Justin Trudeau, vizită-surpriză la Kiev – promite un nou ajutor militar, de 500 mil. $
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau a promis sâmbătă, în timpul unei vizite la Kiev, un ajutor militar suplimentar în valoarea de 500 de milioane de dolari

Președintele Emmanuel Macron a afirmat, joi, la Kiev, că Franța, Germania, Italia și România susțin acordarea “imediată” a statutului de candidată la UE pentru Ucraina,
Comisia Europeană va finaliza “săptămâna viitoare” avizul cu privire la intenţia Ucrainei de a obţine statutul de ţară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, a
Cancelarul german Olaf Scholz va călători la Kiev împreună cu omologii săi din Franța și Italia, înainte de summitul Grupului celor Șapte de la sfârșitul
Președintele Senatului, Florin Cîțu, se află în drum spre Kiev, a anunțat miercuri, senatorul PNL Daniel Fenechiu, citat de Agerpres. Plecarea lui Cîțu în Ucraina
Premierul Nicolae Ciucă, președintele PSD Marcel Ciolacu și ministrul de Externe Bogdan Aurescu au efectuat marți o vizită oficială în Ucraina. Ei au avut întrevederi
Premierul Marii Britanii Boris Johnson s-a văzut sâmbătă la Kiev cu președintele Ucrainei Volodomir Zelenski, potrivit BBC. Ambasada Ucrainei la Londra a postat pe Twitter
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a promis vineri preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că raportul privind candidatura Ucrainei la UE va fi gata “în
Cancelarul german Olaf Scholz a cerut luni Rusiei ”semne imediate ale dezescaladării”. Apelul a fost făcut înainte de deplasarea la Kiev (luni) şi apoi la
Înaltul Reprezentant UE pentru politică externă, Josep Borrell (foto), începe marți o vizită de 2 zile în Ucraina, vizită care este organizată înaintea reuniunii SUA
Preşedintele Klaus Iohannis face joi o vizită la Kiev, unde va avea întâlniri cu omologul ucrainean, Petro Poroşenko, cu premierul Arseni Iaţseniuk, preşedintele Radei, Volodimir