Cu o săptămână înainte de reuniunea şefilor de state şi de guverne, de la Bruxelles, pentru discutarea bugetului 2014-2020, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a propus un buget de 950 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă cu 75 de miliarde de euro mai puţin decât în propunerea înaintată de Comisia Europeană.
Potrivit propunerii, citată de EurActiv, reduceri severe sunt prevăzute pentru agricultură, o măsură respinsă imediat de către Franţa; dar şi pentru politica de coeziune, ceea ce va aduce critici din partea noilor state membre din centrul şi estul Europei.
Propunerea menţine reducerea pentru Marea Britanie, dar introduce un nou sistem potrivit căruia ţara va plăti, parţial, pentru fondurile pe care le primeşte înapoi.
“Nu acceptăm propunerea de reducere a fondurilor Politicii Agricole Comune cu 25 de miliarde de euro, pentru că noi o considerăm o politică de creştere”, a spus ministrul francez al Afacerilor Europene, Bernard Cazeneuve, în faţa parlamentului ţării sale, miercuri.
Subvenţii pentru agricultură, reduse
Pe de altă parte, Suedia cere mai multe reduceri. “Propunerea revizuită face câţiva paşi mici în direcţia corectă, dar nu sunt suficienţi”, spune ministrul suedez pentru Uniunea Europeană, Birgitta Ohlsson, adăugând că este nevoie de un model clar pentru ducerea subvenţiilor în agricultură.
Comisia a respins propunerea lui Van Rompuy, dar în termeni mai puţin fermi decât a făcut în cazul versiunii anterioare, prezentată în 30 octombrie de preşedinţia cipriotă a UE.
În timp ce apreciază faptul că propunerea nouă “păstrează echilibrul şi ordinea priorităţilor din propunerea Comisiei”, executivul comunitar critică actualul document pentru că prevede “reduceri semnificative ale fondurilor alocate în toate domeniile”.
“Toţi suntem de acord că viitorul buget european trebuie să fie un catalizator pentru creştere şi creare de locuri de muncă. Trebuie să avem echilibrul corect între a investi în politicile corecte pentru creştere economică şi un angajament comun privind cheltuieli mai eficiente”, a spus Pia Ahrenkilde Hansen, purtăror de cuvânt al preşedintelui CE, Jose Manuel Barroso.
Deşi reducerile propuse de Van Rompuy par să fie prea mari pentru a fi acceptate de Comisie, este puţin probabil că vor satisface Marea Britanie, care cere tăieri de 200 de miliarde de euro, sau Germania, care vrea o tăiere de 130 de miliarde de euro. Ţările din estul Europei se opun reducerilor masive ale bugetului european, pentru că ele sunt beneficiarele nete ale acestor bani.