7 mai, 2022

Directorii generali ai mai multor companii europene de top spun că se aşteaptă ca zona euro să fie lovită de o recesiune semnificativă, transmite CNBC.

Zona euro se confruntă concomitent cu șocuri economice din cauza războiului din Ucraina și a creşterii prețurilor alimentelor și energiei (exacerbată de conflict), precum şi cu un șoc de aprovizionare care decurge din politica Chinei vizavi de pandemia de Covid-19. Acest lucru a generat îngrijorări cu privire la apariţia „stagflației” – fenomen ce descrie o perioadă de creștere economică scăzută și de inflație ridicată -, şi chiar a unei noi recesini.

”Vedem o mare recesiune în curs de dezvoltare, dar asta este exact ce vedem – că este în curs de dezvoltare. Există încă o cerere foarte mare din cauza crizei Covid pe care suntem pe punctul de a o depăşi”, a declarat Stefan Hartung, CEO al gigantului german de inginerie şi tehnologie Bosch.


Hartung a punctat cererea persistentă a consumatorilor pentru aparate de uz casnic, unelte electrice şi vehicule, dar a sugerat că aceasta se va disipa.

”Asta înseamnă că pentru o anumită perioadă de timp această cerere va fi în continuare acolo, chiar dacă vedem o creştere a dobânzilor şi a preţurilor, dar, la un moment dat, nu va mai fi doar o criză de ofertă, va fi şi o criză a cererii, iar în acel punct ne vom afla, cu siguranţă, într-o recesiune profundă”, a adăugat el.

Inflaţia din zona euro a atins un nivel record de 7,5% în martie. Până acum, Banca Centrală Europeană (BCE) a acţionat mai precaut decât alte bănci centrale, cum ar fi Banca Angliei şi Rezerva Federală (Fed) a SUA, care au început să majoreze ratele dobânzilor în încercarea de a controla inflaţia.

Ola Kallenius, CEO-ul Mercedes-Benz, a comentat săptămâna trecută pentru CNBC că situaţia din China şi războiul din Ucraina creează ”un mediu de afaceri dificil” pentru producătorul german de automobile de lux, acesta fiind afectat pe trei planuri.


”Pe de o parte, avem deficitele de aprovizionare, în principal cu semiconductorii. În plus, există acum noi restricţii în China, cea mai mare piaţă a noastră, care ne vor afecta atât vânzările de acolo cât şi la nivelul lanţului de aprovizionare şi, desigur, războiul din Ucraina. Deci mediul de afaceri este dificil”, a explicat el.

Părerea sa este împărtăşită şi de CEO-ul Volkswagen, Herbert Diess, care a declarat joi pentru CNBC că producătorul auto s-a confruntat în primul trimestru cu un ”mediu dificil” din cauza Covid, penuria de cipuri şi războiul din Ucraina.

CEO-ul Maersk, Soren Skou, a declarat joi că cea mai mare companie de transport maritim din lume este, de asemenea, cu ochii pe riscurile de recesiune, în special în Statele Unite, dar nu se aşteaptă ca acestea să iasă în prim-plan până la sfârşitul lui 2022 sau începutul lui 2023.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: