joi

28 martie, 2024

1 septembrie, 2021

Foto: CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu este mulțumită de documentaţia pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, transmisă de firma însărcinată cu elaborarea și a cerut acesteia completarea/revizuirea în cel mai scurt timp posibil, astfel încât finanţarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile să nu fie pusă în pericol, a anunţat marţi compania.

În cadrul ședinței de marți de analiză „de progres pentru proiectele de investiţii derulate în regiunea Moldova”, reprezentanții CNAIR „au solicitat Prestatorului completarea/revizuirea documentaţiei transmise în cel mai scurt timp posibil, astfel încât finanţarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile să nu fie pusă în pericol”, spune un comunicat al CNAIR.

În ianuarie, Mariana Ioniță, director general al CNAIR, semnala „ o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare” decidea monitorizarea permanentă a acestui prestator de servicii”.


Directorul CNAIR anunța atunci că proiectantul Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA a fost „atenționat” să aloce forţă de muncă suplimentară, necesară şi corespunzătoare dezvoltării proiectului.

În 7 mai, CNAIR a dat ordinul de începere pentru „completarea/revizuirea/actualizarea studiului de fezabilitate” și elaborarea planurilor tehnice pentru Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni, contract semnat cu firma CONSITRANS S.R.L. în data de 8 aprilie.

Termenele pentru PNRR

„Având în vedere propunerea finanţării segmentelor de capăt prin PNRR, pentru accelerare, s-a decis împărţirea autostrăzii pe tronsoane, astfel încât acestea să poată fi promovate prin contracte de tip proiectare şi execuţie”, spune acum comunicatul CNAIR.

Pentru aceste segmente, studiul geotehnic este avizat în cadrul CNAIR, urmând ca Prestatorul să retransmită Studiul de Fezabilitate revizuit până la finele lunii octombrie.


Termenul estimat de obţinere a Acordului de mediu pentru secţiunile propuse a fi finanţate prin PNRR este luna martie 2022, iar pentru sectorul montan, luna iulie 2022.

Conform CNAIR, Prestatorul a înaintat livrabilul Studiul de fezabilitate, încadrându-se în termenul contractual, respectiv data de 9 august 2021.

„În vederea asigurării unui nivel ridicat de calitate pentru Studiul de Fezabilitate, care să corespundă rigorilor de finanţare specifice accesării finanţării din Fonduri Europene Nerambursabile, CNAIR SA a mobilizat resurse importante pentru analizarea livrabilului transmis, identificând şi elaborând observaţii/clarificări atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, care au fost înaintate Prestatorului în data de 30.08.2021”, conchide comunicatul companiei de drumuri.

Totodată, potrivit reprezentanţilor CNAIR, pentru zona montană este necesară finalizarea investigaţiilor geotehnice care vor sta la baza fundamentării soluţiilor tehnice propuse, cât şi o reanalizare a soluţiilor prezentate în cadrul documentaţiei transmise.

Legea privind realizarea Autostrăzii Unirii, Iaşi – Târgu Mureş, a fost adoptată pe 7 noiembrie 2018 în plenul Camerei Deputaţilor. Ministerul Transporturilor este desemnat drept coordonator al proiectului de investiţii.

(Citiți și: „Guvernul a adăugat o OUG la legea privind autostrada Iaşi – Târgu Mureş. Pentru noi studii de fezabilitate”)

Pe 7 mai 2021, CNAIR a dat ordinul de începere pentru completarea studiului de fezabilitate pe tronsonul Târgu Neamț – Iași – Ungheni.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: