duminică

1 octombrie, 2023

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

3 aprilie, 2022

Președintele Finlandei, Sauli Niinisto (foto), și-a exprimat convingerea că nu este nevoie de organizarea unui referendum pe tema aderării țării sale la NATO pentru că este clar că majoritatea populației este de acord cu aceasta.

Niinisto a făcut anunțul într-un interviu acordat postului public de radio Yle, citat de Agerpres.

„NATO trebuie să știe că există sprijin popular, îl avem deja, după părerea mea”, a spus președintele finlandez în interviu.


Oficialul a spus că, până anul trecut, a avut dubii cu privire la sprijinul public și politic pentru aderarea la NATO, însă că lucrurile s-au schimbat anul acesta odată cu invazia rusească în Ucraina.

Președintele Niinisto a precizat că este important pentru Finlanda să se coordoneze cu Suedia în această chestiune şi ca cele două ţări să ajungă la aceeaşi concluzie. El a discutat deja subiectul în mai multe rânduri cu prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson. Urmează şi alte discuţii pe această temă, a spus el.

Președintele Sauli Niinisto a evitat până acum să se poziționeze clar cu privire la chestiunea aderării Finlandei la NATO. Potrivit unor sondaje de opinie recente, 62% dintre finlandezi sunt în favoarea aderării ţării lor la NATO.

O dezbatere pe aceeaşi temă are loc şi în Suedia, acolo unde premierul țării a anunțat, cu 3 zile în urmă, că nu exclude ca Suedia să devină membru NATO.


Finlanda şi Suedia nu sunt ţări membre ale NATO, dar sunt parteneri apropiaţi ai alianţei militare.

Finlanda are o graniță comună cu Rusia de 1.300 de kilometri, fiind ţara din UE cu cea mai lungă graniță cu ţara agresoare din conflictul cu Ucraina.

Articole recomandate:

Etichete: , ,

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Pachetul de măsuri fiscale pentru echilibrarea bugetului elaborat de guvern

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: