14 martie, 2013

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe (foto), a dat, în luna februarie, un ordin prin care polițiștilor urmăriți penal li se permite să ocupe funcții de conducere în cadrul MAI, potrivit unor documente obținute de  HotNews.ro.

La câteva săptămâni după ordinul ministrului, Stroe l-a numit în funcția de șef al Corpului de control al MAI pe chestorul Constantin Manoloiu, urmărit penal în dosarul referendumului de demitere a poreședintelui.

Toate aceste operațiuni din cadrul MAI s-au întâmplat în contextul în care România a primit un raport negativ în Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție al Comisiei Europene, iar Consiliul Justiție și Afaceri Interne a mai amânat o dată aderarea țării noastre la spațiul Schengen.


Într-un răspuns la solicitarea hotnews.ro, MAI a susținut că a urmărit respectarea principiului prezumției de nevinovăție, prin abrogarea condițiilor de a nu fi urmăriți penal polițiștii și militarii care vor să participe la concursuri pentru funcții de conducere în minister.

Curtea Constituțională și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului contrazic, însă, motivația MAI.

În cazuri concrete, CEDO a considerat că standardele înalte de integritate în Ministerul de Interne nu sunt opozabile prezumției de nevinovăție.

Într-o cauză CEDO, Marcel Tehnaciuc impotriva României, un fost politist suspendat dupa trimiterea in judecata a reclamat ca i-a fost incalcata prezumtia de nevinovatie.


CEDO a decis, însă, ca suspendarea din functie nu incalca nici Constitutia Romaniei, nici alt drept fundamental.

In acest sens, in decizia CEDO este amintita „decizia din 27 mai 2004, Curtea Constitutionala a Romaniei a sustinut ca suspendarea din functie a unui politist, astfel cum s-a prevazut la acea vreme, nu incalca prezumtia de nevinovatie”.

Citiți mai multe pe Hotnews.ro, AICI și AICI.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: