La Secretariatul General al Guvernului (SGG) urmează să se creeze „ o entitate a statului român care să se ocupe centralizat” de companiile de stat care au „o misiune publică”, dintre care unele „sunt o gaură neagră”, a declarat ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea (foto), vineri.
„La companiile de stat din nou o recomandare de ţară recurentă: companiile de stat din România sunt o gaură neagră şi trebuie să devină o sursă de venituri la buget, o sursă de mandat public. Dacă are rost să ţinem o companie de stat pentru că are o misiune publică atunci facem explicit această misiune – sau să le închidem pe acelea care nu mai au niciun fel de rost. Nu există o entitate a statului român care să se ocupe centralizat de această problemă şi vom crea această entitate la SGG”, a declarat Cristian Ghinea, , citat de Agerpres.
Declarația survine după ce Comisia Europeană a avertizat România că accesarea celor 29,2 miliarde de euro alocați Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) depinde și de reformele necesare inclusiv în privința administrării companiilor de stat. Avertismentul a fost lansat cu ocazia vizitei întreprinse de premierul Florin Cîțu și ministrul Cristian Ghinea, la Bruxelles.
Premierul a declarat ulterior că PNRR „are niște condiții pe care trebuie să le respectăm”.
(Citiți și: „Premierul a aflat la Bruxelles ce poate intra și ce nu în planul de relansare. Florin Cîțu: ”Nu facem totul prin PNRR””)
Entitatea din cadrul SGG responsabilă de companiile de stat „va trebui să primească planul de restructurare, va trebui să facă audituri pe fiecare companie de stat şi să propună împreună cu ministerul care deţine acea companie un plan referitor la acea companie: fie o restructurezi, fie o laşi aşa cum este dacă este performantă, fie că o închizi dacă nu are nicio misiune publică”, a mai spus Ghinea, la o dezbatere pe tema PNRR, organizată de Expert Forum.
Resuscitarea OUG 109
Ministrul Cristian Ghinea a mai promis că vor fi eliminate excepțiile de la aplicarea prevederilor OUG 109 privind guvernanța corporatistă a companiilor de stat, introduse de PSD și ALDE.
(Citiți și: „„Metoda 4 luni”: Guvernul blochează drumul României spre OCDE, clubul celor mai respectate ţări ale lumii”)
Plăţile pentru conducerea acestor companii va trebui să fie legate de performanţă, iar numirile pe bază meritocratice să fie făcute la toate companiile de stat.
„În 2016 am trecut prin Parlament acea lege care stabiliza Ordonanţa 109, acea ordonanţă care făcea numiri meritocratice la companiile de stat. În 2016, când eram la Guvern, am muncit să o trecem prin Parlament”, a mai spus Cristian Ghinea.
OUG 109 a fost însă făcută inutilă de „o listă lungă de excepţii la această politică”, introduse în 2017.
„Ne-am angajat acum să scoate această excepţie, să se aplice acea lege tuturor companiilor de stat”, a punctat ministrul Investiţiilor.
Un comunicat la Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) spune că România a ajuns la un acord cu oficialii Comisiei Europene privind nouă reforme majore care vor fi incluse în PNRR, în urma discuţiilor de la Bruxelles dintre cele două părţi.