Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii referitoare la autostrada Iaşi – Târgu Mureş (A8). Modificările ar permite realizarea documentaţiei tehnice și a studiilor de fezabilitate.
„Practic, după adoptarea acestui proiect de ordonanță de urgență, se va putea realiza documentația tehnică economică, se vor putea realiza studiile de fezabilitate, care să permită derularea acestor proiecte pentru acest obiectiv de investiţii, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Oficialul guvernamental nu a făcut alte precizări, ci doar a adăugat că Guvernul se concentrează pentru „deblocarea proiectelor majore de infrastructură şi pentru accelerarea ritmului de derulare a investiţiilor publice în acest domeniu”.
Construcţia autostrăzii este împărţită în trei tronsoane, respectiv Târgu Mureş – Târgu Neamţ, Târgu Neamţ – Iaşi Ungheni şi Podul de la Ungheni.
Odiseea nevredniciei
Legea A8 a fost adoptată în noiembrie 2018 şi guvernele de până anul trecut o doreau construită prin parteneriate public-private, ceea ce punea probleme de negociere.
După mai bine de un an, nimic nu era gata.
În ianuarie, premierul Ludovic Orban declara că Executivul va susţine finanţarea tronsoanelor Autostrăzii Unirii din fonduri europene.
Tot în ianuarie, ministrul Transpăorturilor Lucian Bode declara că documentația cap-coadă privind A8 va fi gata anul viitor, fiind necesară revizuirea studiilor de fezabilitate.
În luna mai, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anulat licitația pentru completarea/revizuirea studiului de fezabilitate și elaborarea proiectului pentru executării lucrărilor la tronsonul de Iași – Ungheni (plus conexiunea la podul peste Prut).
Guvernul a mai adoptat o hotârâre privind o autostradă, Bucureşti – Ploieşti. A suplimentat despăgubirea aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1546/2006 pentru exproprierea imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică pe teritoriul localităţilor Moara Vlăsiei, Snagov, Gruiu, Balta Doamnei, Gherghiţa, Drăgăneşti, Râfov, Dumbrava, Berceni, Bărcăneşti şi Ploieşti.
Executivul a mai aprobat şi un proiect de hotărâre privind alocarea din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului în anul 2020 a sumei de 500 de milioane lei pentru Programele Naţionale de Dezvoltare Locală 1 şi 2, derulate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a mai anunţat Dancă.
De asemenea, Guvernul a aprobat, la iniţiativa Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Programul de acţiuni pentru anul 2020 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie pentru reducerea riscului seismic, fiind alocate 20 de milioane lei pentru lucrări de execuţie la 17 imobile şi pentru proiectarea altor 21 de imobile.