CNAIR deschide circulației, luni, „ciotul” de autostradă dintre Târgu Mureş şi Ungheni, un tronson al A3 Transilvania cu o lungime de 4,5 kilometri şi alţi 4,7 kilometri șosea rapidă cu patru benzi și separator de sens. Din autostrada care face legătura între Turda și Târgu Mureș mai lipsește un segment de 15,7 kilometri, între Cîmpia Turzii și Chețani, anunță Alba24.
CNAIR termină anul 2021 doar cu 34 de kilometri de autostradă nouă, spre deosebire de cei 60 km inaugurați în 2020.
Lucrările la Tronsonul Ungheni – Târgu Mureș de pe A3 au început în iulie 2020 și constructorul s-au finalizat înainte de termenul de execuție, aprilie 2022.
Valoarea contractului este de 192 milioane lei. Tronsonul conține trei poduri și pasaje pe drumul de legătură, 6 poduri și pasaje pe autostradă, două noduri rutiere pentru conectarea autostrăzii la rețeaua de drum existentă.
Odată cu deschiderea circulației pe acest tronson rămân doar 15,7 kilometri de construit între Câmpia Turzii și Chețani.
Săptămâna trecută ultimul tronson din A10 Sebeș-Turda a fost dat în circulație. Este vorba despre un tronson de 24 de kilometri din A10 prin care s-a fcut legătura cu celelalte doua cioturi de autostradă dintre Turda și Aiud, respectiv Sebeș – Alba Iulia. Acum se poate circula fără întrerupere, pe autostradă, între Sibiu și Cluj (Florești).
Primul contract pentru tronsonul Târgu Mureş – Ungheni, care face parte din Autostrada A3 Transilvania, a fost semnat cu antreprenorul american Bechtel, (decembrie 2003, publicarea acordului în Monitorul Oficial). Rezilierea contractului s-a produs 10 ani mai târziu, în 2013.
Pentru acest tronson s-a încheiat un nou contract cu asocierea Lemacons-Vega, reziliat în 2016, iar al treilea contract a fost semnat în mai 2020 cu Strabag, pentru 192 de milioane lei şi termen contractual aprilie 2022.