9 aprilie, 2022

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a promis vineri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că raportul privind candidatura Ucrainei la UE va fi gata “în câteva săptămâni” după ce acesta va răspunde întrebărilor dintr-un raport pe care i l-a înmânat vineri, cu ocazia unei vizite oficiale în Ucraina, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

„Acesta este un pas important către UE”, i-a spus von der Leyen lui Zelenski în timp ce îi înmâna plicul cu documentul. „De aici începe drumul vostru spre UE”, a subliniat ea, asigurându-l pe Zelenski că examinarea de către Comisie va fi “nu, ca întotdeauna, o chestiune de ani, ci de săptămâni”.

Preşedintele ucrainean a dat asigurări că guvernul său va răspunde “cât mai curând posibil” la întrebările puse de Bruxelles.


Comisia a fost mandatată de Consiliu să pregătească un raport privind îndeplinirea criteriilor de aderare de către Ucraina, precum şi de către Georgia şi Republica Moldova, cu ocazia summitului liderilor europeni de la Versailles, Franţa, din 10-11 martie.

Printre criteriile care trebuie confirmate în raport înainte de acordarea statutului de ţară candidată se numără respectarea valorilor fundamentale ale UE, existenţa unor instituţii care să garanteze democraţia şi o economie de piaţă.

De la semnarea scrisorii prin care Zelenski a depus cererea de aderare la UE la Bruxelles, la 28 februarie, până la punerea în mişcare a mecanismelor au trecut doar şapte zile – un record dacă ne gândim la experienţa ţărilor din Balcanii de Vest, care au trebuit să aştepte în cel mai bun caz luni de zile pentru ca mecanismul să fie pus în mişcare după ce au depus cererea de aderare, remarcă EFE.

Ursula von der Leyen şi şeful diplomaţiei UE Josep Borrell au efectuat vineri o vizită în Ucraina, în semn de “sprijinul de neclintit” pentru această ţară.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: