sâmbătă

27 iulie, 2024

Stiri

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon, așa cum ceruse și Comisia Europeană. Potrivit Mediafax, anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele Comisiei Florin Iordache (PSD). El a precizat...
3 septembrie, 2012
Deputații au ales-o luni pe liberala Alina Gorghiu într-una dintre cele patru funcții de vicepreședinte al Camerei Deputaților. Ea îl înlocuiește astfel în funcție pe Florin Iordache (PSD). Celelalte trei funcții de vicepreședinți rămân la Viorel Hrebenciuc (PSD),...
3 septembrie, 2012
Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu, fost şef al Corpului de Control în acelaşi minister, a fost reţinut, luni după-amiază, pentru 24 de ore, de Parchetul Tribunalului Gorj. Potrivit parchetului general, oficialul din Ministerul Economiei este...
3 septembrie, 2012
Înalta Curte de Casație și Justiție a dat, luni verdictul așteptat de fostul premier Adrian Năstase în așa numitul Dosar Mătușa Tamara. Instanța Supremă a respins recursul pe care procurorii DNA l-au făcut la sentința instanței de fond,...
3 septembrie, 2012
Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AM POSDRU) trebuie să remedieze până în 6 octombrie deficienţele constatate de Comisia Europeană, pentru a evita suspendarea plăţilor, însă reprezentanţii MAEur consideră că misiunea este una „imposibilă”...
3 septembrie, 2012
Partidul Democrat Liberal va propune în Parlament ca judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) să nu mai fie numiți pe criterii politice, ci profesionale, prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sau Înaltei Curți de Casație și Justiție...
2 septembrie, 2012
Un sugar a decedat iar mai multe persoane au fost rănite grav duminică, în accidentul care a implicat un autocar ce transporta cetăţeni români, care s-a răsturnat pe autostrada A8 din sud-estul Franţei, potrivit unui bilanţ încă provizoriu...
2 septembrie, 2012
UPDATE / 24,27% dintre absolvenții de liceu care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea din toamnă au reușit să promoveze, rata fiind cu 4,75 puncte procentuale mai mare decât în sesiunea similară a anului 2011, conform rezultatelor...
2 septembrie, 2012
Guvernul eșalonează pentru 7 ani datoriile Societății Naționale de Televiziune (SRTv), Societății Naţionale de Transport Feroviar CFR Marfă şi Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., singurele trei companii de stat care au datorii fiscale mai mari de...
2 septembrie, 2012
Guvernul a stabilit, sâmbătă, ca alegerile parlamentare să se desfășoare pe 9 decembrie, după ce anterior, a avansat data de 2 decembrie 2012. La începutul ședinței de guvern, premierul Victor Ponta spunea că data de 2 decembrie ar...
1 septembrie, 2012
Guvernul va penaliza instituțiile administrației publice locale care nu-și reduc arieratele înregistrate, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență analizat sâmbătă în ședința Executivului, în primă lectură. Prin viitoarea OUG, primăriile și consiliile județene sunt obligate să-și reducă...
1 septembrie, 2012
Indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru autostrada suspendată propusă de primarul general Sorin Oprescu au fost aprobaţi, joi, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), valoarea totală a investiţiei fiind estimată la peste 1,5 miliarde de euro....
31 august, 2012
Directorul general al Erste Group Bank, prezentă în România prin BCR, a declarat că Europa de Est a trecut peste cele mai dure efcte ale crizei datoriilor de stat din zona euro, transmite Bloomberg citat de MEDIAFAX. „Nu...
31 august, 2012
Premierul Victor Ponta a trimis vineri o scrisoare liderilor socialiști de la Bruxelles, în care justifică condițiile în care socialiștii europeni au decis mutarea Congresului Partidului Socialist European (PES) de la București la Bruxelles. Cu o zi în...
31 august, 2012
Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare s-a diminuat cu 47,5% în primele cinci luni ale anului 2012, totalizând 318,04 milioane de euro, faţă de 606,7 milioane de euro în perioada similară din 2011, potrivit datelor furnizate AGERPRES...
31 august, 2012
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seară, că a fost ales vicepreşedinte al Internaţionalei Socialiste, fapt ce presupune ca o dată la şase luni să participe la reuniunea liderilor socialişti – potrivit Agerpres. „Mă bucur şi sper că...
31 august, 2012
Raportul macroeconomic al BCR prezentat joi, într-o conferință de presă, arată că banca își face calcule pe un deficit gugetar mai mare și contează pe o creștere economică mai mică decât cele estimate de autorități. „Nu credem că...
30 august, 2012
Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator membru al USL, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că o nouă suspendare a lui Traian Băsescu e posibilă constituțional și legitimă. Voiculescu spune că, într-un atare caz, liderii europeni nu vor mai...
30 august, 2012
Partidul Socialiştilor Europeni (PES) ar urma să oficializeze decizia de a muta de la Bucureşti congresul formaţiunii programat pentru sfârşitul lunii septembrie, în contextul îngrijorărilor privind legitimitatea democratică a premierului Victor Ponta, relatează joi, în exclusivitate, EurActiv. Nu...
30 august, 2012
Guvernul și presa germană critică măsura decisă de autoritățile franceze prin care se implică în scăderea prețurilor carburanților. guvernul francez a decis căteva măsuri cu caracter temporar prin care statul va suporta, prin reducerea accizelor, o parte din...
30 august, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: