23 ianuarie, 2021

Mariana Ioniță, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) invocă „incapacitatea constatată” a proiectantului pentru evoluția înceată a sectorului Târgu Mureş – Târgu Neamţ al Autostrăzii Unirii (A8).

Conducerea CNAIR a decis să monitorizeze „permanent” proiectantul Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA, potrivit unui comunicat CNAIR.


Autostrada A8 este o investiţie de o importanţă strategică pentru România, care trebuie să lege Tg. Mureș de Iași și de Ungheni, la granița cu Republica Moldova.

„În ceea ce priveşte proiectarea sectorului Târgu Mureş – Târgu Neamţ, există o incapacitate constatată, de-a lungul timpului, la firma de proiectare. Din acest motiv am luat decizia să monitorizăm permanent acest prestator de servicii. Astfel, în fiecare zi de luni, la sediul ministerului analizăm stadiul evoluţiei serviciilor de proiectare pe acest proiect”, spune Mariana Ioniță în comunicatul citat.

Proiectantul Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial SA a fost „atenționat printr-o adresă transmisă la sediul central din Madrid, solicitându-i-se o alocare de forţă de muncă suplimentară, necesară şi corespunzătoare dezvoltării proiectului”.

Un grup de lucru interinstituţional, la care să participe autorităţile publice centrale care concură la realizarea investiţiei (mediu, arheologie, avize, Apele Române etc.), va fi constituit „cu scopul de a simplifica şi fluidiza procesul de implementare a proiectului. Acest lucru îl realizăm tocmai pentru ca documentaţia să corespundă, încă de la faza de iniţiere, cu cerinţele avizatorilor importanţi în procesul de implementare”, a promis Mariana Ioniţă.


Cât priveşte sectorul Tg Neamţ – Iaşi – Ungheni, aflat în procedură de achiziţie publică, având trei ofertanţi, a fost finalizată partea de DUAE (Document Unic de Achiziţie European), dar şi evaluarea tehnică. În prezent, se aşteaptă avizul ANAP. După primirea avizului, va urma evaluarea financiară.

„Estimăm că finalizarea procesului de evaluare va avea loc în prima jumătate a lunii februarie. Astfel, în cazul în care nu vor exista contestaţii, la începutul lunii martie, se poate semna contractul. Evident, acest fapt este condiţionat de corectitudinea ofertantului desemnat câştigător, care are obligaţia, conform legislaţiei în vigoare, să aducă toate documentele solicitate”, a mai spus directorul general CNAIR.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: