joi

18 aprilie, 2024

12 februarie, 2022

Dacă Rusia invadează din nou Ucraina, SUA și aliații lor vor răspunde „în mod decisiv”, Rusia urmând să suporte consecințe „rapide și severe”, i-a transmis președintele Joe Biden omologului său Vladimir Putin, în timpul discuției de o oră ce a avut loc sâmbătă.

Joe Biden i-a spus liderului de la Kremlin că Occidentul rămâne adeptul dialogului, însă în același timp este pregătit și pentru „alte scenarii”.

Conversaţia a avut loc după ce SUA au cerut vineri cetăţenilor săi să părăsească teritoriul ucrainean în următoarele 24 până la 48 de ore, din cauza „posibilităţii clare” ca Rusia să atace Ucraina în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă, care se desfăşoară până pe 20 februarie la Beijing.


Șeful Casei Albe l-a avertizat din nou pe omologul său rus că în cazul unei invazii în Ucraina, Moscova riscă sancțiuni ce vor avea un preț dureros și-i vor diminua influența pe plan internațional.

Comunicatul Casei Albe transmite totodată mesajul că în rândul Occidentului există solidaritate atunci când este vorba despre răspunsul la o agresiune a Rusiei în Ucraina. În cele câteva rânduri ale textului oficial se menționează de două ori că SUA acționează „împreună” și „în coordonare deplină” cu partenerii și aliații săi, în condițiile în care analiștii subliniază adesea că Vladimir Putin ar miza pe dezbinarea Occidentului.

Comunicatul Casei Albe:

„Președintele Joseph R. Biden Jr. a discutat astăzi cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, despre intensificarea consolidării militare a Rusiei la granițele Ucrainei.


Președintele Biden a fost clar că, dacă Rusia întreprinde o nouă invazie a Ucrainei, Statele Unite, împreună cu aliații și partenerii noștri, vor răspunde în manieră decisivă și vor impune Rusiei costuri rapide și severe.

Președintele Biden a reiterat faptul că o nouă invazie rusă în Ucraina ar produce suferințe umane pe scară largă și ar diminua poziția Rusiei.

Președintele Biden a fost clar cu președintele Putin că, deși Statele Unite rămân pregătite să se angajeze pe calea diplomației, în deplină coordonare cu aliații și partenerii noștri, suntem la fel de pregătiți și pentru alte scenarii”.

”Convorbirea telefonică securizată dintre preşedintele Biden şi preşedintele rus Putin s-a încheiat la ora 12:06, ora de Est a SUA (17:06 GMT)”, a informat sâmbătă serviciul de presă al Casei Albe, conform EFE. Cei doi lideri au vorbit puţin mai mult de o oră, potrivit AFP, agenție preluată de Agerpres.

Biden a preluat apelul la reşedinţa prezidenţială de la Camp David, Maryland, unde a mers vineri după-amiază.

Aceasta a fost prima conversaţie directă între cei doi lideri de la 30 decembrie, când Biden şi Putin şi-au expus clar divergenţele cu privire la Ucraina, remarcă agenţia spaniolă de presă.

Emmanuel Macron, după convorbirea cu Vladimir Putin: Nu se pune problema finlandizării

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit sâmbătă, la telefon, cu preşedintele rus, Vladimir Putin, cu cancelarul german, Olaf Scholz, şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Macron i-a spus sâmbătă la telefon omologului său rus că Occidentul este „hotărât să reacţioneze” în cazul unei operaţiuni militare ruseşti în Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, transmite France Presse.

”Sentimentul nostru este că Vladimir Putin rămâne pe aceeaşi bază (fiind) destul de ofensiv, considerând că nu el a fost cel care a luat iniţiativa escaladării, ci occidentalii care s-au apropiat de frontiera rusă”, estimează consilierii preşedintelui francez.

”Obiectivul său este de a obţine un câştig, şi anume neutralizarea Ucrainei. El ştie că acest lucru este inacceptabil (pentru Occident) şi că exerciţiile sale militare comportă riscul unei noi escaladări”, adaugă ei. ”Rămâne într-o stare de spirit exigentă şi provocatoare, dar încearcă să îşi păstreze toate opţiunile deschise”.

Convorbirea de sâmbătă dintre Emmanuel Macron şi Olaf Scholz ”a confirmat convergenţa perfectă a poziţiilor franceză şi germană”, a precizat Palatul Elysee.

Preşedintelui ucrainean, Macron i-a reafirmat sprijinul său pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

În ceea ce priveşte avertismentele SUA privind un atac iminent al Rusiei în Ucraina, Elysee a declarat că are propria sa evaluare. ”Vrem să menţinem o poziţie coordonată unită şi robustă, cu perspectiva unor sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unui atac”, a explicat preşedinţia franceză.

”Nu se pune absolut deloc problema unei finlandizări”, ci a „consolidării suveranităţii şi securităţii Ucrainei”, a adăugat Elysee.

În timpul convorbirii telefonice, care a urmat vizitei lui Emmanuel Macron la Moscova la începutul săptămânii, preşedintele rus a reiterat că nu are ”nicio intenţie ofensivă şi că este dispus să negocieze” pe temele discutate luni, inclusiv despre retragerea trupelor ruse din Belarus, potrivit Palatului Elysee.

”Dar trebuie să verificăm aceste intenţii. Nu este în demersul preşedintelui Republicii să dea un cec în alb preşedintelui rus, ci să creeze condiţiile unui dialog care să permită garanţii în materie de securitate, începând cu Ucraina”, a mai spus președintele Macron.

Articole recomandate:

Etichete: , , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: