Estimarea-semnal făcută Institutul Național de Statistică pentru trimestrul III 2015 arată o creștere economică de +1,4% față de trimestrul anterior (date ajustate sezonier).
Acest avans este identic cu cel înregistrat în primul sfert al acestui an și vine după stagnarea din trimestrul II 2015. Recalcularea datelor prezentate anterior a dat următorul tablou al evoluției PIB:
De remarcat modificarea intervenită la nivelul intervalului aprilie – iunie 2015, pentru care micul spor de +0,1% a fost revizuit la 0%. În schimb, rezultatul față de același trimestru al anului precedent s-a situat la un confortabil 3,6%, de puțin sub nivelurile de câte 3,8% consemnate în termeni ajustați sezonier pentru trimestrele anterioare (paradoxal, valoarea pe trimestrul doi a fost rectificată ușor în sus).
De remarcat, în context, că valorile comunicate de INS confirmă estimarea de 3,5% pentru ansamblul anului 2015, dată fiind ponderile mai mari ale trimestrului trei și trimestrului patru decât ale primelor două trimestre per total. Mai ales că experiența a arătat un rezultat anual final întotdeauna destul apropiat de media primelor trei trimestre.
Merită observat și faptul că, pentru prima dată pe acest an, valoarea ajustată sezonier a creșterii PIB trimestrial a fost aceeași cu valoarea brută, pe baza căreia se fac la final și calculele valorii nominale a PIB. Una peste alta, până acum se poate conta pe o creștere de 3,7% în 2015, adică peste cea deja confirmată de statistica oficială în 2013 și 2014.
Pentru trimestrul patru rămâne de văzut dacă vom reuși să obținem o valoare pozitivă a creșterii economice, dată fiind, pe de o parte, condițiile meteo care au afectat producția din agricultură, și, pe de altă parte, tocmai rezultatul bun din trimestrul trei, care se constituie astfel într-un efect de bază defavorabil.
În concluzie, avem toate șansele să obținem la finalul acestui an un rezultat relativ bun în context european, dar aplicat la un PIB pe locuitor aflat pe penultimul loc în UE. Adică sub necesitățile pentru reducerea mai consistentă a decalajului de nivel de trai față de țările dezvoltate și adoptarea mai rapidă a monedei unice europene.