Integrarea pieţelor financiare europene face ca problemele întâmpinate de un stat să se resimtă la bănci din cu totul alt stat. Care, la rândul lui, trebuie să intervină cu bani de la proprii contribuabili pentru a susţine instituţiile bancare cu probleme.
De ce ? Pentru că, de partea cealaltă a împrumuturilor se află depozitele şi economiile garantate, cel puţin până la limita de 100.000 euro, ale propriilor cetăţeni sau rezidenţi, ca să nu mai vorbim despre efectele posibile asupra finanţării întreprinderilor.
Prin acest mecanism, practic, fiecare ţară este expusă, prin intermediul băncilor sale, la problemele din celelalte ţări.
Grecia, Irlanda şi Portugalia sunt economii mici, care vin cu un aport de câteva procente la PIB-ul Uniunii Europene. Spania este la limita de suportabilitate pentru sistemul bancar european. Italia, însă, care concentrează 17% din PIB-ul UE are o cu totul altă dimensiune.
Franţa – Italia, duo critic pentru sănătatea financiară europeană
Cu o datorie de circa 1.900 miliarde euro la un PIB de aproximativ 1.500 miliarde euro, Italia trebuie să aloce anual câteva zeci de miliarde euro numai pentru plata dobânzilor la datoria deja acumulată.
Nivelul de 6 – 7% spre care se ducea cotaţia titlurilor de stat din pensinsulă ar fi însemnat ca Italia să achite anual, doar pentru a rostogoli (menţine) datoria actuală o sumă comparabilă cu întreg PIB-ul României.
Franţa este cea care ar fi cea mai afectată în cazul unor probleme de plăţi ale Italiei, deşi are un rating situat încă la nivelul AAA. Băncile din Hexagon deţin active italiene de circa 300 miliarde euro, ceea ce a alertat investitorii şi a dus diferenţa dintre dobândă plătită de Franţa însăşi şi referinţa Germania la un maxim istoric de aproape 1,5%.
Cam 80 miliarde euro este expunerea directă pe titlurile de stat italiene, 35 miliarde euro cea pe băncile italiene, iar cea mai mare parte se regăseşte în creditele acordate întreprinderilor din pensinsulă. Or, Italia se zbate şi nu prea reuşeşte să iasă din recesiune, având probleme de competitivitate.
Nimeni nu este la adăpost
Pe lângă relaţia directă, Franţa mai este supusă unor presiuni difuze prin contribuţia pe care trebuie să o aducă la Fondul European de Stabilitate Financiară (20,3%, respectiv 158 miliarde de euro). De aceea, pentru a putea mobiliza asemenea fonduri, au fost necesare măsuri de austeritate şi limitarea deficitului bugetar.
Nivelul garanţiilor pune Franţa în situaţia de a-şi pierde ratingul maxim de investiţii AAA. Guvernul francez a încercat să ia măsuri pentru a preveni această situaţie şi a anunţat recent noi măsuri de austeritate care să reducă deficitul bugetar. Oricum, nici datoria Franţei nu este deloc liniştitoare, cu aproape 1.700 miliarde euro şi un raport de 86% din PIB, peste media zonei euro.
Germania are şi ea instituţii bancare cu o expunere considerabilă pe Italia, cifrată undeva în jur de 120 miliarde euro. Mult, dar la mare distanţă de Franţa. Iar lista poate continua, nimeni nefiind la adăpost de o exacerbare a dobânzilor cerute pentru datoria externă.
Băncile americane, expuse la risc, dar şi la profit
Agenţia de rating Fitch: “Daca actuala criză a datoriilor din zona euro nu va fi rezolvată la timp şi în mod ordonat, perspectiva pentru băncile americane se va înrăutăţi. Riscurile pentru un şoc negativ sunt în creştere. Băncile americane ar putea fi serios afectate dacă fenomenul de contagiune se va extinde dincolo de Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania. Expunerea faţă de marile state şi bănci europene este considerabilă.”
Băncile americane şi-au redus expunerea pe băncile europene pe parcursul lui 2011, dar pot fi afectate serios de situaţiile din statele mari ale UE. Cifrele centralizate pentru mijlocul acestui an arătau o expunere de 188 miliarde dolari pe Franţa, din care 114 miliarde dolari pe băncile franceze. Expunerea pe Marea Britanie era şi mai mare, 225 miliarde de dolari, dar numai 52 miliarde dolari pe bănci.
Creşterea gradului de lichiditate impusă de Banca Centrala Europeană pentru a îmbunătăţi indicatorii financiari ai băncilor din zona euro s-a transformat într-o oportunitate de a face profit pentru băncile americane. Odată cu restructurarea portofoliului, instituţiile financiare europene vând active la preţuri avantajoase.
România, o coajă de nucă pe o mare agitată
Diminuarea expunerii pe România ( care deţine numai în jur de 1% din PIB-ul UE) prin nereînnoirea unei părţi din liniile de finanţare către filialele de aici ar avea efectul tragic de a ne afecta pe noi, fără a rezolva mare lucru în ţările de origine ale băncilor-mamă, unde sumele în cauză nu pot rezolva mare lucru.
Un răspuns