6 februarie, 2024

Numărul de cazuri de cancer nou diagnosticate a urcat anul trecut cu 21%, comparativ cu 2022, iar numărul pacienților cu această boală a ajuns la peste 550.000 în 2023, conform datelor Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Aceasta, în condițiile în care datele INSP sunt sub realitate, conform președintelui Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia.

Numărul cancerelor așa-zise noi nu indică în mod obligatoriu creșterea incidenței acestei boli, ci poate fi efectul combinat al campaniilor de conștientizare în rândul populației, al programelor de screening gratuit derulate și al creșterii numărului asiguraților care merg anual la analizele obișnuite pentru controlul sănătății.


Câteva dintre motivele pentru care cancerele sunt diagnosticate târziu și nu reflectă situația reală (studiu Medisprof Cancer Center):

  • 61% din români merg la medic doar atunci când au o problemă de sănătate.
  • 40% din români nu și-au făcut niciodată un examen de screening pentru cancer.
  • doar 16% din respondenți merg anual la controale preventive

În fiecare an, în România se înregistrează peste 20.000 de decese evitabile din patologia oncologică, cu peste 45% mai multe faţă de media europeană, a spus acesta.

Datele Registrului European privind Inechităţile în Cancer arată că România:

  • înregistrează „cea mai ridicată” rată de mortalitate prematură prin cancer de sân şi cancer de col uterin din Europa
  • are a patra cea mai ridicată rată de mortalitate prematură prin cancer pulmonar.

„Este statistica Globocan din 2022. (…) Avem un an subfinanţat faţă de necesar, mai ales că avem medicamente în aşteptare, să intrăm în posesia lor ca tratament. Ele sunt de mult trecute de Agenţia Naţională a Medicamentului. Cred că sunt 39, din câte îmi aduc aminte, de medicamente noi, introduse pe listă sau indicaţii noi, iar 11 nu au alternativă terapeutică. Aici aş putea să vorbesc despre cancerul triplu negativ, unde peste 800 de femei în România ar putea beneficia de tratamente salvatoare de viaţă”, a afirmat Irimia, la conferinţa de presă organizată cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului – 4 februarie, citat de Agerpres.

(Citește și: Ministerul Sănătății, dat în judecată de bolnavii de cancer, pentru întârzierea aplicării Planului de combatere a acestei boli)

Banii sunt insuficienți și pentru tratamente, nici gând de prevenire


Conform acestuia, deşi fondul alocat Sănătăţii a crescut, banii sunt „insuficienţi”, în condiţiile în care tratamentele aşteaptă să ajungă la pacienţi.

„Nu ne vom face nicio speranţă privind accesul la noi tratamente, tratamente inovatoare care pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte, decalajul dintre noi şi Uniunea Europeană rămânând constat de 5-6 ani. Nu mai vorbesc despre depistarea cancerelor în fază timpurie, pentru că neimplementarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului nu a generat demararea niciunui plan de screening populaţional. Avem în continuare un screening oportunist, chiar şi pe col uterin şi mamar, pentru că nu avem registre în acest sens. Nu poţi vorbi despre un plan naţional de screening fără să ai un registru alocat screening-ului. (…) Raportarea INSP este sub realitate. (…) Situaţia este cruntă în acest moment în România privind aprovizionarea spitalelor cu medicamente”, a mai transmis preşedintele FABC.

El a semnalat şi numărul insuficient de medici de familie la nivelul ţării. „Din păcate, în caravanele noastre, am constatat că nu avem suficienţi medici de familie. (…) Urmează să se mai pensioneze şi intervine o întrebare firească: Ce vom face? Nimic din partea autorităţilor nu avem, nici măcar promisiuni. Absolvenţii nu prea se înghesuie la Rezidenţiat pe medicina de familie, pentru că nu este atractivă. Avem o adevărată problemă: când medicul de familie nu va mai fi, înseamnă că tot sistemul de sănătate se va prăbuşi”, a susţinut Cezar Irimia.

****

(Citiți și: ”Europa – creștere cu 41% într-un deceniu a numărului de cancere diagnosticate”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: