Cererea de împrumuturi din partea firmelor din zona euro s-a situat la cel mai scăzut nivel în trimestru al doilea din 2023 și este probabilă o nouă scădere pe timpul verii, deoarece creditorii continuă să restrângă accesul la noi credite, a anunțat marți BCE, in baza unui sondaj realizat cu marile bănci din UE, scrie Reuters.
Un factor important în decizia de politică monetară, studiul este o dovadă că economia zonei euro se străduie să facă față creșterilor rapide ale ratelor dobânzilor și este un argument important pentru ca BCE să se mai gândească dacă să continue ciclul majorărilor după cea pe care o va efectua la ședința de joi.
Majorările de dobândă lovesc în economie
„Cererea netă de împrumuturi a firmelor a scăzut puternic în al doilea trimestru din 2023, atingând un minim istoric din 2003”, a spus BCE într-un studiu trimestrial la care au participat 158 de bănci.
În trimestrul curent, băncile se așteaptă la o scădere suplimentară a cererii de credite, deși la o scară „mult mai mică” decât în trimestrul al doilea, a adăugat BCE.
Declinul a survenit pe măsură ce băncile și-au văzut deteriorarea accesului la finanțare, dar și-au și tot crescut propriile marje.
Deși procentul băncilor care au raportat standarde de credit mai stricte a fost mai mic decât în trimestrul precedent, acesta a rămas peste media istorică și s-a adăugat înăspririi deja substanțiale, a spus banca centrală.
Băncile se așteaptă să continue înăsprirea condițiilor de creditare
BCR a majorat deja cu 4 puncte procentuale dobânda cheie în ultimele 12 luni, în efortul de a restrânge cererea doar cât este necesar pentru a reduce inflația fără a provoca recesiune.
Acest efort dă acum roade, deoarece inflația scade rapid, în ciuda unei piețe a muncii excepțional de dinamică.
Însă creșterea economică a fost negativă la începutul anului și nu se vede încă o redresare, deoarece multe dintre majorările ratelor de dobândă ale BCE încă nu au ajuns în economie.
Cererea de credite ipotecare a scăzut, de asemenea, drastic, deși nu la fel de mult ca scăderea „foarte mare” din ultimele două trimestre, dar este probabilă o nouă scădere moderată în trimestrul al treilea, a adăugat BCE.
Băncile au spus că stocul lor de credite neperformante (NPL) le-a împins, de asemenea, să înăsprească standardele de creditare.
Deși ponderea creditelor neperformante nu s-a schimbat substanțial, percepția băncilor asupra riscului de refinanțare și rambursare a crescut, a adăugat BCE.
***