duminică

21 aprilie, 2024

18 aprilie, 2016

iohannisPreședintele Klaus Iohannis a promulgat legea care crește indemnizațiile mamelor și a cerut Guvernului să o aplice cât mai repede.

Legea a fost aprobată la sfârșitul lunii martie, însă executivul a explicat de mai multe ori că nu există bani pentru aplicarea acesteia și că dorește prorogarea ei.

„Chiar astăzi am semnat un decret de promulgare pentru o lege care, cu siguranță, este din zona dumneavoastră – este vorba de decretul de promulgare pentru Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului numărul 111 din 2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, adică indemnizația pentru mame.


Personal, consider că această lege este una bună, așteptată și binevenită. Vă încurajez pe dumneavoastră – și pe dumneavoastră, domnule Prim-ministru – să găsiți în guvern cele mai bune soluții pentru a aplica cât se poate de repede această lege. Eu vă rog să nu tratați această chestiune într-un mod contabil. Este o lege proactivă, din zona politicilor demografice, care cu siguranță este foarte importantă pentru România”, a declarat Klaus Iohannis.

Solicitarea șefului statului a fost făcută luni după ce Dragoș Pâslaru a depus jurământul ca ministru al Muncii.

Șeful statului s-a referit și la un alt subiect complex ce-l așteaptă pe noul ministru – salarizarea:

“Nu pot, domnule Ministru, să trec peste un întreg complex de probleme care vă aşteaptă, şi anume salarizarea bugetarilor, situaţie complicată. De mulţi ani încoace, guvernanţii, parlamentarii încearcă să găsească soluţii la această problemă, fără să fi găsit una satisfăcătoare pentru toată lumea până în momentul de faţă. Din discuţii cu foarte multă lume, înţeleg foarte bine că există o mare aşteptare.


Există evident o mare aşteptare pentru creșterea salariilor bugetarilor, există, evident, o mare aşteptare pentru eliminarea inechităţilor din domeniul salarizării bugetarilor.

Vă doresc, domnule Ministru, ca, împreună cu toţi actorii implicaţi, cu colegii din Guvern, cu sindicatele, cu toţi cei care pot contribui la această discuţie, să vă aplecaţi asupra acestei chestiuni şi să găsiţi o situaţie bună, o soluţie acceptată care realmente îmbunătăţeşte situaţia în acest domeniu”, a spus Klaus Iohannis.

Reamintim că Ana Costea și-a dat demisia din postul de ministru al Muncii, din cauza Ordonanței Salarizării.

După mai multe variante de lege (10 proiecte, portvit Anei Costea), Guvernul a optat pentru o ordonanță. Aceasta a fost considerată ca o greșeală chiar de Ana Costea, însă și de alți membri ai Cabinetului Cioloș, incusiv vicepremierul Vasile Dîncu.

De altfel, Costea și-a depus mandatul tocmai pentru a forța Guvernul să retragă respectiva ordonanță.

Guvernul dorea amânarea creșterii indemnizațiilor

În ceea ce privește eliminarea plafoanelor pentru indemnizația mamelor, premierul Dacian Cioloș spunea săptămâna trecută, la o întâlnire cu jurnaliștii, că legea nu se va aplica dacă nu vor fi găsite sursele de finanţare.

Guvernul a decis să nu atace modificările la Curtea Constituțională, dar a propus prorogarea, pentru ca România să rămână în limitele de deficit stabilite.

„Nu atacăm la Curtea Constituţională legea care majorează indemnizaţiile pentru mame. Dacă găsim surse financiare ne-o asumăm noi ca Guvern, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă nu o să găsim finanţare, nu o aplicăm”, a declarat premierul.

Legea elimină plafonul maxim al indemnizației pentru creșterea copilului până la doiși ar urma să fie aplicată de la 1 iulie 2016.

Modificările aduse de lege:

  • părinții care au obținut venituri impozabile (venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură ) timp de minimum 12 luni din ultimii doi ani (acum, legea spune doar ultimul an), beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la trei ani. Acum, părinții putea opta între varianta de un an și doi concediu, funcție de sumă.
  • indemnizaţia lunară este în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, însă nu se mai aplică plafonul maxim de 3.400 de lei. Indemnizația poate avea orice valoare rezultă din procentul de 85%.
  • cuantumum minim (de 85% din salariul minim pe economie) va fi de 1.062,5 lei, după ce salariul minim va crește la 1.250 de lei, începând cu 1 mai. Legea intră însă în vigoare de la 1 iulie.
  • indemnizaţiei va crește cu 1.062,5 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere
  • stimulent de inserţie va fi de 50% din indemnizaţia minimă aferentă concediului, adică 531,25 lei (este de 500 de lei acum).
  • indemnizaţiile persoanelor deja aflate în concediul de creştere a copilului vor fi recalculate potrivit noii legi

Efortul financiar – 180 de milioane de lei, anul acesta

Legea va duce la creșterea numărului de beneficiari cu 4.000 de persoane și un efort financiar, pe 12 luni, de aproximativ 180 de milioane de lei, potrivit unei estimări a fostului ministru al Muncii, Ana Costea.

“Când Parlamentul vine cu modificări sau cu propuneri legislative care vizează alocări bugetare, o spune Constituţia, e important să precizeze de unde luăm banii dacă e vorba de bugetul pe anul acesta. Bugetul pe anul viitor, deja cu angajamentele pe care le avem, înseamnă un deficit care riscă să meargă peste 3%”, declara Dacian Cioloş cu o zi înainte ca modificarea să fie aprobată de Parlament.

Eliminarea plafonului, combinată cu acordarea pe doi ani, ar crește cheltuielile acutale cu 12% pe an.

În ianuarie, cel mai mare număr de beneficiari, dar și cea mai mare indemnizație medie se înregistrau în București, unde 16.677 de mame și tați primeau o indemnizație medie de 1.2018 lei, adică peste salariul minim pe economie.

Cea mai mică indemnizație medie a fost plătită în județul Vaslui.

Cele mai puține indemnizații s-au plătit în Mehedinți (1.160 de beneficiari), nu pentru că fertilitatea din județ ar fi redusă, ci pentru că ocuparea este mai mică.

Din cei aproape 4.400 de copii cu vârste între 0 și 2 ani, în ianuarie 2015 primeau indemnizații pentru  creșterea copilului doar 1.248 de părinții.

indemnizatii ianuarie 2016

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: