Nu țin neapărat să am dreptate în calculele mele în ce privește efectele crizei francului elvețian. Cei implicați în gestiunea cursului și atenuarea efectelor pe piața creditelor își au socotelile lor – cu siguranță, mai precise. În cele ce urmează, încerc, însă, să îngaim o soluție care să evite hazardul moral care, sub mii de formulări și reglementări, face legea nescrisă în multe din fisurile economiei românești. (Ce zic eu fisuri…)
Mai întâi: blocarea cursului francului – soluție avansată pe toate culoarele țării, de la bănci, televiziuni și instituțiile publice – asta este: o soluție proastă; poate cea mai proastă : Nu importă că Ungaria și Polonia accesează măsuri asemănătoare – avea dreptate The economist în numărul de alaltăieri când sscria că autoritățile încearcă să evite mai degrabă costuri politice decât economice. Aș completa: prin măsuri antieconomice de reglementare, costurile politice sunt plătite cu costuri economice.
Problema admisă oficial – și soluția ei, sugerată de un prieten la curent cu ce se petrece în sistemul bancar – constă în capacitatea de a o scoate la capăt cu ratele a celor care au contractat, în anii bulei imobiliare, credite în franci elvențieni.
Soluția pentru această minoritate Nu constă în intervenția arbitrară, pe curs, a autorităților, și nici pe presiunea pusă pe bănci pentru a bloca francul elvețian la o valoare străină de piață. Soluția stă chiar în piață: negocierea între bănci și cei creditați, pe dobânzi.
Cum? Pare simplu: sunt unul dintre cei care a plătit ani la rând rata la casa cumpărată cu credit bancar – cu rată fixă. Adică cu o rată care, până la jumătatea termenului de rambursare, conținea o sumă pe dobândă mai mare decât cea pe creditul efectiv, ”pe principal”.
Ei bine: Dacă băncile și cei creditați ar negocia – potrivit crizei în care ne aflăm – pe dobândă, s-ar evita blocarea intempestivă a cursului francului, și toată lumea, în cazul că nu ar avea de câștigat, și-ar minimiza prejudiciile. Să zicem, înjumătățirea dobânzii :
Băncile :
- ar putea lucra cu cursul de piață al francului
- și-ar înjumătăți profitul venit din dobânzi – dar nu ar intra pe o pierdere imprevizibilă
- și-ar putea menține profiturile chiar pe principal (care, în principiu, nu aduce profit) din diferența de curs.
- ar evita situațiile în care s-ar trezi pe tejghea cu cheile încă unui apartament aflat acum, în afara bulei imobiliare, la jumătate din prețul pentru care a fost plătit.
Problema care s-ar pune în acest caz – și abia aici nu am calcule precise, pentru că ele țin de socotelile băncilor – este ce anume conține această dobândă, pe lândă profit, costurile de administrare a creditului și rezervele minime.
Creditații:
- ar scăpa cu o creștere mai mică a ratelor
- ar scăpa, prin înjumătățirea dobânzii, de partea cea grea a ratei – pe care o plătesc, mai ales în primii 5-15 ani, pe lângă principal
- pe scurt- ar scăpa ”ieftin” – pe lângă avantajele pe care le-au avut până în acest moment profitând de avantajele conjuncturale și atât de efemere și insidioase ale creditelor în franci.
Băncile și clienții:
- s-ar înțelege după principiile pieței, fără să afecteze pe ceilalți jucători – într-o țară în care piața și concurența sunt prezente mai mult în cărțile de economie decât în viața reală.
- ar împărți prejudiciile provocate de conjunctura nefastă a crizei francului – fără ca aceste prejudicii să destabilizeze pe vreunul dintre parteneri.
Mă repet: socotelile mele s-ar putea să nu se potrivească cu socotelile la micron ale băncilor. Dar: Nu merită oare studiată cu creionul în mână această soluție – mai ales mâine, când la Comisa de buget – finanțe-bănci din Parlament au fost convocate conducerile BNR, Asociației Române a Băncilor, Ministerului de finanțe și de la Protecția Consumatorului (mă și mir că lipsesc cămătarii și casele de amanet…) ?
Merită – dar numai în cazul că soluția blocării cursului francului elvețian nu produce avantaje altor oportuniști care probabil că-și freacă mâinile de bucurie când în economie sau finanțe – în general, în piață – mai apare câte un stârv. Parcă-i și văd pe adepții blocării cursului (undeva pe la 3,8) vânzându-și mâine dimineață francii cu 4,3 și cumpărându-i la loc după ”salvarea” creditaților.
De ce spun asta: Atenție! Deja se vorbește de legea falimentului personal (insolvența persoanelor fizice) – pe probleme rezolvabile după principiile pieței echilibrate – exact așa cum serviciile au readus în discuție legea Big Brother după atacul din Paris (Off-topic: Instituțiile au nevoie de o astfel de lege, dar nu așa cum au cerut-o constant și tot constant le-a fost respinsă).
Or legea insolvenței persoanei fizice (prezentă în majoritatea statelor din UE !) ar putea avea în România exact soarta pe care a avut-o, ani la rând, legea insolvenței pentru companii: adusă intempestiv pe masa deciziei la amendare, după o perioadă nefastă și folosită ani la rând ca formă de evaziune fiscală.
Vreau să spun că, în condițiile actuale – cu o lege a insolvenței personale făcută pe genunchi – văd foarte bine cum deșcele bătrâne care au devalizat economia vreme de 25 ani ani își pot trece averile – bine creditate chiar de către bănci pe ultima sută de metri – pe numele junilor moștenitori și apoi să-și declare tot felul de falimente personale. Văd foarte bine cum o lege proastă făcută în pripă pe o problemă la care există soluție punctuală și curată, de piață, poate fi făcută în favoarea unei găști de legiuitori : parlamentari, oameni de afaceri (”persoane fizice”) care suie-n șa sau doboară guverne, băieți de casă cu vile de milioane din salarii de sute și tot felul de alți hrebenciuci.
Cine va deconta toate acestea – de la francul blocat la insolvența personală a nababilor (după patentul insolvenței companiilor împinse la faliment chiar de către acționari) ?
Păi contribuabilul persoană fizică ”prost” de corect, și mediul de afaceri transparent până la nebunie.
Urmărește-ne pe Google News
6 răspunsuri
banca nu prea poate face profit „pe principal”, din diferenta de curs, pentru ca si banca, la randul ei, s-a imprumutat cu francii aia, tocmai ca sa evite problemele de curs si sa isi fixeze doar diferentialul de dobanda.
Un articol meritoriu, care încearcă să aducă în fața guvernanților o soluție de rezolvare, dar, din păcate, aceste măsuri sunt cu un efect minor, care nu rezolvă problema ”pe de-a întregul”. Singura soluție RADICALĂ ar fi urgent înființarea unui ”Sovereign Fund”, cu scutire totală de plată asupra profitului, care trebuie să se întoarcă într-o proporție de 100 % către acele segmente ale societății unde statul are neapărată nevoie. De ex: la acoperirea deficitului dintre valoarea facturii emisă de bănci, pentru cei care au luat credite în CHF și cursul CHF/RON de la data semnării contractului de credit, apoi construirea autostrăzii Comarnic – Brașov, ș.a.m.d. Fondul ar trebui alimentat DE URGENȚĂ cu orice instrument bancar aflat la dispoziția BNR sau a Ministerului Finanțelor (MTN, BOND, CD, TB, etc.), cu o valoare facială de minim 2 miliarde Euro și care să nu afecteze gradul de expunere pe datoria externă a României. Colateralul ar fi urgent monetizat pe piața financiară internațională și el ar constitui doar ”equity-ul” necesar unui ”leverage” de 10 ori mai mare ca ”equity-ul” de bază. Cu fondurile astfel obținute se pot finanța proiecte inter-bancare pe termen foarte scurt (3, 5, 10 zile) sau programe inter-bancare de tip REPO, la 21 de zile, toate asigurând un profit important, care poate fi folosit la proiectele pe care Guvernul le consideră prioritare. O astfel de soluție poate fi detaliată în amânunt și ea poate rezolva definitiv problema crizei creditelor în CHF, precum și construirea autostrăzii Comarnic – Brașov, întreținerea ei pe 30 de ani și reparațiile necesare.
Cam off topic:
E interesanta afirmatia de mai sus, cu cetateni cu posesiuni mult mai mari decit veniturile. Am un amic care a trebuit sa isi declare averea. Are doua masini, doua Volvo, a caror valoare e venitul lui pe vreo 8,9 ani. Inainte de a da legi privind falimentul, n-ar fi mai bine sa existe legi care sa aiba in vedere neconcordante intre venituri si cheltuieli?
Nu sint de acord cu o lege a insolventei personale, prin care eu sa fiu obligata sa platesc pentru ca unii si altii sa-si acopere pierderile din cauza jocului valutar. De ce au facut credite in nu stiu ce fel de franci, dolari sau euro, atata timp cit salariul il au in lei? Eu am avut credit pentru ap. in lei, cu dobinda de-mi sareau capacele! Am facut scandal, m-am plins – nu! Am platit pentru ca semnasem un contract. Cei care au credite in franci elvetieni s-au bucurat ca au dobinda mica, atunci. Nu s-au gindit ca exista si un risc? Jocul economiei de piata!
1.Cei cu credite in franci suporta lipsa de proiecte economice, postaderare, care sa fi construit noi locuri de munca dupa Criza, sa fi facut din Romania o tara emergenta, care sa fi compensat prin salarii devalorizarea masiva, din ultimii ani, a leului.
Fiind vorba de o „vinovatie” politica, este imoral de a transfera solutiile in domeniul financiar-economic personal, adica pe spatele celor care, cu viziunea omului normal, ai-au luat pentru familie o locuinta.
Raspunderea pentru caderea economica a tarii de 25 de ani incoace, presupune si o „vinovatie nationala” a 22 de milioane de persoane, care nu au iesit in strada sa „mature” guvernele existente, pina la aparitia unuia cu „proiectul economic” de reconstructie economica si industriala.
2.Daca bancile nu au nuclee de cercetare economica, pentru a orienta depunatorii si preveni sau elimina efectele banilor cu buletinul dat de ele, pe ce temei economc, juridic sau financiar, sa suporte cel care si-a luat locuinta pe credit, adica in unicul mod posibil, pentru salariatul European?
3.Cred ca Ungaria procedeaza corect, fata de cetateanul sau, bancile neavind decit sa duca politici economice si financiare stiintifice, care sa evite orice „bule” care sa se sparga apoi in capul celui care cu incredere in guvern si banci, nu face decit sa sustina prin consum personal, dezvoltarea si normalitatea economica!
4.UE ar trebui sa creieze un fond FINANCIAR de sustinere a daunelor datorate lipsei sale de viziune si diligenta financiara, prin care sa acopere/compenseze pierderile datorate propriilor incapacitati stiintifice, iar acestea sa nu fie puse pe capul omului de rind, alungat din casa, pentru ca birocratii UE sint incapabili de a conduce echilibrat financiar, lumea pe care au creat-o.
cine esti tu matilda?de iti permiti sa judeci pe cei care au luat credite in franci,veziti de lei tai si nu iti mai da cu parerea,ca orice om normal fiecare dintre cei inprumutati in franci au facut un calcul de risc,dar cine se astepta la acest salt urias,dar defapt ce iti dau eu tie explicatii…….