miercuri

17 iulie, 2024

25 octombrie, 2023

Șaisprezece lideri din țări în curs de dezvoltare au ajuns miercuri la Bruxelles pentru forumul de două zile Global Gateway – planul UE de a contracara Inițiativa Belt and Road a Chinei de a construi infrastructură pe tot globul.

Inițiativa Global Gateway a UE urmărește să ofere țărilor în curs de dezvoltare o alternativă la implicarea strategică a Chinei. Comisia Europeană are un portofoliu de proiecte emblematice pregătite pentru acest an.

Evenimentul organizat la Bruxelles miercuri și joi are loc la doar o săptămână după ce Beijing i-a primit pe președintele rus Vladimir Putin, pe prim-ministrul ungar Viktor Orbán și pe liderul indonezian Joko Widodo la un summit Belt & Road.

UE, interesată în primul rând de materii prime critice


Materiile prime critice, tranzițiile verzi și digitale, precum și coridoarele de transport vor fi pe agenda discuțiilor de la forum, iar toate acordurile semnate se regăsesc pe o pagină specială a Comisiei.

UE și Bangladesh au semnat miercuri un acord în valoare de 400 de milioane euro pentru energie regenerabilă și au lansat negocieri pentru un nou acord de parteneriat și cooperare.

Tot miercuri, UE și Namibia au agreat foaia de parcurs către un parteneriat strategic în domeniile materiilor prime critice și hidrogenului verde.

Se așteaptă ca oficiali ai Comisiei Europene să mai semneze alte două acorduri privind materiile prime critice, cu Republica Democrată Congo și cu Zambia.


Înainte de deschiderea lucrărilor, Ursula von der Leyen și premierul Capului Verde au semnat un pachet de investiții europene în valoare de 246 milioane euro care să susțină transportul sustenabil și digitalizarea acestei țări.

Cele mai mari țări din UE nu trimit personalul de top la Bruxelles pentru eveniment. Germania va fi reprezentată de secretarul pentru Climă Jennifer Morgan, în timp ce Franța și Danemarca își vor trimite secretarii de dezvoltare. Italia nu este prezentă deloc.

Într-un articol de opinie pentru Politico, David McAllister, președintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, spune că UE trebuie să demonstreze țărilor partenere că poate face o ofertă mai bună decât China. „Acesta este tocmai scopul inițiativei Global Gateway”, scrie el, adăugând că „UE nu își poate permite să irosească acest moment”.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: