duminică

14 iulie, 2024

ce sunt piețele extrabursiere

31 iulie, 2023

Pentru a înțelege ce sunt piețele extrabursiere trebuie să arătăm care este diferența dintre piețele over the counter și bursele de valori.

Ce sunt piețele over the counter

O piață extrabursieră este o piață unde tranzacțiile se fac direct între cele două părți, fără supravegherea unei burse. Așadar, după cum le spune și numele, piețele extrabursiere sunt piețe de capital din afara burselor de valori, neorganizate și descentralizate. Ele mai sunt numite și piețe over the counter.

Există numeroase diferențe între piețele extrabursiere și bursele de valori.


În primul rând, în vreme ce bursele de valori oferă transparență și cotații pentru prețurile acțiunilor și celorlalte titluri de capital vândute / cumpărate, în cazul piețelor extrabursiere prețul nu este neapărat dezvăluit public, potrivit Wikipedia.org. Astfel, acțiunile tranzacționate pe piețele extrabursiere se numesc acțiuni nelistate, spre deosebire de cele de pe bursă, numite acțiuni listate.

Ce sunt piețele extrabursiere – diferența față de burse

În ceea ce privește valorile tranzacționate, atât pe burse, cât și pe piețele extrabursiere se pot tranzacționa acțiuni și instrumente financiare derivate. Diferența de bază este că produsele tranzacționate pe bursele tradiționale, reglementate, trebuie să fie standardizate.

Acest fapt înseamnă că valorile livrate (de exemplu cele specificate într-un contract futures) trebuie să aibă o anumită cantitate și calitate definite clar, și care sunt identice pentru toate tranzacțiile produsului respectiv.

În cazul piețelor extrabursiere nu există astfel de limitări, iar părțile pot – prin negociere – să stabilească diverse cantități și caracteristici ale produselor tranzacționate.

Diferența dintre piețele OTC și bursele de valori


Înțelegem mai bine ce sunt piețele extrabursiere analizând și alte diferențe dintre piețele over the counter și bursele de valori.

Spre deosebire de bursele de valori, piețele extrabursiere nu au locații fizice. Tranzacționarea se realizează electronic printr-un sistem foarte diferit de cel folosit pe bursă. Acesta din urmă este un sistem de licitație prin care cumpărătorii și vânzătorii introduc oferte (prețuri bid și ask) în același timp, se arată într-un ghid realizat de investopedia.com. Prețul la care se tranzacționează o acțiune reprezintă cel mai mare preț pe care un cumpărător este dispus să îl plătească și cel mai scăzut preț pe care un vânzător este dispus să îl accepte. Cererile și ofertele care se potrivesc sunt împerecheate, iar comenzile sunt executate.

Pe piețele extrabursiere, dealerii anunță anumite prețuri la care cumpără / vând diverse valori, iar prețul e stabilit prin negociere. Un schimb între un vânzător și un cumpărător poate fi realizat fără ca ceilalți participanți de pe piață să cunoască prețul la care s-a încheiat tranzacția.

ce sunt piețele extrabursiere
Foto: geralt / pixabay.com

Ce sunt piețele extrabursiere și cum funcționează

De asemenea, pe o piață extrabursieră nu există centralizarea ordinelor și nici a decontării, care este indispensabilă pentru o piață bursieră, potrivit tradeville.ro.

Prin urmare, piețele extrabursiere sunt piețe de negociere, iar piețele bursiere sunt piețe de licitație.

Pe piețele extrabursiere se tranzacționează și valute sau criptomonede. De exemplu, piața valutară Forex este o piață extrabursieră (over the counter) unde se realizează tranzacții în mod continuu, 24 de ore pe zi (tranzacționarea nu este limitată de orele de funcționare ale unei burse tradiționale).

Investitorii care vor să tranzacționeze pe piețele extrabursiere trebuie să ia legătura cu un broker sau un dealer care activează pe astfel de piețe.

Ce sunt piețele extrabursiere – avantaje

Piețele extrabursiere au anumite avantaje. De exemplu, ele ajută la promovarea anumitor acțiuni și instrumente financiare care altfel nu ar fi disponibile pentru investitori, mai notează investopedia.com.

De asemenea, companii mai mici, care nu își permit listarea la bursă, pot atrage capital prin vânzarea de acțiuni.

Ce sunt piețele extrabursiere – dezavantaje

Pe de altă parte, există și riscuri. Piețele extrabursiere prezintă un risc mai mare de contrapartidă. Acesta reprezintă probabilitatea ca cealaltă parte dintr-o tranzacție să nu-și îndeplinească obligațiile contractuale. Fiind piețe nereglementate, există un risc mai mare ca o parte a unei tranzacții de pe piețele over the counter să nu facă plățile curente sau viitoare pe care trebuie să le realizeze, conform contractului.

Totodată, acțiunile tranzacționate over the counter sunt mai puțin lichide (volumul este mai scăzut), ceea ce duce la întârzieri în finalizarea tranzacțiilor.

În plus, multe acțiuni care se tranzacționează pe piețele extrabursiere pot fi foarte volatile.

Lipsa transparenței de pe piețele extrabursiere poate fi și ea problematică, mai notează sursa citată. Mai puțină reglementare duce la mai puține informații publice disponibile, la informații neactualizate și la posibilitatea de fraudă.

Potrivit unui articol explicativ realizat de Fondul Monetar Internațional, toate titlurile de capital și instrumentele financiare derivate implicate în criza financiară ce a început cu prăbușirea pieței creditelor ipotecare din SUA în 2007 se tranzacționau pe piețe extrabursiere.

Foto: geralt / geralt / pixabay.com

Dacă acest articol ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Ce înseamnă over the counter. Tranzacții realizate pe piețele OTC
Ce sunt contractele futures, ce scop au și cum se tranzacționează

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: