motivata de avantaje si dezavantaje interpretate in mod pecuniar, deoarece resursele sunt limitate in raport cu nevoile si dorintele oamenilor.

Politici publice au favorizat cresterea inegalitatilor in venituri, o deriva neinspirata in politici publice (policy-drift) pentru unele tari, inclusiv SUA (Lieberman). Cresterea inegalitatilor a avut loc concomitent cu accenturea unor dezechilibre macro in nu putine state industrializate, cu impovararea sistemului asistential. Aceasta situatie creeaza marile dileme pentru politicile publice acum.

Economia, societatea au nevoie de valori morale ca bunuri publice pentru a functiona bine. Adam Smith si Max Weber au facut legatura intre ethos si calitatea economiei, a vietii. Mai aproape de noi, Kenneth Arrow si Amarthya Sen, ambii fiind laureati ai premiului Nobel pentru economie, au reliefat importanta valorilor morale pentru viata omului. Criza financiara este si una a pierderii reperelor etice in industria bancara, financiara. Bancile au un pronuntat caracter de utilitate publica. In mod ironic, axarea pe trading, pe speculatie, le transforma intr-un destabilizator intrinsec al economiei –cum remarcau cu ani in urma Hyman Minsky (discipol al lui John Maynard Keynes) si mai recent Joseph Stiglitz.

4. Ce este de facut?

Cele evocate mai sus sugereaza cai de recuperare a robustetei(rezilientei)^viii.

a/ Mobilizarea resurselor interne. Chiar si in societati avansate exista rezerve de eficienta semnificative. Nu mai vorbesc de un sistem ca al economiei romanesti, unde risipa de resurse este imensa^ix. Acolo unde ineficienta micro si cea macro sunt mari se poate intari robustetea fara costuri suplimentare; se poate produce mai eficient si, ceea ce suna cred paradoxal, pot creste “rezervele” necesare sistemului ca tampoane (buffere)

Trebuie spus ca mobilizarea de resurse interne nu echivaleaza automat cu diminuarea rezervelor in sistem. Am mentionat ca un sistem robust are nevoie de “rezerve”, care ii maresc flexibilitatea, capacitatea de a amortiza socuri. Mobilizarea de resurse ar insemna, in primul rand, o valorificare a rezervelor de eficienta; adica, in economie, acelasi PIB ar fi realizat cu un consum mai mic de resurse. Studentii economisti cunosc notiunea de curba a posibilitatilor de productie (PPC), ce ilustreaza diverse combinatii de productie obtenabile in conditii de eficienta maxima si in raport de preferintele indivizilor. Dar orice sistem real functioneaza inauntrul frontierei PPC intrucat frictiunea este inevitabila; sistemele mai putin eficiente sunt mai indepartate de frontiera. Teoretic, cele mai mari posibilitati de mobilizare a resurselor le au sistemele cu ineficiente mari (in alocarea resurselor si la nivel micro). Si totusi, mersul catre frontiera PPC intr-un sistem ineficient nu este usor din cauza structurilor de rezistenta. Numai cand presiunea catre schimbare este suficient de mare (prin impulsuri interne si externe) si cand “coalitii de interese” in favoarea reformelor sunt mai puternice decat cele care prefera status quo-ul (vrand sa continue sa extraga rente) au loc strapungeri.

Deci, cand mobilizarea resurselor interne se face prin valorificarea rezervelor de eficienta (ceea ce implica un management mai bun al resurselor si tehnologiilor disponibile) aceeasi cantitate de bunuri si servicii (PIB) se realizeaza cu consum de resurse inferior. Prin urmare, sistemul poate sa isi protejeze “rezervele”, in acceptia resurselor cunoscute si mobilizabile de care are nevoie pentru a face fata socurilor^x.

Mobilizarea resurselor interne este bine sa sa fie insotita de stabilirea de prioritati

In Romania, mobilizarea resurselor interna (valorificarea rezervelor de eficienta, diminuarea risipei mari) cumulat cu o absorbtie mult crescuta a fondurilor europene^xi ar duce, probabil, potentialul de crestere economica anuala la 3,5-4% de la 2-2,5% cat este acum (sub impactul crizei).

Pentru Romania conteaza, mai ales in conditiile de criza internationala, stabilirea de dispozitive de asigurare de tipul acordurilor preventive cu parteneri externi (CE,FMI si Banca Mondiala); aceste aranjamente stimuleaza reforme interne si faciliteaza prezenta pe piete financiare externe.

b/ Relatia intre sectorul public (guvern) si piata intra in vizorul eforturilor de a mari robustetea sistemelor. La nivel de politici publice accentul este bine sa cada pe furnizarea de “bunuri publice” care maresc robustetea sistemului: educatie si sanatate publica; infrastructura; masuri care au in vedere nevoia de distributie echitabila/corecta a veniturilor (ceea ce nu inseamna egalitarism); reforma sistemului financiar pentru a se asigura caracterul sau de utilitate publica.

Bunuri publice (fara de care nu putem vorbi de coeziune, de sistem) au nevoie de guvernanta publica eficienta. Sunt necesare reglementari ale pietelor, care sa minimizeze abuzul de pozitie dominanta, productia de bunuri/servicii rele. Statul este necesar in momente de restriste, cand interventii energice sunt urgente; este singurul care poate mobiliza resurse mari in lupta cu pericole majore.

Exista situatia cand slabirea robustetei este cauzata de sub-investitii, de miopia in politici publice. Aici sunt resurse de pus la bataie, uneori pe termen lung; este vorba de a optimiza procesul investitional intertemporal. Aceasta logica este valabila pentru bunuri publice, dar si la nivel de organizatie individuala (de pilda, sunt firme care nu investesc suficient in capital uman, in dispozitive de securitate, etc).

c/ Reforme institutionale. Unde coruptia este endemica, unde “cautarea de renta” foloseste permisivitatea legilor si erodeaza performanta economica sunt necesare reforme institutionale profunde. Iesirea din comunism nu echivaleaza automat cu constructia de institutii performante. Ceea ce Acemoglu si Robinson si altii subliniaza este valabil pentru societati post-comuniste; este necesar sa se treaca de la “institutii extractive” la unele “inclusive”, care sa consfinteasca functionarea statului de drept si a unor buni reguli si practici.

Ajustari in sistemul de asigurari sociale trebuie facute fara a afecta minimul necesar pentru homeostaza sistemului (nu este insa facil de evaluat care sunt praguri critice). Societatile (economiile) au praguri critice specifice, in functie de configuratia locala a contractului social, care depinde de multi factori.

Reforme pot avea loc si in state industrializate (cu economii mature) pentru a creste robustetea sistemului, pentru a mari performanta economica. Criza actuala a reliefat, in opinia mea, superioritatea “modelului” cvasi-corporatist german, care se bizuie pe dialog intre parteneri (partide politic/guvern, cercurile de afaceri, sindicate), inclusiv la nivel de firma (prin mitbestimmung)^xii si care nu a neglijat productia industriala autohtona.

d/ Problema corectitudinii (fairness) devine mai acuta in perioade dificile, cand oamenii sunt mai atenti la inechitati, la functionarea defectuoasa a institutiilor. Tocmai pentru a preveni raspandirea cinismului, nepasarii, egoismului, este necesar ca corectitudinea sa fie promovata de liderii politici. Coeziunea sociala, robustetea(rezilienta) sistemului depind de modul in care se operationalizeaza contractul social intre cetateni si putere.

e/ Moderarea asteptarilor oamenilor avand in vedere ca se intra intr-o perioada cu ritmuri de crestere economica mult diminuate (se profileaza o stagnare economica pentru cea mai mare parte a UE, pentru o perioada lunga de timp); este nevoie de masuri care sa intareasca sentimentele de solidaritate, de grija fata de natura. Aici putem discuta si despre aspectul identitar, de functionarea unui ethos colectiv, care poate mari robustetea unui sistem. Dar patriotismul, ca trasatura benefica, nu este acelasi lucru cu un nationalism, populism desantat, ce poate conduce la politici publice gresite si la ostilizarea partenerilor –ceea ce ar conduce, finalmente, la o stare mai rea a sistemului regional (international), daca si paretenerii ar reactiona in mod similar. Exista si varianta izolarii celui care incalca regulile/principiile de baza ale regimului international.

f/ Lanturile de aprovizionare (supply chains) de baza reclama dispozitive de back up, rezerve, o optimizare care care sa tina cont de riscuri ale distantelor foarte lungi)^xiii. Se manifesta de altfel un proces de “revenire la matca”, de reapreciere a utilitatii proximitatilor ca mijloc de diminuare a riscurilor, ceea ce nu inseamna ca pietele se inchid. De asemenea, un sistem (economie) este bine sa isi diversifice pietele de desfacere ca si sursele de investitii, pentru a diminua vulnerabilitati.

Costul de oportunitate al neingrijirii pamantului creste exponential in conditiile crizei ecologice; este nevoie de o politica ferma de protectia pamantului agricol in Romania, care este si un activ al UE. Politica Agricola Comuna (CAP) trebuie sa tina cont de criza ecologica.

g/ In industria financiara este nevoie de o reforma care sa conduca la simplitate, ce in sine poate furniza mai multa robustete; tot aici este nevoie de mecanisme de back up, de reguli de conformare si prudentialitate interna mai riguroase. Acestea din urma sunt necesare oriunde, pentru a reduce vulnerabilitati. Bancile centrale trebuie sa treaca de la atentia acordata prevalent stabilitatii preturilor, la una de ansamblu, care include grija pentru stabilitate financiara; stabilitatea preturilor nu garanteaza, ipso facto, stabilitatea financiara.

Pe plan international este nevoie de un regim care sa reduca din functia destabilizatoare a finantelor. FSB (The Financial Stability Board), BIS (The Bank for International Settlements), institutii publice specializate din SUA si UE au de jucat un rol esential in acest scop. Cei care spun ca avem nevoie de un nou Bretton Woods^xiv, au dreptate in opinia mea. Actorii cu greutate in spatiul global (in special SUA) trebuie sa fie constiente de externalitatile pe care actiunile lor le produc.

h/ O globalizare negestionata cauzeaza mai multe necazuri decat beneficii. Daca globalizarea nu va fi gestionata putem cunoaste o inversare fortata a procesului, cu protectionism virulent, cu formarea de blocuri comerciale inamice (asa cum s-a intamplat la finele sec XIX si in perioada interbelica din sec XX).

i/ Reforme ale structurilor de guvernanta in UE (ale zonei euro) care sa stavileasca fortele centrifuge. Altminteri, proiectul european este amenintat, ceea ce poate renaste strigoi ai trecutului. Politicile de coeziune trebuie sa devina mult mai eficace pentru a repara “fracturi” in UE, in zona euro. Exista o distributie a activitatilor economice (industriale) care creeaza asimetrii periculoase, diferente mari in capacitatea de a amortiza socuri.^xv

j/ O conduita atenta fata de natura implica luarea in calcul a noxelor pe care actiunea umana le produce; firmele trebuie sa suporte costurile externalitatilor negative pe care le produc.

k/ Atitudinea liderilor, a elitelor politice. Unde se produce un divort, un “disconnect” intre acestea si cetateni lucrurile nu au cum sa nu se strice. Fara responsabiltate, institutii democratice care sa oblige la “dare de seama” (accountability), se casca o falie ce macina un sistem, ii submineaza robustetea. Aceasta observate este valabila si inauntrul UE, in relatia intre institutii europene si cetatenii statelor membre.

De la lideri se asteapta sa ofere speranta, o perspectiva ca sistemul poate functiona mai bine! Increderea in lideri este esentiala pentru mobilizarea resurselor interne, pentru depasirea unor momente dificile.

l/ Informatia corecta si la timp devine un ingredient esential pentru protejarea robustetii sistemului. Conteaza mult daca aceasta informatie este utilizata in mod adecvat, daca guvernele au capacitate de procesare^xvi corespunzatoare. Intervine aici calitatea leadership-ului, care este de citit si prin prezenta in pozitii de decizie cheie a unor persoane bine pregatite. Functionarea unor mecanisme de selectie a celor ce iau decizii face parte din procesul de mobilizare a resurselor interne.

In UE si NATO colaborarea de natura informativa joaca un rol special in relatiile dintre state.

m/ Reexaminarea algoritmilor in luarea deciziilor implica o analiza mai “rotunda” (holistica), care sa faca apel la un evantai cat mai larg de informatii si care sa tina cont de posibile evenimente extreme (lebede negre/black swans); atragerea expertilor la procesarea info brute si la formularea punctelor de vedere ajuta decizii mai bune (sigur, se pune aici problema accesului la info clasificata, dar care nu este insurmontabila)

5. In loc de concluzie: este o noua revolutie industriala solutia?

Este posibil ca marea criza de acum sa ne plaseze pe un downswing al unui ciclu foarte lung, tip Kondratiev (Schumpeterian), care s-ar suprapune si cu o deteriorare a starii morale, un fel de sindrom spenglerian. Se poate iesi din aceste chingi, ale ciclurilor lungi? Teoretic ai zice ca da, daca s-ar impleti noi castiguri tehnologice (o noua revolutie tehnologica) cu o resuscitare a valorilor morale. Unii (Garri Kasparov, Peter Thiel, Robert Gordon, etc) nu cred intr-o noua revolutie industriala; Kenneth Rogoff nu este asa sceptic in timp ce altii mizeaza pe nanotehnologie, biologie moleculara, neurostiinta, materiale noi, etc. Problema este, in esenta, a timpului pe care il avem la dispozitie pentru a depasi bariere. Omenirea, daca va evita un cataclism nuclear si pandemii ce ar duce-o spre extinctie, poate cunoaste noi salturi tehnologice, care ar catapulta-o intr-o alta era –sa ne gandim la explorarea altor planete, la posibilitati nascute de ruperea dependentei de resurse epuizabile ale Terrei. Dar timpul conteaza decisiv avand in vedere provocarile prezentului si viitorului imediat. Oamenii concreti, cei mai multi dintre ei, judeca viata lor, a copiilor lor…adica prezentul si deceniile imediat urmatoare si mult mai putin perspectiva indepartata.

Cat priveste sansa ca o noua revolutie industriala sa redreseze competitivitatea unor tari industrializate in competitia globala sunt multe de discutat. Intrucat economiile emergente din Asia participa tot mai intens la procesul inovational fructificand noile tehnologii. SUA par sa fie mai bine inzestrate decat Europa in privinta capacitatii de a promova si capitaliza noi tehnologii; poseda si o excelenta, inca inegalabila, in mediul academic de varf.^xvii

In final as mai spune ceva: tehnologia in sine nu rezolva probleme sociale, conflicte intre grupuri de oameni. Asa cum se face distinctie intre hard si soft power tot astfel se cuvine sa cautam rezolvari in tesutul economic si social, in raporturile dintre oameni, asa cum se configureaza acestea in alocarea resurselor, productie si distributia veniturilor. Altfel spus, este bine ca cetatenii sa fie stimulati, chiar ajutati sa fie mai “independenti” (englezii ar spune self-reliant). Dar rezolvarea de fond nu se poate face prin practicarea unui darwinism social; o astfel de cale ar fi intoarcere in timp, ar conduce la barbarie. Trebuie ca guvernele sa gaseasca o traiectorie ce ar concilia nevoia de redimensionare (ajustare in raport de posibilitati) a bunurilor publice oferite de stat (care sa apere principiul “sanselor egale”), cu mai mare bizuire a oamenilor pe eforturi proprii si cu masuri care sa repare sentimentul de echitate –in sensul evitarii “socializarii pierderilor” in timp ce unele sectoare economice (finanta, mai ales) sunt aparate fiindca prezinta “riscuri sistemice”.

PS. Text pe baza expunerii facute la simpozionul organizat de Academia Romana si Ministerul Apararii: “Securitatea nationala in societatea bazata pe cunoastere. Intelligence, cunoastere strategica si decizie”, 26 noiembrie 2012

Referinte selective

– Acemoglu, Daron and James Robinson (2012): “Why Nations fail? The Origins of Power, Prosperity and Poverty”, New York, Random House

– Bremmer, Ian (2012), “Every nation for itself. Winners and losers in a G-zero world”, New York, Portfolio

– Colvin, Geoff (2012), interview with admiral Michael Mullen:“Debt is still biggest threat to US security”, CNNmoney, 10 May

– Haldane, Andrew (2009), ‘Rethinking the financial network”, Bank of England policy paper,

– Fukuyama, Francis (2011), “The Origins of Political Order”, London, Profile Books

– Gladwell, Malcolm (2002), “The Tipping Point. How Little Things Can Make a Big Difference”, New York, Little, Brown and Company

– Kennedy, Paul (1992), The Rise and Fall of Great Powers”, New Haven, Yale University Press

– Krugman, Paul (1991), “Geography and Trade”, Cambridge (US), MIT Press

– Kasparov, Garry si Peter Thiel (2012), “Our dangerous illusion of technological progress”, Financial Times, 9 November

– Lamfalussy, Alexander (2000), “Financial crises in emerging markets”, New Haven, Yale University Press

– Lieberman, Robert (2011), “Why the rich are getting richer”, Foreign Affairs, January

– Minsky, Hyman (1986), “Stabilizing an unstable economy”, New York, Mc Graw Hill

– National Intelligence Council, “Global Trends 2030” Washington DC, comentate de Ian Bremmer in “China is the elephant in the situation room”, 24 december 2012, Reuters

– Prigogine, Ilya (1977), “Self-Organization in Non-Equilibrium Systems” Wiley

– Rodrik, Dani, (2007), “One economics, many recipes”, Princeton, Princeton University Press

– Rogoff, Kenneth (2012), “Innovation crisis or financial crisis”, Voxeu, 12 November

– Sinn, Hans Werner (2012), “The Green Paradox”, Cambridge, MIT Press

– Shiffrin, Anya (2012), “The tide goes out in Spain”, Reuters, 27 December

– Spence Michael, (2012) “Underinvesting in resilience”, Voxeu, 19 November

– Stiglitz, Joseph (2010), “Risk and global economic architecture. Why full integration may be undesirable”, Proceedings, American Economic Review, May, pp.388-393

– Taleb, Nassim (2007), “The Black Swan”, New York, Random House

-……………… 2012), “Anti-fragile: things that gain from disorder”, New York, Random House

– Traynor, Jan, (2011), “US defence chief blasts Europe over NATO?, 11 June