luni

22 aprilie, 2024

25 martie, 2022

Săptămâna care tocmai a trecut a fost marcată (deși, estompată de imaginile războiului) de controversa pe una din cele mai mari mize ale dezvoltării României: Ordonanța cloudului guvernamental și a legii interoperabilității între sisteme.

Nu e vorba numai de bani aici: ci de crearea unui ecositem social virtual, care ar trebui să însemne competitivitate pe termen lung, pentru contribuabilii de toate felurile ai României, și de accesul simplu și neîngrădit la interacțiunea cât mai directă cu instituțiile statului.

Controversa s-a purtat între două entități care se pândesc reciproc: statul, pe de o parte, și mediul de afaceri privat, pe de alta, în ce privește accesul la construirea cloudului și a modalităților de interoperabilitate între sistemele digitale.


În cele ce urmează, o scurtă prezentare a problemei dintr-un unghi mai larg decât interesele exprimate de cele 2 entități, pornind de la 3 considerații de bază, pe care le vom analiza:

1, România tocmai se întoarce la principiile păguboase care au compromis prima încercare de digitalizare, soldată, după miliarde de euro cheltuite, cu un eșec.
Cloudul și, mai ales, interoperabilitatea și pregătirea pentru intrarea în cloud sunt scoase pur și simplu din piața liberă și angajată – și numai lunile și anii următori ne vor arăta cine are de câștigat din asta.
Exemplele si argumentația le vom prezenta mai jos.

2, Efectul pe următorii ani va fi prelungirea improvizației, chiar dacă de această dată decidenții politici – serviciile secrete care se ocupă oficial de proiect (SRI și STS) susțin că vor avansa o viziune unitară și vor garanta implementarea eficace.

3, A fost pierdut pe scurtul drum al scrierii Ordonanței scopul ei esențial: crearea, într-o societate cu oameni liberi si economie de piață, a unui instrument care să plece și de la libertate, și de la piață.


Înainte de-a trece la fiecare din cele 3 puncte, să desenăm piatra de temelie a controversei: în vreme ce statul dorește o concentrare unică a informației în acest cloud guvernamental – cu decizie discreționară asupra oricărui fel de date și de administrare a acestor date, mediul privat dorește scoaterea în piață, după reguli bine stabilite, a acestor servicii.

Important: proiectul de OUG a fost scris pe genunchi în doar câteva săptămâni – și asta dintr-un motiv foarte explicabil:
sunt doar 2 luni de când avem ministru la Digitalizare (Marcel Boloș) – până la el existând doar discuții (atentie!) neangajante, în genul celor pe care le bifează decidenții pentru a simula ”dialogul cu mediul de afaceri”: asta în condițiile în care guvernul are ca termen data de 31 martie ca să se încadreze în agnajamentele de reformă pentru PNRR.

Așadar:

1, Ordonanța pleacă de la premisa unei construcții aproape exhaustive a sistemului de către o entitate de stat: Administrația pentru Digitalizarea României – ADR.
Nu intrăm în controversa că această entitate n-a dezbătut de facto (adică să și ia în considerare) nimic de la înființare, iar Ordonanța a fost scrisă tot în câteva săptămâni.

-, Ceea ce e de notat aici este că niciodată, dar absolut niciodată, într-o economie de piață capitalistă, statul nu va reuși să facă totul el însuși: întotdeauna va lucra cu companii private – așa cum se face la infrastructura de transport, la construcții, la achiziții de tot felul – de la bunuri la servicii.

-, Cei care vor administra, sub aspectul securității datelor și a modului de implementare Ordonanța, sunt SRI și STS:
poate în cazul STS lucru n-ar fi anormal, mai ales pe datele critice, însă monopolul de facto asupra clodului și interoperabilității ar trebui să se rezume la infrastructura critică: ANAF, sistemul de Sănătate, sistemul de educație în ansamblul său etc, etc:

Ce te faci, însă, dacă te apuci să obligi pe toată lumea să transfere toate datele, de orice natură publică a acestora, într-un cloud pentru care lumea nu are, deja ”bilete de intrare” realizate prin servicii de software? Ce te faci, de exemplu, cu datele descentralizate din primării, cu datele de trafic ale unui oraș, cu datele de …, da, de optimizare ale iluminatului public; cu datele unei școli, ale unei deconcentrate?

Argumentul că acest gen de date sunt, oricum, la îndemâna instituțiilor locale și a companiilor private care au oferit software si servicii de toate felurile Nu stă în picioare:
problema Ordonanței este că ea elimină, prin formulările sale, orice excepție de la controlul total al ADR.

-, Nu cred că cineva e atât de naiv încât să creadă că toate aceste sisteme vor fi create și/sau administrate de către instituțiile statului, ar însemna să reluăm de la capăt discuția despre diferența dintre producția etatistă și cea privată – cei mai bun, statul cu etatizarea, sau compania privată angajată cu reponsabilitatea? – și nimeni nu are acum timp de încă un experiment de ani sau zeci de ani.

-, Nu e clar, însă ce caută aici SRI – instituție care n-a reușit să prevină fraudele de sute de milioane de euro din ultimii 10-15 ani de digitalizare:
chestiunea aici ține de subcontractarea netransparentă a lucrărilor și serviciilor – iar aici începe o altă problemă prin care digitalizarea României a mai trecut: la nivel fie și de infrastructură critică, companiile angajate în problema statului sau a instituțiilor de stat au mers tocmai pe lângă piață – un exemplu banal, cunoscut de totă lumea:

cursdeguvernare a fost prima (ba chiar cred că singura) care, în ziua în care a fost inaugurat sistemul SIUI de la Sănătate și nu a funcționat, deja o parte din firmele care lucraseră la el ”dispăruseră” în faliment (un LINK-AICI) și n-am auzit pe nimeni condamnat definitiv și cu despăgubiri pentru improvizația care e și azi acolo. De altfel, firmele de IT lui Sebastian Ghiță, care câștigau pe bandă rulantă contracte la proiecte de care s-a ales praful și-au schimbat deja numele – și uite că Sebastian Ghiță e bine mersi:

Or, asta înseamnă să mergi, tu, stat, pe lângă piață: atât cel care dă cât și cel care ia nu vor avea niciodată interesul să-și compare rezultatele cu cele care s-ar fi putut obține în piață.

(Citiți și:Cristian Grosu / Cum am ajuns noi statul paralel”)

-, Disocierea între cloudul guvernamental pentru datele critice și cloudurile publice în care să fie pregătite datele care pot fi puse la dispoziția cetățenilor și instituțiilor ar fi cea mai rațională formulă – atât pentru beneficiarii digitalizării, cât și pentru stat, cât și pentru piața care le face pe toate.

Problema prin care statul a fost păcălit zeci de ani de către companiile care au operat pe lângă piață (gen cele de mai sus) are o soluție simplă, la acceptarea în cloudul controlat de ADR: tranșarea problemei codului sursă și interoperabilitatea cu sistemul.

2-, Efectul pe care Ordonanța, așa cum e ea scrisă acum, îl va avea pentru digitalizare Nu e blocarea – așa cum susține piața de IT interesată de ”megareforma” digitalului: dacă s-ar bloca ceva ar sări toată lumea să repornească ”instalația”:

Efectul va fi combinația dintre improvizație și arbitrariu care va conserva incoerența sistemului românesc, în aceeași băltire și fraudă ca la firmele lui Sebastian Ghiță, Siveco, HP (hai, că am avut și capital străin, nu?) a dirijării pe lângă piață a proictelor publice lăsate neclare din capul locului, pentru că la aia e bună apa tulbure.
”Ordonanța va bloca digitalizarea pentru 20-30 de ani” – susțin, prin ziare organizațiile de IT:
poate fi chiar mai rău: peste mai puțin de 10 ani, când niște inși, cu alte interese, vor reface Ordonanța sau legea, România va mai băga o fisă: de alte miliarde.

3-, Dezideratul digitalizării României s-a pierdut pe drumul dintre tentația de control a statului, piață și interesele care se aliniază în subsolurile (da, subsolurile) marilor proicte de-o asemenea anvergură:
acest deziderat constă în interesul cetățenilor, companiilor și al instituțiilor de-a avea acces instant la date publice, pentru ușurința de-a-și vedea de treburi, de misiunea socială și de competitivitate.

Mă tem, însă, că această Ordonanță nu pleacă de la această premisă. Probabil că se vor face niște angajări în instituțiille care vor implementa,
că ”instalația” va fi subcontractată spre realizare vreunei multinaționale (americane),
că abia de acum urmează să se facă o listă cu ce strică/blochează/întârzie constrângătoarele ei prevederi.

Ar mai exista, însă, o soluție – care să aducă România mai în rândul țărilor în care serviciile publice sunt executate în mediul privat, nu de către stat – care să rezolve mult invocata problemă a momentului – adică adoptarea Ordonantei până pe 31 martie:

O modificare a textului în formulările ei cele mai constrângătoare, pentru a putea și trece Ordonanța, dar a și asigura așezarea ei după criterii raționale în triunghiul contribuabil-stat-piață:

Nu e bizar ca un megaproiect cum e digitalizarea unei țări de 20 de milioane să se deseneze în două săptămâni și să se dezbată – cu ochii la războiul de la televizor – în numai alte două?

Iar pentru cei dispuși să expedieze problema în spatele reproșurilor că toată controversa se rezumă la banii pe care-i vrea toată lumea există un singur răspuns: ”exact!”. După ce am văzut cum s-a făcut în ultimii 20 de ani digitalizarea, o luăm de la capăt cu noua Ordonanță? Exact despre asta vorbim.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: