(UPDATE 19 octombrie 2020: Cu școlile blocate și cu dificila adaptare la un sistem care nu știm ce rezultate va produce, putem spune că ”viitorurile” au venit mai curând decât ne-am fi gândit. Să ne gândim serios la asta:
***
Textul de mai jos este un șir de fragmente din analiza publicată în numărul 99 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare, de Prof. univ. dr. Mircea Miclea.
E o fotografie a ”viitorurilor” incerte și volatile din perspectiva nevoii de viziune și acțiune a școlii românești de azi. E greu de spus cu precizie cum vor arăta – și, mai ales, com pot fi controlate – aceste viitoruri:
schimbarea de mentalitate a școlii poate, însă, să pregătească actualii elevi pentru oricare dintre ele. Iar analiza ne spune cum.
Ce sunt CRONICILE și despre conceptul neobișnuit ca expertiză și viziune– un LINK informativ AICI.
Nr. 99 din CRONICI – cu un hint la sumar și modalități de achiziție – un LINK AICI.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI – LA SUMARUL FIECĂRUI NUMĂR)
(Redacția)
***
Ce competențe trebuie formate azi în școală pentru ca un sistem stabil – și lent – al educației să se adapteze la o lume cu viitoruri multiple și volatile?
Educația nu este o anexă a economiei ; ea nu trebuie judecată doar în funcție de calitatea și de eficiența cu care formează forța de muncă pentru economia viitorului.
Educația trebuie să contribuie major la construirea identității (individuale sau de grup), la dezvoltarea plenară a personalității umane. Identitatea este cel puțin la fel de importantă ca și angajabilitatea.
Explicitând aceste asumpții, scopul articolului de față este însă de a aborda educația actuală din perspectiva relațiilor sale cu economia viitorului.
Așadar, problema de bază pe care ne-o punem este aceasta: ce competențe trebuie formate azi în educație pentru ca să ne fie bine în economia de mâine?
Ei: le formăm?
Mai întâi, care „mâine”?
Cum bine știm, mintea umană – cu toate instrumentele ei – este foarte bună la postdicții (adică la a explica de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat deja), dar eșuează lamentabil la predicții. Pe termen mediu sau lung, n-am reușit să prezicem niciunul dintre evenimentele majore cu care ne-am confruntat: războaie, crize economice, revoluții tehnologice, apariția sau dispariția ideologiilor etc. „Lebedele negre” sunt peste tot și, foarte adesea, fac ridicole predicțiile pe termen lung (Taleb,2007).
Cu toate acestea, este mult mai adaptativ să întâmpinăm viitorul cu câteva scenarii de „viitoruri posibile” decât fără nici un scenariu. Măcar avem un avantaj: dacă formulam explicit viziunea despre viitor, ne este mult mai ușor să o corectăm sau să renunțăm la ea dacă realitatea o infirmă.
Analizând literatura de specialitate (e.g.Manyika, 2017; PricewaterhouseCoopers, 2017;), cel puțin două dimensiuni ale economiei de mâine par a fi evidente: digitalizarea și globalizarea. Economia de mâine va fi configurată de tehnologiile digitale și de procesele de globalizare.
(………)
Orice ocupație poate fi descompusă într-o serie de sarcini sau de activități, aferente acelei ocupații. Dacă aceste sarcini pot fi descrise printr-un număr finit de pași și aceste componente pot fi codate simbolic, atunci ele pot fi digitalizate.
Așadar, ca principiu, orice activitate, cognitivă sau manuală, care este rutinieră și codabilă, deci algoritmizabilă, va fi executată în viitor de tehnologii digitale. Ocupațiile sau joburile care sunt algoritmizabile vor fi efectuate de către agenți artificiali.
Angajarea agenților umani calificați se va face, prioritar, în acele categorii de ocupații care sunt non-algoritmizabile sau greu algoritmizabile. De pildă, ocupații manuale relativ simple, precum grădinar, îngrijitor al persoanelor vârstnice, muncitor în construcții, instalator, sunt greu algoritmizabile și vor necesita agenți umani. La fel, ocupațiile cognitive complexe – manager, designer, detectiv – vor absorbi oameni calificați. Dimpotrivă, ocupațiile cognitive sau manuale rutiniere – contabil, actuar, conducător auto – vor fi preluate de IA. Algoritmii vor înlocui oamenii.
(………….)
Așadar școala trebuie să formeze competențe pentru acele ocupații sau joburi care sunt greu algoritmizabile, altfel te va scoate șomer.
Globalizarea, pe de altă parte, face ca ceea ce se întâmplă cu economia unei țări să fie tot mai puțin dependent de deciziile statului-națiune și tot mai mult influențat de procese și de actori de pe scena globală.
Ca să luăm un exemplu la îndemână, dezvoltarea industriei IT în România a fost în mică măsură determinată de cererea internă de software dar în mare măsură de cererea de pe piețele internaționale și de decizia unor firme de IT transnaționale de a se extinde în România. Supradeterminarea economiilor naționale (locale) de procesele și actorii globali se va intensifica și mai mult, în viitorul previzibil.
Este greu să stabilești, ca stat național, ce calificări profesionale trebuie să producă sistemul tău de educație pentru o economie pe care nu o mai configurezi tu decât în foarte mică măsură.
Dacă luăm în calcul și multiplele interacțiuni dintre digitalizare și globalizare, atunci viitorul economiei devine și mai impredictibil.
Viitorul, la singular, este un nonsens. Ne vom confrunta cu mai multe viitoruri posibile și volatile.
Ce competențe trebuie formate în școală pentru ca un sistem stabil – și lent – al educației să se adapteze la o lume cu viitoruri multiple și volatile?
Meta-competențele pentru mâine: adică pentru ”viitoruri”
Este foarte greu să știm ce competențe concrete sunt necesare. Toți cei care propun un set de competențe au in minte un anumit tip de viitor. Iar daca el nu are loc, toata construcția e un eșec. Cred că avem însă o altă alternativă.
Putem să stabilim un set de meta-competențe, adică un tip special de competențe care pot genera ad hoc competențele adecvate în funcție de cum se configurează viitorul, atunci când se configurează. În opinia noastră, acestea sunt următoarele:
autodisciplina, antreprenoriatul, gândirea de designer și autonomia.
Autodisciplina (și ”cifrele” ei)
Deprinderile de a fi disciplinat (de exemplu, să respecți termenele, să îți faci temele, să îți organizezi timpul, să duci până la capăt un lucru început, să faci ceea ce trebuie, nu numai ceea ce îți place ș.a) sunt critice pentru orice performanță.
Disciplina trăită (autodisciplina), nu disciplina impusă, este mai importantă, ca pondere, în reușita școlară decât IQ-ul. Corelația dintre IQ și reușita școlară este de 0,32 iar corelația dintre disciplina autoimpusă și reușita școlară este de 0,67!
De la un nivel de inteligență medie în sus conteaza mult mai mult disciplina decit plusul de inteligență. (Duckworth,2016). Ajungi să fii disciplinat dacă cei din jurul tău sunt disciplinați. Dacă profesorul întârzie la oră, dacă începe lecția și nu și-o termină, dacă setează niște așteptări și nu le respectă, dacă este dezordonat în gândire, plin de toane – nu va induce disciplina în comportamentul și în mintea elevilor.
(………………..)
Antreprenoriatul (și lista oportunități pe care nu ți-o face nimeni)
Școala îi premiază pe rezolvitorii de probleme. În școala problemele sunt gata formulate (așa cum apar la orice examen, de la banalul extemporal la examenul de BAC), iar tu, ca elev, trebuie să oferi răspunsurile corecte. Cu cât mai multe, cu atât este nota mai bună. Rezolvarea problemelor explicit formulate este o deprindere foarte importantă.
Dar un antreprenor nu se caracterizează, în primul rând, prin rezolvarea de probleme date, ci prin descoperirea de oportunități și valorificarea lor.
(Citiți și: ”Analiză Daniel David / Munca la români: de la mit la abordarea psihoculturală”)
Realitatea își vede de treaba ei, nu vine în fiecare dimineață cu o tablă pe care stă scris ce problemă trebuie rezolvată. Nu vine cu liste de probleme și de oportunități. Tu trebuie să descoperi sau să inventezi, să identifici oportunități și să le valorifici. Un mindset antreprenorial te face să fii mereu un proactiv căutător de oportunități, nu un pasiv rezolvitor de probleme.
(…………………)
Indiferent cât de volatilă va fi economia viitorului, un agent cu mentalitate antreprenorială va ști să își construiască nișa în care să performeze, să se angajeze pe sine și să angajeze pe alții, pentru a valorifica oportunitățile descoperite.
Gândirea de designer (design thinking)
Gândirea de designer îmbină știința cu arta. Acum, și cu atât mai mult în viitor, cunoștințele științifice pot fi ușor accesate, prin câteva click-uri.
Problema este ce facem cu aceste cunoștințe, cum putem găsi moduri inedite de combinare a lor pentru a construi noi produse și servicii, noi tipuri de instituții, noi procese, noi structuri. Așa cum, din aceleași bucăți de lego, poți construi multe feluri de obiecte, la fel, din aceleași bucăți de cunoaștere poți construi multe tipuri de soluții.
Ele nu trebuie să fie doar corecte, ci trebuie să aibă și mare uzabilitate, adică să fie ușor de acceptat/ utilizat de către diverși utilizatori și să le producă satisfacție. Un designer exploatează cunoașterea pentru a crea soluții științifice viabile, cu uzabilitate mare.
(…………….)
Această gândire de designer, care exploatează cunoașterea și care construiește soluții științific valide cu uzabilitate mare, devine critică pentru orice vrem să construim în viitor.
Autonomia (sau despre viața dincolo de google)
Foarte multe dintre problemele pe care le vom avea vor putea fi rezolvate prin aplicațiile informatice aferente. Și acum, dacă vrem să ne orientăm rapid, utilizăm Google Maps, dacă vrem să scriem – deschidem un editor de texte, dacă vrem să obținem statistici – recurgem la SPSS. Cu atât mai mult, în viitor, ne vom gândi mai întâi nu la cum să rezolvăm o problemă, ci care este aplicația prin care o putem rezolva!
Dar orice aplicație are valoarea și limitele ei; ea poate face doar ceea ce îi permite algoritmul din spate să facă. Devenim tot mai dependenți de aplicațiile pe care le utilizăm. Limitele lor devin limitele noastre. Există riscul ca mintea noastră să se construiască tot mai mult după chipul și asemănarea aplicațiilor pe care le utilizăm.
Autonomia înseamnă, în primul rând, capacitatea de reflecție independentă; să știu să utilizez o aplicație, dar să știu și care sunt efectele ei (bune și rele) asupra mea.
(Citiți și: ”Valentin Lazea / Cum poate să eșueze o națiune. O privire analitică asupra ”Ordonanței lăcomiei””
Autonomie înseamnă să știu să mă descurc, în situații limită, fără aceste aplicații. Este ca și cum am fi antrenați într-un curs de supraviețuire, în care suntem învățați să facem față cu resurse puține unor situații dificile.
(…………………)
Reflecția independentă înseamnă și gândire critică, în care eu nu sunt numai un nod într-o rețea digitalizată, ci am identitate proprie. Eu folosesc rețeaua, nu ea mă folosește pe mine.
***
Un om autodisciplinat, autonom, cu un mindset antreprenorial și cu gândire de designer poate face față cu succes unei lumi cu viitoruri multiple și volatile. Pentru că acestea sunt competențe capabile să îl facă să genereze ad-hoc competențele adecvate, adică sunt meta-competențe.
Iar școala le poate considera ca obiective cheie, pe care sa le realizeze acum. Chiar acum.
***
Analiza integrală, cu articulații, detalii și nuanțe poate fi citită în revista (exclusiv print) CRONICILE Curs De Guvernare.
Ce sunt CRONICILE – UN LINK AICI – LA SUMARUL FIECĂRUI NUMĂR)
Nr. 99 din CRONICI – cu un hint la sumar și modalități de achiziție – un LINK AICI.
Un răspuns
Articolul este foarte instructiv si raspunde la multe dintre intrebarile oricareia dintre generatii, cu privire la vitorul ocupational si profesional.
As avea totusi o observatie cu privire la absolutizarea dependentei economiei nationale de factorii externi, de procesele si actorii lumii globale.
Cu toata globalizarea, evolutia economica nationala este determinata atit de deciziile si factorii nationali economici, cit si de procesele si factorii externi ai globalizarii, neputind fi absolutizati careva dintre ei.
Un sistem politic, economic social modern, caracterizat prin institutii functionale si performante, utilizeaza oportunitatile pozitive ale globalizrii si in acelasi timp anihileaza sau controleaza/diminueaza pe cele negative, daunatoare dezvoltarii.
Din pacate, cercetarea academica-universitara a esentei, tehnicilor si modului de utilizare a sistemelor institutionale nationale in procesul dezvoltarii este inexistenta.Exceptia este a universitatii economice din Bucuresti, care prin cursul de „Economie institutionala” cauta sa identifice modul in care institutiile pot sa devina instrumente nationale de dezvoltare economica.
Studiul institutionalismului ca factor de dezvoltare economica, „echilibreaza” prin instrumentarul sau pro-activ economic, raporturile de dependenta a dezvoltarii (si a viitorului economic) dintre procesele si actorii lumii globale si capacitatea nationala institutionala, de a determina viitorul pozitiv al tarii…