luni

29 iulie, 2024

Stiri

Miniștrii Economiei din Franța și Germania vor face o vizită oficială în SUA, în cadrul căreia vor solicita administrației de la Casa Albă să renunțe la acțiunile „agresive” împotriva companiilor europene, care urmăresc să atragă investițiile verzi peste...
6 februarie, 2023
Fondul Global de Pensii al Guvernului Norvegiei, cel mai mare astfel de fond de la nivel global, cu active de 1.300 de miliarde de dolari în 2022, și-a triplat anul trecut deținerile de titluri de stat românești, acestea...
6 februarie, 2023
Impozitarea chiriilor s-a modificat începând cu anul 2023. Din acest ghid vei afla tot ce trebuie să știi despre impozitarea chiriilor 2023. Modificările sunt prevăzute de OUG nr. 16 din iulie 2022, ce a completat Legea nr. 227/2015...
6 februarie, 2023
Comenzile din fabricile germane au crescut mai mult decât se anticipase în decembrie, cel mai recent semn că cea mai mare economie a Europei va trece peste iarnă fără a vedea o scădere, potrivit Bloomberg. Cererea a crescut...
6 februarie, 2023
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în 2022, faţă de anul 2021, ca serie brută, cu 4,4%, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)....
6 februarie, 2023
Update: Un nou bilanț al victimelor: cel puțin 2.300 de morți Update: România trimite în Turcia trei aeronave care vor avea la bord 60 de salvatori, patru câini antrenați pentru căutări după cutremur și șapte tone de echipamente....
6 februarie, 2023
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a fost primit duminică la Palatul prezidențial Al-Ittihadiya din Cairo, unde s-a întâlnit cu președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi. Cei doi oficiali au vorbit despre relațiile economice, dar și despre impactul războiului declanșat de Rusia...
5 februarie, 2023
Incidența cazurilor de cancer din România se află sub media UE, însă mortalitatea provocată de această boală este peste media Uniunii și se află în creștere pentru șase tipuri de cancer, conform Raportului realizat de Comisia Europeană împreună...
5 februarie, 2023
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat că prefectul Toni Greblă (foto) vrea să atace în instanţă, luni, reglementarea de urbanism a zonei istorice a Bucureștiului. Primarul General a avertizat, potrivit Agerpres, că acest lucru ar însemna că timp...
5 februarie, 2023
Țările cu cei mai mulți km de autostradă sunt China, Statele Unite ale Americii, Canada, Spania, Mexic, Germania și Marea Britanie. Spania, lider în Europa Mai jos găsiți clasamentul cu țările cu cei mai mulți km de autostradă....
5 februarie, 2023
Dacă ai fost concediat deoarece postul tău s-a desființat nu înseamnă că poți fi dat imediat afară. Drepturile angajatului la desființarea postului trebuie respectate. Ce înseamnă concedierea prin desființarea postului Găsim mai multe informații despre drepturile angajatului la...
5 februarie, 2023
Aflăm ce înseamnă acțiuni nominative din Legea numărul 31 din 16 noiembrie 1990 privind societățile (republicată). Ce sunt acțiunile nominative Articolul 91 din Capitolul IV (referitor la societățile pe acțiuni) stipulează că, în societatea pe acțiuni, capitalul social...
5 februarie, 2023
Elon Musk a fost găsit nevinovat de acuzațiile de fraudă care i s-au adus după ce a trimis un mesaj despre Tesla care a generat creșterea și apoi scăderea acțiunilor companiei. Elon Musk s-a confruntat cu un proces...
5 februarie, 2023
Ministrul canadian al Apărării, Anita Anand, a distribuit sâmbătă pe Twitter fotografii cu primul tanc de luptă principal Leopard 2 care este încărcat într-un avion pentru a-l aduce în Ucraina. „Canada este alături de poporul Ucrainei – și...
5 februarie, 2023
Balonul spion al Chinei a fost doborât cu o rachetă lansată de un avion F-22, a anunţat Pentagonul, potrivit CNN. Un înalt oficial militar a precizat că balonul a fost doborât la ora locală 14:39 de o rachetă...
5 februarie, 2023
Armata americană a doborât presupusul balon de spionaj al Chinei deasupra Oceanului Atlantic, a declarat pentru CNN un oficial american. Balonul a fost observat pentru prima dată pe cerul Statelor Unite deasupra statului Montana la începutul acestei săptămâni...
4 februarie, 2023
Țările UE au convenit vineri să limiteze prețul global al produselor petroliere rusești, înainte de interzicerea completă a importurilor de țiței rusesc, care intră în vigoare duminică. Ambasadorii au convenit, transmite Politico, să plafoneze prețul produselor petroliere care...
4 februarie, 2023
Timp de cel puțin trei ani de zile, o organizație secretă condusă din interiorul parlamentului rus a reușit să intervină cu succes în politicile europene privind Moscova, printr-o campanie de susținere a anexării peninsulei Crimeea în rândul parlamentarilor...
4 februarie, 2023
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat nemulțumirea la adresa statele membre UE care blochează sancțiunile asupra gigantul energetic nuclear al Rusiei, Rosatom. Președintele Zelenski a cerut, din nou, partenerilor să grăbească livrările de ”arme mai puternice”. Vorbind alături...
4 februarie, 2023
Ministerul Justiţiei a anunţat vineri că a iniţiat procedura de consultare publică un proiect care prevede că victimele infracţiunilor pot solicita un avans din compensaţia financiară sub formă de vouchere pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume...
4 februarie, 2023

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: