vineri

19 aprilie, 2024

cele mai mari porturi din lume

9 mai, 2023

Cele mai recente date din economia globală au spulberat entuziasmul începutului de an, când marile economii ale lumii înregistraseră o revenire spectaculoasă post-pandemie.

Începând din luna martie, însă, datele macroeconomice nu au mai fost la fel de încurajatoare, inflația fiind persistentă iar băncile centrale urcând dobânzile de politică monetară punând frână economiei.

Cele mai recente date statistice din mari trei economii: China, Germania și SUA nu sunt de natură de a risipi temerile privind o intrare în recesiune în cursul acestui an.

Economia Chinei încetinește brusc în aprilie


Importurile Chinei s-au contractat brusc în aprilie, în timp ce exporturile au încetinit, ceea ce demonstrează o slabă cerere internă în cea de a doua economie a lumii, în ciuda ridicării tuturor restricțiilor legate de pandemie și a măsurilor luate pentru a face față încetinirii creșterii la nivel global.

Economia Chinei a crescut mai repede decât se aștepta în primul trimestru datorită consumului robust de servicii, dar producția din fabrici a rămas în urmă, iar cele mai recente cifre comerciale indică un drum lung către recâștigarea impulsului pre-pandemie la nivel național.

Economia chineză a avansat mai rapid în primul trimestru datorită consumului robust de servicii, însă producția industrială a rămas în urmă, iar cele mai recente date indică un drum lung spre revenirea la viteza dinainte de pandemie la nivel național.

Scăderea importurilor, semnal al unei cereri interne slabe

Importurile chineze au scăzut cu 8% în aprilie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, după ce în februarue scăzuseră în termeni anuali cu încă 1,4%, în timp ce exporturile au avansat cu 8%, scăzând de la 14,8 în martie, au indicat datele făcute publice de autoritățile vamale.


Economiștii consultați de Reuters, dădeau în medie o creștere zero a importurilor și un avans cu 8% a exporturilor chineze.

 „La începutul acestui an, presupuneam că majorările pentru importuri vor depăși cu ușurință nivelurile din 2022 după redeschiderea țării post-Covid, dar nu a fost cazul”, a declarat Xu Tianchen, economist la economist Intelligence Unit, pentru Reuters.

„Deși revenirea Chinei post-COVID a fost rapidă și bruscă, a fost în mare parte internă și nu a fost resimțită de restul lumii”, a adăugat el.

Economia mondială nu poate conta pe China ca locomotivă economică

Oficialii guvernamentali de la Beijing au avertizat în mod repetat despre mediul economic extern „sever” și „complicat cauzat de riscurile crescânde de recesiune pentru mulți dintre partenerii comerciali cheie ai Chinei.

Deteriorarea bruscă a fluxurilor comerciale de luna trecută nu va face decât să reînnoiască îngrijorările cu privire la nivelul cererii externe și la riscurile existente pentru economia internă, mai ales având în vedere redresarea fragilă din 2022, când comerțul exterior a fost grav perturbat de restricțiile anti-Covid impuse în China.

 „Având în vedere perspectivele sumbre pentru cererea externă, credem că exporturile vor scădea în continuare înainte de a ajunge la nivelul minim în cursul acestui an”, a declarat Zichun Huang, economist la capital Economics, într-o notă adresată investitorilor.

Guvernul, care a intensificat o serie de măsuri de sprijinire a economiei, vizează o țintă modestă de creștere a PIB-ului de aproximativ 5% pentru acest an, după ce a ratat cu mult obiectivul pentru 2022.

„Economia globală se deteriorează și va afecta sectorul de producție din China”, a declarat Iris Pang, economist-șef în cadrul departamentului China la ING.

„Cel mai probabil, guvernul va interveni pentru a proteja locurile de muncă din sectorul producției industriale prin măsuri fiscale”, a adăugat el

„Se pare mai probabil ca, ca răspuns, guvernul să intervină pentru a sprijini piața muncii din sectorul de producție prin stimulente fiscale”.

Germania: Producția industrială scade, temerile de recesiune cresc

Producția industrială germană a scăzut mai mult decât se aștepta în martie, parțial din cauza unei performanțe slabe a sectorului auto.

Producția industrială s-a contractat în martie mai mult decât așteptările analiștilor, parte din cauza unei performanțe slabe în sectorul automotive, stârnind din nou temerile de recesiune în cea mai mare economie a Europei, transmite Bloomberg.

Producția a scăzut în martie cu 3,4% față de luna precedentă, după o creștere de 2,1% în februarie, a anunțat luni biroul federal de statistică. Într-un sondaj realizat de Reuters, analiștii au indicat o scădere de doar 1,3%.

„După o creștere susținută a producției industriale la începutul anului, a existat un declin neașteptat de puternic în martie”, a transmis luni Ministerul Economiei.

Producția de autovehicule și piese auto a scăzut cu 6,5% față de luna precedentă. Producția de mașini și echipamente a scăzut cu 3,4%, iar sectorul construcțiilor s-a contractat cu 4,6% față de februarie.

La nivelul primului trimestru, producția industrială a fost cu 2,5% mai mare decât în ultimul trimestru din 2022, potrivit biroului german de statistică.

Cel mai îngrijorător, în martie, comenzile industriale germane au scăzut cu 10,7% față de luna anterioară pe seria ajustată sezonier și calendaristic, înregistrând cea mai mare scădere lunară din 2020, la apogeul pandemiei de COVID-19.

„Producția germană suferă din ce în ce mai mult de pe urma creșterilor globale ale dobânzilorr, care frânează din ce în ce mai mult economia”, a declarat economistul-șef al Commerzbank, Ralph Solveen. „Riscurile unei recesiuni în Germania cresc”, a adăugat acesta.

Vânzările cu amănuntul (consumul privat) și exporturile au scăzut, de asemenea, drastic în martie, crescând șansele unei revizuiri în scădere a produsului intern brut în primul trimestru, a declarat directorul unei filiale ING, Carsten Brzeski.

PIB-ul a rămas neschimbat trimestrial în termeni ajustați în primul trimestru, după o contracție de 0,5% în trimestrul al patrulea din 2022.

Estimarea flash a PIB pentru primul trimestru a rămas neschimbat față de trimestrul 4 din 2022, când s-a contractat cu 0,5%.

Recesiunea tehnică este definită ca două scăderi trimestriale consecutive

„O revizuire în scădere (a PIB în T1) ar însemna că economia a intrat în recesiune”, a spus Brzeski.

SUA: Semnale mixte din economie și pesimism

Spre deosebire de optimismul de care dă dovadă de obicei miliardarul Warren Buffett, șeful cunoscutului fond de investiții, Berkshire Hathaway, a prezentat o prognoză mai sumbră a evoluției economiei americane, conform Bloomberg.

Cu ocazia Adunării Generale a investitorilor desfășurată în weekend, Buffett a apus că se așteaptă ca profiturile să scadă în acest an la majoritatea entităților din conglomeratul său de firme, din cauza încetinirii economice, până la o posibilă recesiune. Miliardarul este pesimist, cu toate că pe primul trimestru al acestui an, compania sa de administrat active, Berkshire a raportat un profit operațional de 8,07 miliarde de dolari, în creștere cu 13%, față de aceeași perioadă a anului trecut când a fost 7,04 miliarde.

„Majoritatea afacerilor noastre vor raporta profituri mai mici în acest an decât anul trecut”, a spus Buffett, în vârstă de 92 de ani, în fața a mii de oameni prezenți la evenimentul desfășurat sâmbătă, potrivit Bloomberg. În ultimele șase luni, mai mult sau mai puțin, „perioada incredibilă” de creștere pentru economia SUA a luat sfârșit, a spus el.

După cum notează Bloomberg, Berkshire este adesea privit ca un indicator al sănătății economiei americane, datorită naturii expansive a afacerilor sale, care conțin companii pornind de căile ferate la distribuția de energie elctrică și retail. Buffett însuși a spus că Berkshire își datorează succesul creșterii incredibile a economiei americane de-a lungul deceniilor, dar aniticipația sa pentru o reducere a cifrei de afaceri a firmelor sale coincide cu greutățile pe care le întâmpină băncile regionale care frânează activitatea de creditare, pe măsură ce inflația și ratele debânzilor tot mai mari continuă să erodeze climatul economic.

Consumul ține economia SUA pe linia de plutire

Semnalele din economia americană sunt mixte, unele sectoare confruntându-se cu recesiunea în timp ce altele au reușit să rămână pe linia de plutire.

Sectorul industrial, inclusiv producția și transportul de mărfuri, trece în prezent printr-o recesiune prelungită, care corespunde criteriilor pentru o recesiune. Sondajele lunare ale întreprinderilor au arătat în mod repetat că activitatea de producție a fost în scădere din noiembrie 2022, recesiunea fiind confirmată de nivelurile în scădere a transportului de containere, a consumului de motorină și a vânzărilor de electricitate industrială.

Industria și transportul de mărfuri trec prntr-o perioadă de contracție prelungită, care corespunde criteriilor unei recesiuni. Din noiembrie 2022, datele statistice au indicat o scădere a producției industriale precum și a transportului de containere și a consumului de motorină.

PIB din primul trimestru a fost salvat de sectorul serviciilor care a crescut, menținând economia în afara zonei de recesiune.

Pe partea de consum, creșterea cheltuielilor gospodăriilor a compensat contracția investițiilor în economie. Majoritatea gospodăriilor și-a menținut nivelul relativ ridicat de cheltuieli pe fondul unui șomaj scăzut, reducerilor de impozite și a ajustărilor salariale la costul vieții.

De asemenea, prețurile mai scăzute la energie au atenuat presiunea asupra bugetelor gospodăriilor, în timp ce ocuparea forței de muncă atât în sectorul producție, cât și în cel al serviciilor a crescut, deși avansul economiei încetinește.

Un alt factor negativ, care afectează economia reală dar și gospodăriile îl reprezintă înăsprirea standardelor de creditare în urma creșterii puternice a ratelor dobânzii și a crizei băncilor regionale.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: