3 septembrie, 2012

Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu, fost şef al Corpului de Control în acelaşi minister, a fost reţinut, luni după-amiază, pentru 24 de ore, de Parchetul Tribunalului Gorj.

Potrivit parchetului general, oficialul din Ministerul Economiei este cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit Mediafax, în același dosar a fost arestat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel.


În iunie, Dumitru Pârvulescu a fost numit, prin ordin al premierului Victor Ponta, în funcţia de secretar general adjunct la Ministerul Economiei. La începutul lunii mai, Pârvulescu fuse numit şef al Corpului de Control în Ministerul Economiei, până la acea dată el fiind şef al Direcţiei Contribuabililor Mici şi Mijlocii Gorj.

De asemenea, Dumitru Pârvulescu a fost director general adjunct la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj.

Recent, el a fost numit şi administrator special al UM Sadu.

Primarul din comuna gorjeană Peştişani, Florin Pavel, aflat la cel de-al treilea mandat, ultima dată candidând din partea USL, a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii iunie, după ce Curtea de Apel Craiova a emis mandat de arestare pe numele său. El este acuzat de abuz în serviciu, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave contra intereselor publice, neglijenţă în serviciu şi luare de mită.


În acest dosar mai sunt cercetaţi, în stare de libertate, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, şi fratele său Gabriel, aceştia fiind acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu.

Dian Popescu este acuzat de dare de mită, fals, uz de fals şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, iar Gabriel Titus Popescu pentru fals.

Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, şi fratele său Gabriel au fost reţinuţi iniţial în dosarul în care a fost arestat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel. Ulterior, în 5 iulie, Tribunalul Gorj a decis ca cei doi să fie anchetaţi în libertate.

Potrivit anchetatorilor, firma celor doi, Maserati Construct SRL, a început în anul 2008 construirea unui stadion în localitatea Peştişani, lucrările nefiind terminate nici în prezent, deşi aveau că termen de execuţie un an. Cu toate acestea, firma respectivă a încasat pentru lucrări neexecutate circa 150.000 de lei, conform unui raport al Curţii de Conturi, aflat la dosarul instrumentant de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: