Evoluția cursului de schimb euro/leu a creeat o mică emoție prin valorile nominale ajunse la cele mai mari cote în ultimele zile, unii mergând până acolo încât să vorbească despre „o prăbușire a monedei naționale”.
De fapt, precum în bancurile cu Radio Erevan, situația pe parcursul acestui an arată mai degrabă invers, de-abia acum intrându-se într-o logică firească din perspectiva diferențialului de inflație.
Diferențialului de inflație descrie ecartul dintre creșterea medie a prețurilor din Zona Euro și cea din România. Dacă nivelul inflației în Eurozonă s-a redus de peste trei ori în ultimele 12 luni, la noi diminuarea a fost una mult mai moderată, de doar un punct procentual din cele 4,2% consemnate în luna octombrie 2018.
În context, ar fi utilă o explicație în privința modificării ”normale” a cursului de schimb, pentru a nu se perpetua ideea falsă a stabilității reale a cursului de schimb față de euro prin păstrarea valorii nominale.
Astfel, dacă admitem că puterea de cumpărare a leului se mișcă perfect sincron cu cea a euro, ar rezulta o modificare a cursului de schimb NOMINAL euro/leu exact de mărimea diferențialului de inflație. Altminteri, ar rezulta că puterea de cumpărare a leului ar crește în raport cu cea a euro.
De fapt, datele publicate de Eurostat arată cum creșterea cursului de schimb euro/leu nu a ținut pasul cu creșterea diferențialului de inflație, păstrat în ultimele șase luni semnificativ peste cel din urmă cu un an.
În condițiile în care așa cum merge economia nu există o bază pentru aprecierea relativă a leului, din motive legate de deficitele externe, mai degrabă ar fi trebuit să fie de mirare de ce cursul de schimb din octombrie era încă sub cel din mai.
Cât despre tendința de a merge spre 4,78 lei/euro, dacă facem raportarea la cursul de 4,6651 lei/euro din octombrie 2018, obținem exact cel mai recent diferențial de inflație.
Încă o comparație relevantă: cu celelalte monede din regiune
Dar, poate că ar fi util să luăm în calcul și o raportare la trei monede aflate în regim similar de flotare, să vedem dacă leul s-a depreciat în raport cu acestea: coroana cehă, zlotul polonez și forintul maghiar.
Răspunsul este elocvent dacă ne uităm la ultimele două săptămâni, dincolo de extrem de micile variații zilnice:
leul a rămas cvasiconstant în termeni nominali față de coroana cehă (CZK), zlotul polonez ( PLN) și forintul maghiar (HUF). Ceea ce nici nu prea ar fi trebuit să se întâmple, deoarece inflația în aceste trei țări este mai redusă decât la noi iar din comerțul cu ele rezultă deficite bilaterale însemnate.
În aceste condiții, cu date care atestă o depreciere foarte moderată și sincronă a valutelor din Europa Centrală și România, de ce ar fi rămas euro la 4,72 lei sau 4,75 lei ? Ar fi rezultat o apreciere semnificativă în termeni reali pentru moneda națională și o presiune mai mare în sensul expandării deficitului extern.
Una peste alta, deocamdată nu s-a întâmplat nimic deosebit cu moneda națională, în pofida evoluției îngrijorătoare a unor indicatori macroeconomici, de pildă deficitul de cont curent.
Încă mai avem timp să stabilizăm treptat economia și să ne continuăm consolidarea puterii de cumpărare a leului, dacă nu vom abuza în politica acordării de noi venituri.
