vineri

9 august, 2024

Stiri

Curtea Constituțională a României a primit excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din Legea alegerilor locale, ridicată la Tribunalul București, urmând ca ulterior să fie stabilită ședința de judecată în care aceasta va fi analizată, au confirmat marți...
19 aprilie, 2016
Realizatorul Rareş Bogdan a declarat marţi, la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului, că preşedintele Klaus Iohannis i-a propus, la jumătatea lunii martie, să fie reprezentantul Preşedinţiei în Consiliul de Administraţie al televiziunii publice, anunță Agerpres. Rareș Bogdan afirmă...
19 aprilie, 2016
Cel puțin 51% din carnea, legumele, fructele, mierea, ouăle, produsele de panificație și produsele lactate comercializate de marile lanțuri de magazine vor trebui să fie achiziționate de pe ”un lanț scurt de aprovizionare”, potrivit unui proiect de lege...
19 aprilie, 2016
Potrivit statisticilor oficiale, România are de două ori mai mulți tineri analfabeți funcțional decât media europeană, iar scăderea acestui procent ar trebui să constituie una dintre prioritățile sistemului de educație românesc, consideră Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR). Deși...
19 aprilie, 2016
Tentativa de ieșire din sfera de influență a Rusiei a costat Ucraina teritorii și mii de vieți omenești pierdute într-un război care a tocmai a intrat în al treilea an. Efectul agresiunii ruse este resimțit inclusiv în plan...
19 aprilie, 2016
Delegațiile celor mai mari state producătoare de oțel din lume nu au reușit să ajungă luni la un consens cu privire la soluționarea actualei crize din industria siderurgică, transmite presa internațională. Miniștri și oficiali din 34 de state,...
19 aprilie, 2016
Cozmin Guşă – acţionar Realitatea Tv – și Sorin Oancea – acţionar B1 TV – au fost audiați marți la DNA, în calitate de martori, în dosarul de corupție din cauza căruia Ludovic Orban s-a retras din cursa...
19 aprilie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a luat act de radierea unor drepturi cu privire la imobilul care a făcut obiectul deciziei civile a Curții de Apel Brașov și va returna de îndată sumele care i-au fost virate în baza contractului...
19 aprilie, 2016
În Monitorul Oficial a fost publicată luni ”Carta drepturilor și obligațiilor persoanei fizice supuse verificării situației fiscale personale”, un ordin al președintelui ANAF emis pe 7 aprilie 2016 care prezintă setul de drepturi și de obligații ale persoanelor...
19 aprilie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care crește indemnizațiile mamelor și a cerut Guvernului să o aplice cât mai repede. Legea a fost aprobată la sfârșitul lunii martie, însă executivul a explicat de mai multe ori că nu...
18 aprilie, 2016
Produsele piratate și contrafăcute reprezintă 2,5% din comerțul mondial, sau aproximativ 461 miliarde de dolari pe an, ceea ce afectează în mod semnificativ bugetele companiilor și statelor, a apreciat luni Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), informează...
18 aprilie, 2016
Președintele Klaus Iohannis nu mai este, începând de luni, proprietarul casei din centrul Sibiului pentru care se judecă de mai mulți ani, fiind radiat din Cartea Funciară. Președintele mai are două căi de contestație, a precizat, pentru Agrpres,...
18 aprilie, 2016
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, numirea în funcția de ministru al Muncii a lui Dragoș Pîslaru – după demisia săptămâna trecută a fostului ministru, Ana Costea, plecată din guvern în urma controverselor legate de proiectul Legii salarizării....
18 aprilie, 2016
Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, că Delta Dunării și zona aferentă acesteia au asigurat un buget de 1,114 miliarde de euro până în 2020, pentru finanțarea de proiecte eligibile pe diferitele programe operaționale – potrivit agenției Agerpres....
18 aprilie, 2016
Un tribunal ucrainean a decis luni că doi militari ruși, capturați în Ucraina în luna mai, se fac vinovați de mai multe acuzații, printre care se numără ”pregătirea unui act terorist” în legătură directă cu conflictul declanșat de...
18 aprilie, 2016
Ministrul Economiei, Costin Borc, i-a asigurat luni, pe minerii de la Complexul Energetic Oltenia că societatea nu va fi desființată. El a vorbit însă despre continuarea restructurărilor, cu acordarea salariilor de completare în momentul trecerii în șomaj. “Vă...
18 aprilie, 2016
Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, că Dragoș Pîslaru, pe care l-a propus în funcția de ministru al Muncii, urmează să continue și să finalizeze discuțiile privind elaborarea unui act normativ pentru a corecta dezechilibrele legate de salarizare....
18 aprilie, 2016
Profesorul universitar doctor Georgeta Ştefania Ungureanu a fost pusă sub control judiciar de procurorii parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru 21 de infracţiuni legate de activitatea acesteia de conducător de doctorat în cadrul Academiei de Poliţie...
18 aprilie, 2016
Grupuri rebele siriene au anunțat luni că redeschid bătălia împotriva trupelor guvernamentale, semn că violențele reîncep să escaladeze și că negocierile de pace derulate sub egida ONU vor fi periclitate, anunță Reuters. Grupul, care include facțiuni înrolate sub...
18 aprilie, 2016
Consiliul Concurenţei anunță luni declanşarea primei investigaţii care are la bază informaţii primite prin intermediul Platformei avertizorilor de concurenţă, unde a fost înregistrată o sesizare anonimă. Investigaţia, anunță Consiliul Concurenței, are ca obiect o posbilă încălcare a regulilor...
18 aprilie, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: