8 octombrie, 2019

CFR SA amenință cu executarea silită celelalte două companii de stat din domeniu, CFR Călători şi CFR Marfă, dacă nu îşi vor achita datoriile provenite din neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI), potrivit directorul general al administratorului naţional de infrastructură, Constantin Axinia.

Totodată, CFR SA a propus CFR Mărfă ca, în compensarea datoriei, să cedeze active (locomotive și vagoane) cu care compania de infrastructură să înființeze un departament de transport.

Noul departament al CFR SA s-ar putea transforma, la nevoie, într-o altă companie „de marfă” a statului, potrivit declarațiilor directorului CFR SA, citat de Agerpres.


Planurile CFR SA sunt prezentate în perioada în care CFR Marfă va fi obligată să returneze statului echivalentul a sute de milioane de euro, ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană cu condiția restructurării companiei, restructurare care nu a mai avut loc.

„CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, sub ce formă facem restructurarea… firma oricum are datorii, n-are de unde să mai plătească şi sutele astea de milioane de euro care vor veni suplimentar”, avertiza luni Bogdan Chirițoiu.

CFR SA și CFR Călători nu se înțeleg pe cuantumul datoriei

„CFR Călători are o datorie de 180 de milioane de lei, care creşte pe măsură ce trece timpul, iar CFR Marfă are o datorie de un miliard de lei. Am făcut notificări, mi-au plătit ceva din urmă, dar îi vor executa silit”, a declarat Constantin Axinia, la deschiderea unui eveniment legat de Zilele Feroviare.

La sfârşitul anului 2018, CFR SA avea de încasat 1,37 miliarde lei de la operatorii de transport feroviar, din care cea mai mare parte erau datoriile CFR Marfă, potrivit unui studiu al Consiliului Concurenței.


La rândul său, directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, prezent la eveniment, a spus că datoria se ridică doar la 100 de milioane de lei, pe care compania o va „compensa” cu încasările de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Cum vrea CFR SA să se extindă în transportul de marfă și de călători

Cât priveşte CFR Marfă, acesteia i s-a propus o variantă pentru reducerea sau compensarea cu active datoriei de un miliard de lei, iar CFR SA să se extindă în transportul de marfă.

„Eu am propus o variantă pentru CFR Marfă de a ajuta această companie: să-mi dea în banii ăştia nişte active ca să pot ajuta CFR Marfă în sensul de a nu fi executat de altcineva – vagoane, locomotive, terminale. Există un plan. Îmi voi dezvolta un departament de marfă în care vor exista vagoane şi locomotive apte de circulaţie. Cu o parte din vagoane şi locomotive îmi voi face propriul meu transport tehnologic. Ca un fel de holding. În momentul în care statul român va considera că are nevoie să creeze o altă ‘Marfă’ poate să dea dispoziţie, prin lege, ca aceste locomotive şi vagoane de la Infrastructură care au fost luate de la Marfă să creeze o altă societate de marfă”, a spus Constantin Axinia.

Directorul general al CFR SA a adăugat că ar putea achiziţiona şi trenuri pentru transport de călători.

„Achiziţia de trenuri de călători…nu vreau să divulg, că sunt într-o negociere. Aş vrea, sper să fiu tot aici, ca în momentul în care se va circula de la Bucureşti Nord la Otopeni să se circule cu material rulant aparţinând CFR SA, adică Infrastructură. Şi dacă reuşesc vă voi arăta un adevărat material rulant performant 2019. Vreau să vă spun un lucru foarte important. Din toate societăţile desprinse din calea ferată, singura care este stabilă acum este CFR SA”, a subliniat Constantin Axinia.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: