cele mai mari centrale nucleare din lume

17 noiembrie, 2022

Cele mai mari centrale nucleare din lume sunt în Japonia, Canada, China și Coreea de Sud. Acestea sunt singurele state care au centrale nucleare cu o putere instalată mai mare de 6.000 de megawați (MW).

În clasamentul de mai jos, realizat pe baza datelor deținute de Agenția Internațională pentru Energie Atomică, se regăsesc centralele nucleare care nu au fost închise definitiv. Sunt incluse, în schimb, centralele nucleare a căror operare este suspendată.

De exemplu, centrala nucleară Kashiwazaki-Kariwa din Japonia se regăsește în acest top, chiar dacă operarea a 5 dintre cele 7 unități ale sale este suspendată în prezent. Activitatea a fost sistată în urma cutremurului de 9 grade care a provocat un tsunami puternic în anul 2011. Însă centrala nucleară de la Fukushima, cea care a fost lovită de valul uriaș ce a urmat seismului, a fost închisă definitiv și nu se regăsește în clasament.

Cea mai mare centrală nucleară din lume


1. Pe locul întâi în acest top cu cele mai mari centrale nucleare din lume se află centrala Kashiwazaki-Kariwa din Japonia. În total, ea are o capacitate instalată de 8.212 MW în cele 7 unități ale sale. Centrala are 5 unități a câte 1.110 MW și două unități de 1.356 MW. Prima unitate, Kashiwazaki-Kariwa – 1, a fost conectată la rețeaua de electricitate în anul 1985.

După cutremurul produs în Oceanul Pacific în anul 2011, la 72 de kilometri distanță de Peninsula Oshika, care a produs un tsunami ce a atins înălțimea de 40 de metri, multe dintre centralele nucleare din Japonia au fost închise. În prezent, 27 de reactoare nucleare din această țară, cu o putere totală instalată de peste 17.000 de MW, sunt închise definitiv.

Cele mai mari centrale nucleare din lume – Japonia, pe locul întâi

Importanța energiei nucleare în mixul energetic al Japoniei a scăzut extrem de mult după incidentul Fukushima. De exemplu, în anul 2010, energia nucleară reprezenta 29,21% din toată energia produsă în această țară (în 2002 fusese chiar de 34,47%). În 2012, ea a reprezentat numai 2,07%, iar în 2014 a ajuns la 0%.

Acum, energia nucleară se află din nou pe un trend ascendent. În anul 2021, 7,2% din energia produsă în Japonia a fost obținută în centralele nucleare.


În momentul de față, în această țară se află în operare 17 reactoare nucleare cu o capacitate totală de peste 16.300 MW, iar alte două reactoare nucleare (cu o capacitate totală de peste 2.600 MW) sunt în construcție.

În 2021, cele 17 reactoare nucleare au produs peste 61.000 de gigawați-oră (GWh).

Țări unde energia nucleară este foarte importantă

2. Pe locul 2 în acest clasament cu cele mai mari centrale nucleare din lume se află centrala nucleară Bruce, din Canada, cu o putere totală instalată de 6.944 MW. Centrala are 8 unități operaționale, prima dintre acestea fiind dată în folosință în anul 1976.

cele mai mari centrale nucleare din lume
Centrala nucleară Bruce, din Canada. Foto: Chuck Szmurlo / Wikipedia.org

În Canada funcționează în prezent 19 reactoare nucleare cu o putere instalată de peste 13.000 MW. Alte 6 reactoare nucleare au fost închise definitiv. Acestea din urmă aveau o putere instalată de peste 2.000 MW.

Importanța energiei nucleare în Canada a rămas relativ constantă. În anul 2014, energia nucleară a reprezentat 16,8% din mixul energetic din această țară, iar anul trecut procentul a fost de 14,3%. Reactoarele nucleare din Canada au produs în 2021 peste 73.000 de GWh de electricitate.

Cele mai mari centrale nucleare din lume – China, în top

3. Pe locul trei în clasamentul cu cele mai mari centrale nucleare din lume se află centrala nucleară Hongyanhe, din China. Aceasta are o putere instalată de 6.714 MW (6 reactoare nucleare a câte 1.119 MW fiecare). Prima unitate a fost dată în folosință în 2013.

În China funcționează în momentul de față 55 de reactoare nucleare cu o putere instalată totală de peste 52.000 MW. Alte 18 reactoare nucleare cu o capacitate totală de peste 18.000 MW sunt în construcție.

În anul 2021, centralele nucleare au avut o producție uriașă de energie electrică: peste 400.000 de GWh. În ciuda acestui fapt, energia nucleară a reprezentat doar 5% din mixul de energie din China – în mare parte, țara se bazează în continuare pe cărbune pentru producerea energiei electrice. În ultimii ani, energia produsă din combustibil nuclear a ajuns să crească doar de la 1,43% din mixul energetic din această țară în 2002 la 5,02% în 2021.

Cele mai mari centrale nucleare din lume – Coreea de Sud

4. Fuqing, China – 6.656 MW

5. Tianwan, China – 6.608 MW

6. Yangjiang, China – 6.516 MW

7. Hanul, Coreea de Sud – 6.226 MW.

Energia nucleară joacă un rol important și în Coreea de Sud. La ora actuală, în această țară funcționează 25 de reactoare nucleare cu o capacitate totală instalată de peste 24.000 MW, iar alte 3 reactoare sunt în construcție (vor avea o putere instalată de peste 4.000 MW).

În anul 2021 Coreea de Sud a produs peste 150.000 de GWh în centralele sale nucleare (adică 28% din totalul energiei produse în această țară).

8. Hanbit, Coreea de Sud – 6.216 MW

Foto principală: Centrala nucleară Hanul, din Coreea de Sud. Surse foto: Korea Ulchin NPP / Wikipedia.org / Chuck Szmurlo / Wikipedia.org

Dacă acest articol despre cele mai mari centrale nucleare din lume vi s-a părut interesant, s-ar putea să vă intereseze și:

Cele mai mari parcuri de energie solară din România. TOP 21 centrale
Cele mai mari parcuri de energie solară din Europa. TOP 10
Cei mai mari producători de energie electrică din România. TOP 3

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: