5 februarie, 2019

Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglemetare în Energie (ANRE) de limitare a profitului încalcă prevederile Constituției și pune în pericol siguranța energetică a României, prin limitarea investițiilor, potrivit observațiilor Hidroelectrica și Nuclearelectrica.

În aplicarea OUG 114, ANRE a impus producătorilor de energie, prin ordinul 10 / 2019, să vândă electricitatea prin contracte reglementate, la prețuri care le limitează profiturile la maxim 5% din costurile („justificate”) recunoscute de Autoritate.

Ordinul ANRE încalcă „libertăţile constituţionale de exercitare a activității economice”, spune Hidroelectrica într-un document de consultare publică al ANRE.


Nuclearelectrica (SNN) reclamă la rândul său scăderea de șase ori a indicatorilor de profitabilitate, ca urmare a restricțiilor de vânzare a energiei electrice la preţuri reglementate.

Cei doi mari producători acuză ANRE că le limitează posibilităţile de investiţii, punând în pericol siguranța energetică a României.

(Citiți și: ”Guvernul a oprit mașina de măsluit indicatorii. Cum a funcționat aceasta”)

Hidroelectrica şi Nuclearelectrica asigură peste 44% din consumul de energie electrică din România, potrivit datelor Transelectrica din 5 februarie.

Hidroelectrica: Profitul este și scopul companiilor de stat

Dintre obiecţiile Hidroelectrica se remarcă:

  • Metodologia ANRE restrânge dreptul accesului liber la o activitate economică „cu scopul obținerii de profit”, iar „diferențierea de tratament juridic care are ca efect distrugerea egalității de șanse în inițierea și exercițiul unei anumite activități economice, este prohibită”.
  • Ordinul ANRE încalcă Legea 31 a societăților comerciale„ prin limitarea voinței societare. „Politica comercială a unei societăți are ca scop obținerea de profit, indiferent de calitatea acționarului și se stabilește de managementul acesteia în conformitate cu prevederile Legii 31/1990 și prevederile Actului Constitutiv al societății”.
  • ANRE nu are „dreptul de a impune în mod subiectiv și discrimatoriu un preț apropiat de prețul de producție, considerând fără justificare faptul că o marjă de 5% de profit este “marja rezonabilă de profit”, eliminând costuri din procesul de calcul, în paralel cu instituirea unor obligații de vânzare fermă a energiei electrice produsă”.
  • În modalitatea de calcul a ANRE, „marja de profit considerată ca fiind “rezonabilă”, nu doar limitează capacitatea companiei de a mai efectua investiții, ci crează un mediu economic instabil, nepredictibil și cu un impact economic negativ major”.
  • Prețul reglementat care va fi stabilit de către ANRE „nu asigură veniturile necesare care să justifice profitabilitatea investițiilor actuale demarate de către companie” şi va duce la neîndeplinirea obiectivelor din Strategia energetică a României.
  • „Astfel, siguranța sistemului energetic este pusă în pericol pe termen mediu și lung”.
  • ANRE încalcă Legea 123 / 2012, care prevede că „tranzacțiile cu energie electrică se desfășoară pe piață concurențială, în mod transparent, public, centralizat și nediscriminatoriu”.
  • ANRE îşi încalcă şi propriile obiective care prevăd ca România să atingă ținta de 31%-32% pentru energia regenerabilă în anul 2030, ca şi propriile reglementări de organizare şi funcţionare.

(Citiți și: ””Banchetul de Centenar s-a terminat – urmează nota de plată”: A apărut nr. 99 al CRONICILOR Curs de Guvernare”)

Nuclearelectrica: Retehnologizarea Unităţii 1 de la CNE Cernavodă în pericol


Ordinul ANRE „va afecta major capacitatea entităţii de a finanţa proiectele majore de investiţii aflate în derulare, precum retehnologizarea Unităţii 1” a centralei nucleare de la Cernavodă, care costă circa 1,5 miliarde de euro, spune Nuclearelectrica (SNN) în documentul ANRE citat.

SNN va obţine (… în noile condiţii) un profit brut estimat la 90 de milioane de lei, în scădere cu peste 450 milioane de lei faţă de nivelul estimat iniţial, în condiţiile vânzării energiei electrice disponibile pe piaţa liberă”, spun reprezentanţii companiei în documentul menţionat.

Profitabilitatea companiei ar ajunge la „numai 1,25% raportat la capitaluri proprii, respectiv 1,42% raportat la activele imobilizate nete”.

Alte observații Nuclearelectrica:

  • Rentabilitatea activelor imobilizate nete ar trebui să fie la nivel de minim 5% – 6%, în condiţii normale, cu mult peste nivelul de 1,4% determinat de aplicarea metodologiei (cost +5%) propusă de ANRE.
  • Industria nucleară are ca specific un nivel ridicat al activelor imobilizate, situaţie generată de investiţiile iniţiale (costul mare de realizare) ale unei centrale nucleare.
  • Nuclearelectrica se află într-o situaţie contradictorie: Scăderea profitului îi afectează capacitatea de a se împrumuta. Ar trebui „să-şi asigure finanţarea proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 în proporţie de 100% din fonduri proprii”, dar şi acestea vor fi diminuate.
  • „Modelul nostru iniţial prevedea pentru retehnologizare o finanţare cu structura 43% fonduri proprii şi 57% împrumuturi”.
  • Ca să-și asigure finanţarea 100% din resurse proprii pentru retehnologizarea Unităţii 1, SNN are nevoie o majorare cu 43 de lei a preţului reglementat conform metodologiei actuale considerând că întreagă energie electrică disponibilă la vânzare (81,6 TWh) din următorii opt ani ar fi vândută la preţul reglementat impus prin propunerea de ordin ANRE.
  • Dacă SNN ar livra 65% din energia produsă cu preţ reglementat, contribuţia companiei la bugetul de stat al României ar fi redusă cu 252 milioane lei/an (reprezentând aproximativ 17 lei/MWh aferent unui consum casnic anual naţional de 15 TWh).

Și alți operatori din sistemul energetic, printre care Electrica, Enel, E-On, OMV Petrom, CEZ au avut numeroase eobiecții și propuneri de modificare a ordinului incriminat, cele mai multe respinse de ANRE.

(Descărcați AICI toate obiecțiile companiilor energetice la Ordinul ANRE –  Rezultatele consultarii publice)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: