cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Cancelarul german Olaf Scholz amână decizia privind livrarea de tancuri Ucrainei

8 aprilie, 2022

Cancelarul german Olaf Scholz amână o decizie finală cu privire la acordarea de tancuri de ultimă generație Ucrainei, în ciuda presiunilor din partea altor oficiali de rang înalt, potrivit unor surse citate de Politico.

Planul, promovat de vicecancelarul și ministrul Economiei Robert Habeck și ministrul de externe Annalena Baerbock – ambii membri seniori ai Partidului Verzilor – ar implica aproximativ 100 de tancuri. Acesta survine în contextul în care Berlinul, dar și alte capitale occidentale au început să accepte ideea că războiul din Ucraina ar putea dura luni sau chiar ani. Kievul a lansat mai multe apeluri directe pentru astfel de echipamente care să-i permită să se apare de invazia rusă.

Germania vrea să se coordoneze cu aliații

decizie în această privință era așteptată inițial săptămâna aceasta. Aceasta este în aer momentan. Cancelarul social-democrat susține – spre frustrarea partenerilor săi de coaliție – că Germania ar trebui să ajungă la o poziție comună cu aliații occidentali pe această temă înainte de a livra un astfel de echipament militar greu, au precizat sursele.

(Citiți și:Germania amână embargoul UE pe cărbunele rusesc pentru luna august”)


„Punem în mișcare tot ce este corect și rezonabil”, a spus cancelarul în fața Bundestagului miercuri, întrebat despre livrările de tancuri. Cu toate acestea, Scholz a adăugat că este important pentru el să se coordoneze cu partenerii UE și NATO pentru a se asigura „că oferim un astfel de sprijin militar în moduri similare și că nimeni nu se grăbește și o ia înainte, inclusiv Germania”.

Miniștrii de externe ai NATO au discutat miercuri și joi despre sprijinul militar pentru Ucraina, dar nu au oferit detalii referitoare la livrarea de tancuri.

Anterior, oficialii germani au exclus livrarea de echipamente militare mai complexe, cum ar fi tancurile – în ciuda deciziei istorice a Berlinului din februarie de a livra rachete antitanc și de apărare aeriană Ucrainei -, motivând că ar dura săptămâni sau luni pentru a antrena soldații ucraineni să le folosească.

Ezitarea cancelarului a provocat o reacție din partea partenerilor săi de coaliție, Verzii și Partidul Liber Democrat (FDP). În timp ce membrii cabinetului s-au abținut până acum de la critici publice – Baerbock a indicat doar că este în favoarea furnizării de sisteme de arme mai avansate – parlamentarii au fost mai sinceri.


Anton Hofreiter, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Bundestagului, a spus că este important ca Germania să-și asume un rol de „conducere” în UE și NATO și să nu se ascundă în spatele altor țări.

În timp ce guvernul ceh a trimis deja Ucrainei tancuri din epoca sovietică și vehicule blindate de transport de trupe, care sunt identice cu modelele pe care armata ucraineană le folosește deja, tancurile germane ar marca un nou nivel al armamentului greu trimis de Occident.

Problemele logistice pe care le implică livrarea tancurilor de ultimă generație

Germania ia în considerare trimiterea de tancuri ușoare „Marder”, vehicule blindate echipate cu rachete antitanc. Compania germană de apărare Rheinmetall a semnalat că ar putea furniza 100 de astfel de tancuri. Un alt model de tanc luat în considerare este Leopard pentru luptă grea.

Ambasadorul Ucrainei în Germania, Andriy Melnyk, a declarat joi la radio Deutschlandfunk că Kievul „se așteaptă” ca Berlinul să livreze tancuri Marder și Leopard, precum și tancul antiaerien „Gepard”. „Listele sunt acolo, guvernul german știe despre ele, dar, din păcate, rămâne tăcut până astăzi”, a spus Melnyk.

Există însă și probleme logistice: Germania ar trebui să antreneze soldați ucraineni să folosească aceste tancuri, să-i învețe pe mecanici cum să le întrețină și să asigure aprovizionarea cu muniții și piese de schimb, au spus oficialii.

Marie-Agnes Strack-Zimmermann, președintele comisiei de apărare a Bundestagului, a avertizat că astfel de măsuri nu pot fi făcute pe pământul ucrainean „deoarece, conform dreptului internațional, atunci vom fi parte la război”.

Baerbock, ministrul de externe, a declarat la începutul acestei săptămâni că Berlinul încearcă să rezolve „problemele tehnice privind livrarea și utilizarea” armelor mai avansate pentru Kiev.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: