miercuri

17 aprilie, 2024

5 februarie, 2023

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a fost primit duminică la Palatul prezidențial Al-Ittihadiya din Cairo, unde s-a întâlnit cu președintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi.

Cei doi oficiali au vorbit despre relațiile economice, dar și despre impactul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Președintele egiptean i-a mulțumit premierului român pentru sprijinul acordat de România în evacuarea din Ucraina a celor peste o mie de studenți egipteni repatriați anul trecut, precum și pentru facilitarea exportului de cereale ucrainene pentru Egipt, potrivit unui comunicat al guvernului.


La rândul său, Nicolae Ciucă „a evidențiat nevoia de a sprijini fermierii români prin accesul la producția de îngrășăminte din Egipt necesare culturilor agricole”. Totodată, cei doi au convenit să crească exporturile de cereale ale fermierilor români pe piața egipteană.

„Cei doi înalți oficiali au subliniat importanța strategică a relației reciproce, care permite valorificarea poziției geostrategice a României în UE și a Egiptului ca poartă de intrare în Africa și Orientul Mijlociu. Din această perspectivă, a fost analizat impactul invadării Ucrainei de către Rusia asupra securității regionale și globale”, potrivit comunicatului.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate și aspecte privind procesul de pace în Orientul Mijlociu și rolul României în facilitarea unui mediu propice în acest sens. Părțile au convenit să dezvolte cooperarea la nivel politic și tehnic, în beneficiul ambelor state, se mai arată în comunicat.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: